Romanian Times | Martie 2023

Evenimente 20 ROMANIANTIMES Sursa: caleaeuropeana.ro / 18.03.2023 (continuare din pagina 6) Cântecul Întrerupt O încetare a focului în Ucraina ar servi doar la „ratificarea” câștigurilor teritoriale ale Rusiei împotriva vecinului său est-european, a declarat joi Casa Albă, relatează CNN. Comentariile au fost făcute pe fondul dezvăluirii de către China, la finele lunii februarie, a unei propuneri în 12 puncte pentru a pune capăt războiului, care prevede negocieri între Moscova și Kiev și o încetare a focului la nivel național. Purtătorul decuvânt alConsiliuluiNațional deSecuritate, JohnKirby, adeclarat că, deși propunerea „mult trâmbițată” a Beijingului de a opri ostilitățile „sună perfect rezonabil”, aceasta ar duce în cele din urmă la legitimarea câștigurilor teritoriale ale Rusiei și „ar constitui o altă încălcare continuă a Cartei ONU”. „O încetare a focului în acest moment ar ratifica practic cuceririle Rusiei. Ar recunoaște, de fapt, câștigurile Rusiei și toate încercările sale de a cuceri teritoriul unui vecin prin forță”, a declarat acesta reporterilor în timpul unui briefing virtual. „Practic, Rusia ar fi liberă să folosească această încetare a focului pentru a-și consolida și mai mult pozițiile în Ucraina, pentru a-și reconstrui forțele, pentru a le retehnologiza, a le rearanja, a le conserva, astfel încât să poată apoi să reia atacurile la momentul ales de ei. Și, sincer, pur și simplu nu este un pas pe care noi îl credem îndreptat spre o pace justă și durabilă”, a explicat oficialul american. Kirby a precizat că administrația Biden „îl încurajează de mult timp” pe președintele chinez Xi Jinping să vorbească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, spunând că „este foarte important pentru chinezi să cunoascăperspectivaucraineanăaici și nudoarpeceaadomnului (președintelui Vladimir) Putin”. Între timp, SUArămân îngrijorate de faptul că China ar putea lua în considerare posibilitatea de a oferi Rusiei asistență militară letală, dar nu au „văzut niciun indiciu, nicio confirmare” că o astfel de decizie a fost luată, a mai spus Kirby. China pretinde că este neutră în ceea ce privește războiul Rusiei împotriva Ucrainei, evitând însă să critice Moscova și, în repetate rânduri, fie a fost de partea acesteia, fie s-a abținut în timpul unor voturi succesive la Națiunile Unite, pe fondul avertismentelor Occidentului privind relațiile de apropiere între Moscova și Beijing. Pe 24 februarie, Beijingul a prezentat propunerea sa de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, contrazicând cererile de lungă durată ale Ucrainei ca nicio încetare a focului să nu fie pusă în aplicare până când Rusia nu părăsește toate teritoriile ocupate. Zelenski a reacționat temperat la propunerea Chinei, spunând că aceasta „nu este rea” și menționând că guvernul său este în favoarea unora dintre elementele prezentate de Beijing. De altfel, președintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită de stat în Rusia săptămâna viitoare, vizita fiind prima a liderului chinez la Moscova de la momentul declanșării conflictului din Ucraina și prima în aproape patru ani. Cei doi lideri vor semna o „declaraţie comună privind aprofundarea relaţiilor de parteneriat exhaustiv şi a relaţiei strategice intrând într-o nouă eră”, a afirmat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov. Ppurtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a declarat că vizita lui Xi în Rusia va consolida parteneriatele economice și va promova „pacea”, deși nu a făcut nicio mențiune explicită despre războiul din Ucraina. China şi Rusia au încheiat un parteneriat „nelimitat” în februarie 2022, când Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing pentru deschiderea Jocurilor olimpice de iarnă, cu doar câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. China este cel mai important aliat al Rusiei și a cumpărat petrol rusesc și alte bunuri evitate de țările occidentale. Este, de asemenea, un mare cumpărător de cereale ucrainene. La 24 februarie 2023, ziua când s-a împlinit un an de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare. Casa Albă: O încetare a focului în Ucraina ar servi doar la „ratificarea” câștigurilor teritoriale ale Rusiei viața noastră. Ne irosimputerile împotriva crizelor în care ne-am lăsat tărâți, fără să ne dăm seama că Domnul ne duce prin ele ca noi să adoptăm o adevărată ordine