Romanian Times | Mai 2023

Diverse 20 ROMANIANTIMES Dumnezeu nu este în categoria existențelor cunoscute sau închipuite de om, ci este mai presus de ele, deoarece toate exitențele pe care le cunoaște omul își au cauza de existență în afară de ele, adică în Dumnezeu, Care le-a creat pe toate. Astfel, Cel ce există prin Sine, Dumnezeu, are o existență liberă de orice relativitate și așa cele două universe: ceresc și fizic, cu creaturile lor, își au cauza de exitență în afară de ele, adică în Dumnezeu, Creatorul și Pronietorul lor. Astfel, Dumnezeu Se definește pe Sine generațiilor ca realitate personala supra-existentă, zicând: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce va veni, Atottiițorul” (Apoc, 1, 8), și „Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi și Cel de pe urma, începutul și sfârșitul” (Apoc, 22, 13). Spiritualitatea. Este atributul lui Dumnezeu revelat de Mântuitorul, când a zis: „Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie sa I se închine în Duh și adevar” (Ioan, 4, 24). Atributul de spiritualitate a lui Dumnezeu îndeosebi, îl cunoaștem dintr-o serie de manifestări ale Sale spre lume și din cuvântul Lui prin prooroci și apostoli: „Ci, precum este scris: cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (Isaia, 64, 3). „Iar Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni știe cele ale omului, decât duhul omului care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut decât Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor. 2, 9-11). Spiritualitatea este legata de viața sufletului: puterea de cunoaștere, rațiunea, simțirea și voința liberă. La om, puterea de cunoaștere, simțirea și voința sunt limitate. Dumnezeu este Duh absolut nelimitat de timp și de spațiu, de puteri cerești sau pământești, condiție a unei libertăți absolute, de aceia zice: „Duh este Domnul și unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (2 Cor. 3, 17). Așadar, privind natura lui Dumnezeu trebuie să cunoaștem că Dumnezeu este Duh. El este o substanţă imaterială, o esenţă pură şi neamestecată, care nu posedă un trup datorită invizibilităţii şi omniprezenţei Sale (Ioan 4:24; Col. 1:15, 1 Tim. 1:17; Evr. 11:27). Dumnezeu este Unul: „Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efes. 4, 5). Nu există decât un singur Dumnezeu, în Treime deoființă și nedespărțit, a cărui esenţă este omogenă şi indivizibilă: „… Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta” (Deutoronomul 6, 4) Atotprezența sau omniprezența. Dumnezeu fiind fără început și fără sfârșit și Duh absolut, El este atotprezent, cum spune Psalmistul: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm 138, 7-10). Așadar, Dumnezeu este mai presus de spațiu, mai presus de timp și cu alte cuvinte mai presus de toate. Dar Dumnezeu este prezent în toate prin energiile, atributele Sale necreate, și este prezent în mod nespațial și netemporal că toate de la El sunt. Așa Dumnezeu este în toate lucrările creatoare, susținătoare și desăvârșitoare, prin pronia Sa divină. Spațiul și timpul sunt condițiile celor ce crează, deci ale existențelor create. Dumnezeu mai este si aspațial și supraspațial. Dar El nu este aspațial în sensul cum spuneau deiști, care Îl izolau pe Dumnezeu de lume, în transcendenta Sa, ci în sensul că El nu încape în cadrele spațiului. Și așa este supraspațial, adicămai presus de spațiu, pe care El l-a creat, îl stăpânește și îi depășește atât legile cât și dimensiunile lui, după cum zice: „Cerul este tronul Meu și pământul, așternutul picioarelor Mele”, zice Domnul; „Ce casă îmi veți zidi voi?” (Isaia 66,1). Să ne străduim la comuniunea desăvârșită cu Dumnezeu și între noi prin împlinirea voii Lui (1 Ioan 4, 20-21), și așa nu vor mai fi distanțele între noi și Dumnezeu, ci Dumnezeu va fi la fel de aproape de fiecare dintre noi, la fel de intim, oriunde și oricând, încât nu va mai fi o deosebire între aici și acolo, ci ne vom afla în eternitatea și infinitatea lui Dumnezeu, lipsită de trecut și viitor, de aici și acolo. Distanța între ființa umană și Dumnezeu se poate