Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 289 of 368 RAPIREA Bisericii pentru Răscumpărare (Izbăvire) de mânia viitoare din Necazul cel Mare Al cincilea grup de promisiuni care-și găsesc împlinirea la Răpirea Bisericii este că Biserica va fi răpită și nu va trece prin Necazul Unic din Istoria Lumii, va fi răscumpărată, izbăvită de revărsarea Mâniei Domnului Dumnezeu peste omenire. Ne adâncim, deci, în Scripturi pe tema Răscumpărat de Necazul cel Mare . Am ales bine-cunoscutul text din Tesaloniceni, care menționează Răpirea Bisericii: 1 Tes. 4:18 Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte. 1 Tes. 5:1 Cât despre vremuri și soroace, n- aveți trebuință să vi se scrie, fraților. 2 Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3 Când vor zice: "Pace și liniște!", atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. 4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 7 Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; și, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Christos, 10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr. O primă observație este că am luat ultimul verset din cap. 14 și l-am conectat cu cap. 15. Am menționat și cu altă ocazie că este ceva comun la toți cititorii Bibliei din toate confesiunile, împărțirea pe capitole așa cum o avem astăzi și care s-a făcut la începutul secolului al XIII- lea de Stephen Langton (profesor la Universitatea din Paris și mai târziu Arhiepiscop de Canterbury). Împărțirea a avut un asemenea succes încât a fost adoptată cu mici modificări pentru scrierile Vechiului Testament și de cărturarii evrei. Nu totdeauna, însă, se potrivește în context.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=