Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 5 of 368 Introducere Având în vedere că și acum, în perioada celei de-a patra revoluții industriale scrisul, chiar dacă e în formă electronică este foarte căutat, după terminarea cărților Imparatia Mantuire Biserica și Noul Legamant un PACT Necondițional cărți accesate pe internet mult peste așteptări, m-am apucat să o scriu pe a treia intitulată SEMNE și Semne ale Vremurilor din Urmă. Spre surprinderea mea și în anul 2022, încă există opoziție destul de semnificativă a predicatorilor români să vorbească despre Semne și special Semne ale vremurilor din Urmă, nefăcând deosebirea între semne, soroace și vremuri din urmă. Planific ca să ne adâncim în Scripturi, să ne folosim de tehnologia modernă care este un instrument prin care observăm împlinirea Scripturii, vom reliefa adevăruri ale Cărții Vieții despre SEMNE, Semne cu impact ale Dumnezeirii Domnului Isus, Semne ale Vremurilor din urmă. Voi face o definiție a semnelor la modul general. Voi prezenta cele 7 semne cu impact ale Dumnezeirii Domnului Isus prezentate în cele 37 minuni menționate în Evanghelii. Aceste învățături vor fi fundația înțelegerii Semnelor vremurilor din urmă, menționate în Sfânta Scriptură și găsite în evenimente care se petrec în zilele noastre. Jonathan Brentner pe Rapture Ready miercuri 15 iunie 2022 a scris un articol cu următorul mesaj: ”Este necredința adevăratul motiv pentru care amvoanele Americii sunt tăcute în ceea ce privesc profețiile? Pastorii spun că se tem să provoace dezbinare, dar este acesta vreun motiv pentru a evita să predicăm ceea ce ne spune Scriptura despre zilele pe care le trăim? Este acesta vreun motiv pentru a reține adevărurile despre viitorul nostru glorios celor care au cea mai mare nevoie de el, în timp ce se confruntă cu vremuri tulburi? Păstorii de astăzi au cele mai spectaculoase știri, o speranță minunată și veselă pe care să o împărtășească oamenilor lor. De ce tac? În esență, ei sacrifică adevărul biblic pe altarul menținerii păcii.”
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=