depăși în Hristos Domnul, nu numai prin coborârea lui Dumnezeu la noi, ci și prin înalțarea noastră la Dumnezeu, prin viața în Hristos. Dumnezeu prin providența Sa intră în sistemul și planul de existență al oamenilor ca săi ajute, în care se arată atotprezența și omniprezența Sa, prin harul sau energiile Sale necreate. (continuare din pagina 18) Atributele naturale divine contra ordinii sociale prin agitațiuni”, dar în realitate se știe acum faptul că procurorul de caz, sesizând vulnerabilitatea politică maximă a condamnatei (soțul, criticul Eugen Lovinescu, cu vederi pro-europene, nu era agreat de puterea comunistă și era decedat, iar fiica, Monica Lovinescu, era jurnalistă la Radio Europa Liberă), pusese ochii pe casa ei - de vizavi de Facultatea deDrept dinBucurești -, pe care i-a și confiscat-o și ocupat-o abuziv, după arestare.Afost arestată în 1958 și a murit la închisoareaVăcărești în 1960, în suferințe atroce, prin eutanasiere pasivă, îngropată apoi în groapă comuncă, fiindcă i s-au refuzat îngrijirile pentru grava formă de hidropizie, până când nu-i trimitea fiicei ei o scrisoare în care să-i ceară colaborarea cu regimul.Afost „un sacrificiu asumat”, scrie Astrid Cambose, editoarea volumului de scrisori 7 , „în urma căruia fostele colege de detenție i-au putut transmite șa Paris Monicăi Lovinescu din partea mamei ei faimoasa replică: “N-ai pentru ce roși, micuța noastră”. Presa culturală și forurile specifice nu au prea dezvoltat în România aceste aspecte ce țin de drepturile omului. Aici în România mă frapează faptul că presa tace deseori despre anumite abuzuri ale drepturile omului, conchide și Dennis Deletant. Dar și serviciile secrete și partidele mafiotizate întrețin aceste situații: Ceea ce definește situația serviciilor secrete din România este lipsa de transparență. Politicienii români care cred că pot să îi ducă de nas pe unii și pe alții din străinătate greșesc, ei nu înțeleg cum funcționează politica în Statele Unite și cum funcționează cea din Anglia. Deci interesul României ar fi servit de o transparență mai mare, de o competență mai mare, în sensul gestionării banilor. Partenerii din NATO și populația românească n-au decât de câștigat dintr-o schimbare de atitudini, de mentalitate. Dennis Deletant este un spirit critic neobosit: Nu e bine nici faptul că controlul parlamentar, după mine, nu este unul prea prea eficace, și pe componenta financiară, și e notoriu faptul că serviciile secrete, prin reprezentanții lor, au deja surse separate de finanțare, ca urmare a unor privatizări. Și nu e vorba numai de privatizare, dar și de influența serviciilor asupra presei, de exemplu. E o continuare a mentalității comuniste faptul de a trata totul așa de strict secret. Asta e mentalitate comunistă, așa cum a fost și cu mineriada din iunie 1990 care imita o tactică comunistă, aplicată în 1945, când au fost chemați muncitorii la București să dea jos guvernul Rădescu. Dl. Iliescu ar fi trebuit să învețe din lecțiile astea date de istorie. Sau, în alt caz, mi se pare că presa tace și când e vorba de învinuirile care au fost aduse la adresa lui Ion Antonescu și a rolului său în Holocaustul din Transnistria de sub responsabilitatea guvernului său de la București, de atunci. Dovezile par să fi fost îngropate undeva și acest fapt este comentat în unele buletine pe care le-am citit de la Departamentul de Stat. Deci, atât în Statele Unite, dar și în Anglia, comentatorii au greutăți pentru că așa cum spuneam puterea și politica sunt conduse pe sub masă în România. 