Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 318 of 368 înregistrate . A fost cel mai lung ciclon înregistrat vreodată – cu o durată de cel puțin 36 de zile. Freddy a doborât un record pentru „ energia ciclonului acumulată din toate timpurile (ACE), o măsură a puterii furtunii în timp, pentru emisfera sudică, precum și la nivel global. A fost primul ciclon tropical din acea emisferă care a avut patru „runde separate de intensificare rapidă” . „Nici un alt ciclon tropical observat în această parte a lumii nu a urmat o astfel de cale peste Oceanul Indian în ultimele două decenii”, a spus NOAA. Serviciul Național de Date și Informații din Sateliți de Mediu al NOAA a declarat că ciclonul este unic fiind „ echivalent cu un uragan de Categoria 5 din Atlantic ”. A fost neobișnuit pentru traiectoria sa în buclă , cât de departe a parcurs - aproape 5.000 de mile - precum și cât de des s-a disipat și apoi s-a reîntărit, la începutul lunii martie lovind din nou regiunea. Când a lovit a doua oară pământul Mozambic [pe 12 martie 2023] a venit cu viteze ale vântului de până la 150 km/h [93 mph] și, de asemenea, rafale de până la 213 km/h [132 mph]. Ciclonul s-a format în largul coastei Australiei la începutul lunii februarie și apoi a traversat sudul Oceanului Indian, ajungând pe insula Madagascar, înainte de a se muta spre vest în Mozambic la sfârșitul lunii februarie. Apoi a făcut o buclă, lovind din nou Mozambicul și apoi izbindu-l pe Malawi a declarat stare de dezastru. Pentru a ajuta la situația actuală după Freddy, guvernul Mozambicului a alocat fonduri de 4 milioane de dolari pentru a începe reconstrucția. Malawi, în care a plouat în șase zile cât în șase luni, a alocat 3 milioane de dolari pentru reconstrucție și a cerut, de asemenea, mai mult ajutor internațional. Organizația Națiunilor Unite a eliberat 10 milioane de dolari în fonduri de urgență. Cutremure de intensitate unică în Hawai Potrivit oamenilor de știință de la Observatorul Vulcanilor din Hawai (HVO) activitatea cutremurelor a crescut de la aproximativ 60 de cutremure pe săptămână la 600 cutremure pe săptămână în ultimii cinci ani, lângă orașul Pahala o comunitate mică, o fostă
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=