Romanian Times | Iunie 2023

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit Atributele naturale divine Atotprezența sau omniprezența. Dumnezeu fiind fără început și fără sfârșit și Duh absolut, El este atotprezent, cum spune Psalmistul: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm 138, 7-10). Așadar, Dumnezeu este mai presus de spațiu, mai presus de timp și cu alte cuvinte mai presus de toate. Dar Dumnezeu este prezent în toate prin energiile, atributele Sale necreate, și este prezent în mod nespațial și netemporal că toate de la El sunt. Așa Dumnezeu este în toate lucrările creatoare, susținătoare și desăvârșitoare, prin pronia Sa divină. Spațiul și timpul sunt condițiile celor ce crează, deci ale existențelor create. Dumnezeu mai este si aspațial și supraspațial. Dar El nu este aspațial în sensul cum spuneau deiștii, care Îl izolau pe Dumnezeu de lume, în transcendenta Sa, ci în sensul că El nu încape în cadrele spațiului. Și așa este supraspațial, adică mai presus de spațiu, pe care El l-a creat, îl stăpânește și îi depășește atât legile cât și dimensiunile lui, după cum zice: „Cerul este tronul Meu și pământul, așternutul picioarelor Mele”, zice Domnul; „Ce casă îmi veți zidi voi?” (Isaia 66,1). Să ne străduim la comuniunea desăvârșită cu Dumnezeu și între noi prin împlinirea voii Lui (1 Ioan 4, 20-21), și așa nu vor mai fi distanțele între noi și Dumnezeu, ci Dumnezeu va fi la fel de aproape de fiecare dintre noi, la fel de intim, oriunde și oricând, încât nu va mai fi o deosebire între aici și acolo, ci ne vom afla în eternitatea și infinitatea lui Dumnezeu, lipsită de trecut și viitor, de aici și acolo. Distanța între ființa umană și Dumnezeu se poate depăși în Hristos Domnul, nu numai prin coborârea lui Dumnezeu la noi, ci și prin înalțarea noastră la Dumnezeu, prin viața în Hristos. Dumnezeu prin providența Sa intră în sistemul și planul de existență al oamenilor ca să-i ajute, în care se arată atotprezența și omniprezența Sa, prin harul sau energiile Sale necreate. Veșnicia. Scripturile următoare revelează generațiilor atributul veșniciei sau eternității lui Dumnezeu „Iar Avraam…a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic” (Facere 21, 33). „…căci cu braţul Lui cel veşnic El te sprijină şi din faţa ta gonind vrăjmaşii tăi…” (Deuteronomul 33, 27). „Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu (Dumnezeu)” (Psalm 89, 2). „Iar Împăratul veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin!” (1 Tim. 1, 17). Mântuitorul zice că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31). Așa aflăm că totul și toate sunt trecătoare numai Dumnezeu este veșnic și Cuvintele Sale nu vor trece.Atributul Veșniciei sau Eternității lui Dumnezeu reiese și din Aseitatea Sa în care am aflat că își are cauza de exitență în Sine. Veșnicia lui Dumnezeu este un atribut al existenței Sale într-un contiuu prezent veșnic. Veșnicia lui Dumnezeu își are izvorul în infinitatea existenței Sale de Sine. Veșnicia este viață și viața este o mișcare deasupra oricărei mișcări, iar aceasta include Persoana supremă a lui Dumnezeu Care este : „Că la Tine (Dumnezeu) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35, 9). Da, vom vedea lumina, pentru că într-un atribut mai sus am aflat că Dumnezeu este Lumină (1 Ioan 1, 5). Timpul include schimbare, succesiune și condiția creaturilor care au început și sfârșit. Ca existență personală și aboslută, Dumnezeu nu este supus niciunei schimbări în timp, nu este supus timpului și nici spațiului, căci este deasupra lor. Timpul istoriei este dependent de Dumnezeu. Existențele nu s-a putut naște din neant. Iar existența de sine nu poate fi decat o existenta personala. Și aceasta este existența personală supremă a Lui Dumnezeu, care, fiind în Sine o existență inepuizabilă, este și izvorul ultim al tuturor existențelor în care se manifestă viața. Dumnezeu este din veci și până în veci, veșnic. Cu adevărat descoperă Scripturile, zicând: „Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina” (Psalm 101, 26-28). Viața dumnezeiască este o plenitudine de viață infinită și veșnică și mereu prezentă. Neschimbabilitatea. La Dumnezeu „nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Acest atribut este în strânsă legătură cu veșnicia lui Dumnezeu, căci în noțiunea eternității lui Dumnezeu este cuprinsă și cea a neschimbabilității Lui. Iar Mântuitorul lumii „Iisus Hristos, ieri și azi și in veci este același” (Evrei 13, 8) Dumnezeu neschimbabil și Mântuitor al tuturor generațiilor și oamenilor. Acest lucru îl