a valorilor după care să trăim, să revenim la principiile fundamentale aleAdvărului canonizat prin cea mai inimaginabilă jertfă: crucea! Și asta în timp ce noi ne risipim în efortul de a ne menține pe linia de plutire navigând printr-un sistem care a fost menit să ne fie ostil! Da, trezirea este răspunsul! Ea va redeschide buzele celui care purta în adânc imensitatea unui cântec cât pe ce să fie întrerupt. VAURMA Ceresc, pentru toate Sfintele Puteri Cereşti care ne ajută! Îţi mulţumimTată Ceresc, pentru Sfinţii Îngeri Pǎzitori! Îţi mulţumim Tată Ceresc, pentru familiile noastre şi pentru prietenii noştri întru Domnul! Îţi mulţumimTată Ceresc, pentru toate frumuseţile şi darurile Tale sfinte! Îţi mulţumim Tată Ceresc, pentru iluminarea minţilor, inimilor şi sufletelor noastre! Îţi mulţumim, Te iubim şi Te slăvim Tată Ceresc, Dumnezeul nostru!”. (din Acatistul de mulţumire lui Dumnezeu Tatăl, Icosul 1). Rugăciunea iluminării: „Doamne Dumnezeu nostru, Care ești Lumină necreată și negrăită, „Acum luminează ochii gândului, deschide-mi gura ca să învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întrumărturisirea inimii și să laud Preasfânt Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” (Cartea de Rugăciune Mica Pravilioară, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Iustinian, Arhiep. Maramureșului). „Strălucește în inimilenoastre, Iubitoruledeoameni,Doamne, lumina ceanestricăcioasă a cunoștinței Dumnezeirii Tale și deschide ochii sufletului nostru spre cunoașterea evangheliceștilor Tale propovăduiri; pune întru noi și frica fericitelor Tale porunci, ca astfel, călcând cu totul poftele trupești, viață duhovnicească să petrecem, cugetând și făcând toate cele ce sunt plăcute Ție. Că Tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” (Rugăciunea de la Catisma a 11-a din Psaltire). Amin. *** (continuare din pagina 18) Încheierea cu Rugăciune ... Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potenţială către România a 95 de vehicule blindate tactice de tip uşor JLTV Heavy Guns Carrier şi a echipamentului aferent, a anunţatmarţi Pentagonul, relatează Reuters. România solicitase anterior 35 de JLTV, cu opţiune de achiziţionare a până la 129 de JLTV, în valoare de până la 104 milioane de dolari. AgenţiadeCooperarepentruSecuritate şiApărare a Pentagonului a notificat marţi Congresul cu privire la posibila vânzare. Departamentul de Stat al SUAaprobă opotențială vânzare a 95 de vehicule blindate tactice către România În pofida aprobării de către Departamentul de Stat, notificarea nu înseamnă că a fost semnat un contract sau că negocierile s-au încheiat. Potrivit Pentagonului, Oshkosh Corp. este principalul contractor pentru acest echipament. securitatea noastră pe termen lung”, a continuat Sunak. ParteneriatulAUKUS reprezintă omodernizare a alianțelor și parteneriatelor de lungă durată dintre cele trei țări, ghidatedeunangajament comun fațădeprosperitatea, securitatea și stabilitateaglobală. Acesta aprofundează cooperarea diplomatică, de securitate și de apărare de lungă durată pentru a face față provocărilor complexe ale viitorului. PactulAUKUS, anunțat în în2021 în aceeași zi în careUniuneaEuropeană își lansaStrategia pentru Indo-Pacific, exclude Europa și prevede achiziția de submarine cu propulsie nucleară americane de către Australia, în detrimentul unui “contract al secolului” cu Franța, fapt care a iritat profund Parisul. Reacția furioasă a Franței pentru această “lovitură în spate” a culminat cu rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra, o decizie fără precedent între aliați, și anularea unei reuniuni a miniștrilor apărării francez și britanic, prevăzută a avea loc la Londra. Criza diplomatică și-a găsit rezoluțiunea printr-o declarație comună a președinților Joe Biden și Emmanuel Macron adoptată la 22 septembrie 2021, prin care cei doi lideri au decis să lanseze un proces de consultări pentru a evita situații precum criza provocată de afacerea submarinelor și alianța de securitate și apărareAUKUS. În același context, Joe Biden a reafirmat că “angajamentul Franţei şi al Uniunii Europene în regiunea indo-pacifică are o importanţă strategică”. O declarație comună a reconcilierii avea să fie adoptată o lunămai târziu, la Roma, între Joe Biden și Emmanuel Macron. (continuare din pagina 15) Sursa: caleaeuropeana.ro / 14.03.2023 AUKUS ...

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=