Romanian Times | Martie 2023

ROMANIANTIMES 920 NE 122 nd Ave 8 Interviu Acum nu mai e vorba de o ruptură de generație, e vorba de o mutație - Ceva major s-a schimbat în funcționarea societății, dar și în funcționarea lăuntrică a fiecărui om - interviu cuAndrei PLEȘU (2) (continuare din numărul trecut) Resimțiți datoria de a damai departe ce ați primit. Cui dați? Nupoți da decît celui care cere, celui care așteaptă să primească. Nupoți da cuiva care nuvrea nimic de la tine sau, dimpotrivă, e enervat de ceea ce ai putea să-i dai. De pildă, cei care se referă la unii dintre noi ca fiind „boierii minții“ au impresia nu doar că nu le putem da nimic, ci și că le luăm totul. În cazurile acestea, numai e vorba despre un conflict de generație, ci de un exclusivismde generație. Dar tradiția e constrîngătoare, e formală și își pierde substanța în contemporaneitate. Devine la un moment dat o piedică, o piatră de moară de gîtul progresului, o inutilitate cronicizată ca impediment, nu-i așa? Orice valoare pe lumea asta poate deveni un blocaj dacă e supradimensionată și idolatrizată. Ideea de noutate însăși, cu tot ce presupune ea acum(vezi, de pildă, „corectitudinea politică“), ajunge să fie un impediment, o piatră de moară. Avîntul reformist, avid de nou cu orice preț, devine și el un impediment, căci se întoarce împotriva propriilor lui scopuri. De pildă, eu sînt uimit să aud că ideile reformatoare despre școală presupun schimbarea radicală a raporturilor dintre profesor și elev. Elevii nu mai trebuie provocați competitiv, notele nu trebuie să-i „hărțuiască“ în nici un fel, profesorul trebuie să se abțină de la orice manifestare a autorității sale, în general trebuie să se instaleze o relație de egalitate, de „colegialitate“ s-ar zice, între profesor și elev. În general, ideea e că trebuie sămergi la școală destins, ca la joacă.Miemi se pare un mod de a gîndi care e salutat astăzi mai ales pentru că depășește tradiția și o declară incorectă, dar nu cred că e unmod de a produce valori, oameni întregi. Oamenii din trecut, despre care spuneți că știmdeja sau putem ști cam tot pentru că viața lor s-a încheiat și numai au cums-o schimbe, sînt, poate tocmai de aceea, foarte expuși judecății de azi. Constat pasiunea contemporană de a judeca aspru trecutul. Nu-i iertăm pentru ceea cenoi azi considerămcăepăcat, chiar dacă în lumea lor nueraașa. Sîntemfoarte exigenți cu oamenii din trecut, cuoamenii vechi și ceimaimulți picăexamenul lacare îi supunem. Se zice că e bine așa, ca să ne exersăm spiritul critic. Dumneavoastră ce credeți, cum e mai înțelept să-i judecămpe cei vechi: mai exigent saumai îngăduitor? Să-i judecăm lucid. Iar această luciditate înseamnă că nu trebuie să-i idolatrizăm, dar nici să plecăm de la prejudecata că tot ce vine de la ei e mai rău, mai periculos sau mai deformator decît ce facemnoi. Să nu uitămcă, oricum, creștinește vorbind, judecata trebuie ținută în frîu. Să te repezi să judeci tot, și prezentul, și trecutul, nu e ceva împlinitor, spiritual vorbind. Să trăiești tot timpul privind lumea (de azi sau de ieri) cu un ochi de evaluator sever înseamnă nu doar că ai o falsă imagine despre tine însuți, ci și că-ți trăiești viața într-unmod trist. Ne place să demolăm statui, să des-ființăm reperele celor de dinainte. Ei sint subversivi pentru morala publică de azi sau chiar pentru legea de azi. Cum vi se par judecățile care răstoarnă? Discernămîntul e nu doar normal, e decisiv. Sigur că putem stabili și restabili ierarhii între cei de dinaintea noastră. Ca și noi acum, și ei aveau, mai toți, pete de un fel sau de altul pe conștiințele lor sau pe reputațiile lor. Nu există om creat în versiune angelică – toți avem și bune și rele. Important e ce au transmis ei și ce putem prelua de la ei. Ce putem tolera sau nu din biografia lor. De altfel, eu cred că mai important decît să le facem statui celor de dinainte e să-i ținem vii. Or, viul presupune lumini și umbre. Eu cred că util cu adevărat e să vedem ce anume e formator pentru noi din ceea ce ei ne-au transmis. Faptul că G.B. Shaw a scris laudativ despre Mussolini și Stalin este deplorabil. Dar asta nu evacuează din cultură opera lui de dramaturg, după cumnici opera lui de dramaturg nu scuză publicistica lui politică. Toți facemtîmpenii, toți facemprostii, toți avemmomente de derută și toți ne trezimla unmoment dat că ampledat pentru ceva care n-ar fimeritat.Asta e viața! Întotdeauna a existat o diferență de viziune între generații, îndeobște numită „ruptură“. Cei mai noi se distanțează de cei mai vechi, chiar dacă cei vechi se întîmplă să fie o generație formidabilă, iar cea nouă nu neapărat așa. E normal. Doar că acum, din cîte văd, e vorba de altceva.Acumnumai e vorba de o ruptură de generație, e vorba de omutație. Cevamajor s-a VAURMA interviu realizat de Sever VOINESCU schimbat în funcționarea societății, dar și în funcționarea lăuntrică a fiecărui om. Lumea veche avea o mai bună înțelegere a ierarhiilor și valorilor umane. Dacă am spus că lumeavechemi separe„unparadis al stabilității“citîndu-l peZweig, trebuie săadaugși părerea mea personală că lumea de azi e atît de dinamică încît îmi pare un infern al instabilității.Adică pe dos. Schimbările de la o zi la alta îmi par, omenește vorbind, imposibil demetabolizat. Plus că ți se spune deodată tot ce vrei și ce nu vrei: afli ce-a pățit un biciclist din Columbia, de ce a murit o femeie înAfrica de Sud, ce mai e nou în războiul din Yemen, cît au ajuns să coste dovleceii în Canada etc. Am mai spus-o: cer să mi se respecte și dreptul de a nu fi informat total, pînă la destrămare mentală... Să-mi rămînă timp și chef pentru reflecția de sine, pentru neconjunctuaral, inactual, ne-mediatic. Mi se pare dramatic că a dispărut răgazul, calmul contemplativ, cumpăna răbdătoare ameditației. Numai există decît angajare, acțiune și reacție promptă sprijinite, de obicei, pe o judecată tăioasă. Această intensificare de ritm se cheamă progres. Progresul nu e doar tehnologic, despre care am vorbit, ci și interior, omenesc. Specia noastră progresează. Foarte mulți dintre noi cred că oamenii de azi primescmai multă informație decît cei de ieri, ceea ce înseamnă că oamenii de azi au progresat. Eu, personal, nu pot spune așa ceva. Dimpotrivă. Omenește vorbind, eu văd un regres. Și dacă aș avea de ales în care din cele două lumi aș vrea sămă nasc, aș alege-o pe cea de ieri, în sensul lui Zweig. Acolo m-aș simți mai acasă și mai liber să-mi caut și să-mi urmez calea. Astăzi, trăim, mi se pare, într-un prizonierat al noutăților. Și al unui relativism încîntat de sine: nu mai există nici „mamă-tată“, nici „masculin-feminin“, nici „regulă-libertate“, nici „alb-negru“. Încet-încet, mă văd constrîns să trăiesc în altă lume decît a mea. Or, eu prefer să trăiesc într-o lume pe care o pot înțelege și anticipa înmișcările ei, chiar dacă nu sînt de acord cu toate. Cume posibil să vă gîndiți că ați fimai liber în lumea de ieri?Percepția generală e că agenda libertății a avansat cu ultimele generații. Sîntemmai liberi decît erau cei de dinainte! Așa se spune pentru că libertatea a devenit o chestiune ideologică. Ideologia de azi te face să crezi că eștimai liber decît ieri. De altfel, puține lucrurimă deranjeazămaimult în lumea de azi decît ideologizarea. Sigur că și în lumeade ieri existau ideologii.Dar acum, separe cănuești cu adevărat unomîntregdacănuești angajat vizibil într-unaparat propagandistic, într-o formă sau altadeactivism. Evorbadeoprecipitare ideologicăcenuexista înainte. Și în trecut avemmulte cazuri de oameni confiscați de ideologii, dar prestigiul nu se construia pe așa ceva. Dimpotrivă, astăzi, angajamentul prompt de partea ideologiei „bune“ îți aduce automat prestigiu social, academic, intelectual și nu numai. Dar și cei vechi au fost arși de patimi ideologice la unmoment dat. Ce e diferit între patima lor ideologică și patima ideologică de azi? Patima ideologică de ieri putea fi periculoasă prin radicalitatea ei, implicînd acțiuni sociale riscante și un tip de partizanat, bazat pe un insomniac principiu al discriminării. Patima ideologică de azi e la fel de periculoasă, după părerea mea, pentru că propune „generoase“ soluții egalizatoare: „nu mai accept ca lumea să fie împărțită în masculin și feminin“ sau „nu mai accept să se facă diferențe între oameni chiar dacă înmod evident sînt diferiți“ sau „numai vreau «mama și tata», vreau «părinte 1 și părinte 2»“ etc. Ideologiile la care ne referim cînd vorbim despre derapajele celor de dinainte erau, adesea, niște abuzive construcții teoretice, preocupate să argumenteze, să convingă, să manipuleze.Astăzi, gîndirea – fie și derapantă – e înlocuită cu gata-gînditul, cu un metabolism mental de tip fast-food. De-aia sînt imediat pe înțelesul oricui. Nu trebuie să faci vreun efort de gîndire ca să le înțelegi, ele ți se livrează ca produse deja înțelese, deja rumegate, tu trebuie să spui doar da sau nu, trebuie doar să aderi sau nu. La adeziunea public manifestată, vine imediat răsplata. Dacă s-a stabilit că e bine să fii ecologist indiferent ce-o însemna asta, te faci ecologist și ești celebru în două zile, nu ai ce gîndi despre asta. Admiți, ești bine plasat; nu admiți, ești rău plasat și gata. Atenție, a nu se înțelege că prefer ideologiile elaborate celor „de larg consum“. Nu-mi plac nici unele. Nu-mi plac ideologiile, indiferent de culoarea lor.