arată și numele lui Dumnezeu de Iahova: „Eu Sunt Cel ce Sunt” (Ieșire 3, 14). Chiar dacă oamenii nu sunt credincioși și drepți, Dumnezeu rămâne credincios și drep pentru că El nu se schimbă: „Daca nu-I suntem credinciosi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși” (2 Tim. 2, 13). Dumnezeu este neschimbător atât în ființa cât și în hotărârile Lui. Neschimbabilitatea lui Dumnezeu se vede și în numele Sale ca: Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 8), Dumnezeu este lumină (1 Ioan 1, 5). Ori, Dumnezeu este milostiv și îndelung- răbdător: „Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat” (Psalm 85, 14). Din cauza păcatelor care întunecă și țin pe om cu demoni să sufere, Dumnezeu nu vine să strălucească în om până când el se întoarce la Dumnezeu cu credință și pocăință ca să-l ajute. Diavolul are putere să-l ispitească pe om, dar nu să-l oblige . Deci, oricând omul poate părăsi patima. Așa, Dumnezeu este neschimbat în natura şi scopurile Sale: „Dar hotărârea Lui (Dumnezeu) este luată şi cine-L va împiedica? … Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa…” (Iov 23, 13-14). „Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne…” (Psalm 101, 26-27). Și toate darurile vin de la Bunul Dumnezeu Cel neschimbabil: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Atotputernicia. „A Lui (Dumnezeu) este înţelepciunea şi atotputernicia; cine ar putea să-I stea împotrivă şi să rămână teafăr?” (Iov 9, 4). „Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele” (Iov 33, 4). Așa aflăm că atotputernicia lui Dumnezeu nu este marginită de nimeni și de nimic. Ființa umană vrea sau dorește multe, dar puterea sa este foarte limitată, și nu acționeaza independent de voință. Și omul le-ar voi pe toate, dar nu le obține pe toate, iar în cele pe care le poate nu este nelimitat, ci adesea foarte mărginit. Omul poate face ce dorește în bine, dacă crede că la „…Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Marcu 10, 27 ), „De poţi crede…” (Marcu 9, 23), a zis Hristos Mântuitorul. Sfântul Ioan Damaschin scrie că: „Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate, căci poate pierde lumea, dar nu vrea” (Dogmatica, I, 13). Aceasta autolimitare a vointei dumnezeiești are în vedere însăși existența și mântuirea omului. Ea nu este un semn al neputinței, ci, dimpotriva, al unei puteri nemărginite ca atribut al unei Persoane absolute. Iar Dumnezeu nu ține pentru Sine atotputernicia sa, ci o manifestă în afară pentru a ridica la comuniune cu Sine pe cei credincioși și pe necredincioși pe calea pocăinței, care vor să vină la comuniunea cu El. Acest atribut stabilește un raport între puterile lui Dumnezeu și forțele cu care El a înzestrat creația. Atotputernicia lui Dumnezeu este un atribut foarte esențial. Atotputernicia lui Dumnezeu se vede din opera creației : „Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-auzidit.Domnul risipeştesfaturileneamurilor, leapădăgândurilepopoarelor şi defaimă sfaturile căpeteniilor. Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalm 32, 9-11). „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalm 18, 1), atotputerniciei lui Dumnezeu. Infinitatea. Acest atribut a lui Dumnezeu vine din atributele supraesenței sau supraexistenței luiDumnezeu, caresearatăîninfiniteleSalelucrării,prinenergiilenecreate și revărsat de la creearea lumii și până la conducerea și desăvărșirea ei spre mântuirea finală în Hristos Mântuitorul ei. Creaturile lui Dumnezeu pot să se împărtășească din infinitatea lui Dumnezeu prin harul Său dumnezeiesc necreat care se dă în dar (Efes. 2, 8), celor care vin cu credință la comuniunea cu Creatorul lor pentru mântuire. Sf.DionisieAreopagitul, zice înprezentările saledespre atributeledivine (Despre atributele divine 2, și 7, PG. 3, col. 645) că, Dumnezeu este Unul și Întreit în Persoane din Care pornesc lucrările creatoare, susținătoare și desăvârșitoare ale lumii, în descoperirea Scripturii: „Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (1 Cor. 8, 6). Persoanele Sfintei Treimi sunt unite în Tatăl ca izvor unic al lor și toate se bucură de atributele Unui Singur Dumnezeu întreit în Persoane.Astfel, când numim pe Dumnezeu, cu multele Sale nume că este: viață, lumină, esență sau rațiune, înțelegem puterile sau energiile necreate ce vin de la El la oameni pe cale îndumnezeitoare, de ființă, sau de viață, sau înțelepciune sau iluminare, ca Unul ce este izvorul a toate. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (8) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecut)