Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 328 of 368 Biblie” Harari a relatat că el și aliații săi de la WEF au o soluție la presupusele probleme pe care tocmai le evidențiase: „AI poate crea idei noi; [ea] poate chiar să scrie o nouă Biblie”, a declarat el. „De- a lungul istoriei, religiile au visat să aibă o carte scrisă de o inteligență supraumană, de o entitate non-umană”, a adăugat el. „Peste câțiva ani, ar putea exista religii care sunt de fapt corecte... gândiți-vă doar la o religie a cărei carte sfântă este scrisă de o AI. „Asta ar putea fi o realitate în câțiva ani.” Atenție: Dacă Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16,17) „Biblia” creată de AI va avea exact opusul, nefiind de nici un folos omenirii. Folosirea cu efecte catastrofale a Inteligenței Artificiale în medicină Revista Natural News a publicat acest articol, luni 19 iunie 2023: AI prevalează acum asupra deciziilor luate de asistentele medicale din spitale Ființele umane reale sunt înlocuite treptat la îngrijirea sănătății în schimbul roboților cu inteligență artificială (AI) care, se pare, are în plan să elimine asistentele din spitale. Deciziile pe viață sau pe moarte care au fost luate de multă vreme de oameni reali în instituțiile de îngrijire medicală sunt acum luate de computere care au fost programate cu cine-știe-ce să facă neținând cont că numai Dumnezeu știe soarta pacienților. O asistentă de oncologie, pe nume Melissa Beebe, care se bazează pe abilitățile ei de observație pentru a ajuta pacienții care au nevoie de îngrijiri de urgență, a vorbit cu The Wall Street Journal despre schimbările pe care le vede în modul în care este administrată îngrijirea din cauza infiltrării AI. „Lucrez cu pacienți cu cancer de 15 ani, așa că pot recunoaște un pacient septic când văd unul”, a spus Beebe despre o alertă pe care a primit-o recent în unitatea de oncologie de la UC Davis Medical Center din California: „Știam că acest pacient nu este septic.”
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=