4. Corupția din România și imaginea țării: suntem cunoscuți puțin și rău Corupția din România este un factor către care Occidentul privește cu îngrijorare, spune Dennis Deletant. E corupție, în sensul că este foarte mult nepotism și promovările se fac pe bază de pile, relații, cum era în timpul comunist, sau apartenență la un anumit partid. Sigur că sunt multe partide în România. Dar această incompetență deservește interesele țării, în sensul că, dacă e să luăm fondurile date de Comunitate Europeană, sau de când România a intrat în Uniunea Europeană, din 2007, constatăm în acești ani, în perioada 2007 până în 2022,că sub 50% din banii alocați României de Bruxelles n-au fost folosiți. N-au fost folosiți din cauza unei incapacități administrative. Sunt oameni care nu ar trebui să fie în posturile pe care le ocupă, pentru că n-au profesionalismul necesar să le gestioneze. Mă gândesc acuma la soarta acestui program nou de regenerare a României, prin care România urmează să primească 50 de miliarde de euro, dar trebuie să cheltuiască acești bani până în 2026. Aș vrea să fiu convins că măcar 80% din banii aceștia vor fi cheltuiți. Dar, din câte am aflat de la diverși prieteni, nici pe departe n-o să se ajungă la procentajul acesta. Și rămân blocați la instituțiile competente – sau incompetente. Proiectele rămân blocate și mi-e tare teamă că banii nu o să fie folosiți. Bineînțeles că România, ca țară, va suferi din cauza acestei lipsei de profesionalism. Fiind un cetățean foarte responsabil, Dennis Deletant își exprimă nemulțumirea față de cheltuielile scăzute pentru imaginea țării. Pledoaria lui îmi amintește de vorbele lui Alecsandri, la descoperirea talentatei Haricleea Darclée, când succesul ei a ajuns rapid şi la urechile celor din ţară, făcându-l pe poetul diplomat de laMircești să scrie: “încă o stea română pe cerul artelor. Ea, cu cât va reuşi mai mult, cu atât ne va face cunoscuţi mai favorabil de naţiile străine, care ne cunosc puţin şi rău”. România este cunoscută și azi puțin și rău. Iar Dennis Deletant punctează: Fiind la Washington, mi-am dat seama cât de importantă este o ca o țară să aibă o imagine promovată cu profesionalism. Românii de la Ambasada Română și de la Institutul Cultural Roman care este la New York încearcă să facă o imagine foarte pozitivă, ceea ce-i de înțeles, și reușesc în mare parte. Dar duc lipsă de bani. Polonia cheltuiește în exterior pe imaginea ei externă de șapte ori mai mult față de cât cheltuiește România. Deci bieții diplomați români se luptăcumorilede vânt de laBucurești și încearcă să facă o muncă lăudabilă, dar n-au bani. Bun, sunt tineri, sunt pozitivi, vor să facă o muncă demnă pentru poziția României în lume, dar sunt împiedicați de lipsa de fonduri. Iarăși e vorba de un fel de incapacitate administrativă de care am vorbit, și e o tragedie. Eu vorbesc și ca cetățean român acum. Trebuie să facem mai mult, iar domnul președinte să se uite mai atent poate sau poate că se uită atent, dar totuși eu îi spun că acești diplomați români tineri merită un sprijin mai mare din partea Bucureștiului. 7 Ecaterina Bălăcioiu, Scrisori către Monica Lovinescu , 1947-1951, volum îngrijit de Astrid Cambose, Editura Humanitas, București, 2012. (continuare din pagina 7) România lui Dennis Deletant de Angela FURTUNĂ, mai 2023 A fost o măsură corectă de cinism în ea, cu siguranță. Sunt întru totul de acord cu dvs. că este necesar să avem un sentiment de ironie dacă cineva este să tratezi mizeriile umane profesionale. Dar a existat o mare parte a idealismului – mai puțin și mai puțin pe măsură ce timpul a trecut – o anumită cantitate de naivitate, dar mai presus de toate, o ornergie comună, pe care o moștenesc de la strămoșii mei scoțieni. A fost o luptă grea, și a fost nevoie de tot caracterul meu whisky dur pentru a rezista.” Fry ar fi apreciat că francezii au fost cei care au cel mai bun, cel mai concis – și netradus – termen pentru el. Era un emerdeur – cineva care te înnebunește. Acesta a fost într- adevăr un moment în care era important să nu fii acomodat, iar un om a ieșit la locul potrivit, la acel moment, care era incapabil să-și ignore judecata pentru a fi acomodat. Ca să folosească puțin spusul familiar, nu a suferit proștii cu bucurie, dar era la fel de sensibil la obtuzenie morală, precum și la flaciditatea intelectuală. Chiar și atunci când miza era mică, Fry refuza să cedeze, nu făcea niciun compromis, se angaja într-un baraj de scrisori necruțătoare. În Marsilia, în 1940 și 1941, miza a fost neprețuită. Vladimir TISMĂNEANU (continuare din pagina 10) Despre dezrădăcinare disperată VA URMA