Romanian Times | Iulie 2023

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Și,cadefiecaredată, încăutarearăspunsurilorși înformularea întrebărilor, mă voi întoarce din nou pe poteca Genesei până la Eden de unde voi încerca să reconstitui drumul lung și întortocheat, de la inima lui Dumnezeu la inima lui Adam și a Evei și apoi printre spinii și pălămidele lumii până la inima artistului… Trebuie să existe o cale! Tot ce este taină originează dincolo de realmul nostru așa cum zâmbetul Giocondei vine din dincolo de pânza picturii. Și dacă e să privești cu toată sinceritatea, puține din cele ce ne înconjoară se dovedesc a nu fi taine…“Normalul” este doar o taină cu care suntem obișnuiți… Una din marile netaine este mintea omului prinsă în mrejile unei logici iluzorii. Ea desbracă totul în procesul desvelirii esenței care, precum mirajul în pustie este mereu aproape de a fi atins și totuși niciodată atins. De fapt omul trece prin aventuri de neînchipuit în căutarea normalului tot asa cum cel ce se înneacă strigă după un pahar de apă. Omul devine victimă a unui fals simțământ de foame și de sete, în fața căruia adevărată hrană și adevărată apă sunt doar doar iluzii. Spun asta ca unul care a simțit durerea pierderii unor lucruri pe care nu le-amavut niciodată. Dacă vreți aceasta este tragedia omului prins în căngile propriei lui naturi… Într-unul din articolele precedente vorbeam despre faptul că noi suntem locul prin care veșnicia, deci infinitul, intersectează spațiul nostru tridimensional, spuneamcă peregrinarea noastră terestră este doar o întrerupere a veșniciei. Am folosit exemplul hiperspațiilor ca să subliniez realmul lui Dumnezeu, magnitudinea de neimaginat a existenței lui. Totuși, nici o paralelă, nici o ilustrație, nici o teorie, nici măcar cea mai înaltă imaginație nu vor putea cuprinde asta. Unii teoreticieni au încercat să “deseneze” hipercubul ca o existență cu patru dimensiuni…Și totuși mâna unui copil poate desena un cub care să cuprindă hipercubul… Concluzia? Noi nu vom putea să cuprindem nimic din ceea ce este deasupra realmului nostru. Și totuși, prin ceea ce Cuvântul ne spune, noi locuim dincolo de acest spațiu, noi suntem niște entități spirituale cu temporare experiențe umane, așa cum spunea cineva. Cortul acesta pământesc împreună cu întocmirile gândurilor condiționate de mediul terestru, mediul de asemenea contaminat de păcat, este doar o expresie, îndrăznesc să cred, a ceva cu mult mai grandios. De aceea chipurile cioplite ale lucrurilor care sunt dincolo de noi sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Ele ucid taina sau mai bine zis capacitatea noastră de a accepta existența acesteia. Instituțiile sociale fundamentale sunt menite să fie o ilustrare a unei realități ceresti menite să rămână întocmai așa cum au fost rânduite să fie. Există Poetul și marea (4) consecințe înfiorătoare, consecințe care nu pot fi nici măcar concepute demintea umană, ale oricărei tendințe de a perverti ceea ce Dumnezeu a pus ca temelie a existenței noastre terestre. Nu este o teorie, nu este o nuanță doctrinară, este o realitate divină. În ciuda netrebniciei mele, în ciuda limitelor mele, în ciuda deselor mele orbecăiri, această realitate este și rămâne adânc zidită în ființa mea, în miezul ei… Chiar și permanenta tensiune dintre natura umană și “omul nou” născut dinDuhul lui Dumnezeu este o mărturie a realității divine de care vorbesc. Din când în când, sau poate chiar tot timpul există ceva din noi care tinde spre și uneori chiar atinge realitatea divină, cea de dincolo de colivia noastră tridimensională. Gândiți-vă la ceea ce nu poate fi explicat din punct de vedere material, ceva care nu este de natură materială și care totuși exercită o influență covârșitoare asupra mediului în care, prin trup, suntem parte. Iubirea, spre exemplu…Dumnezeu este Iubirea! Iubirea, prin esența ei divină produce o perspectivă diametral pusă de perspectiva umană. Noi privim lumea în starea ei de continuă cădere și ne vrem afară din ea, strigămdupă nădejdea binecuvăntată a răpirii. Iubirea, la răndul ei privește aceași lume, în aceeași stare de perpetuă cădere… Dar ce binecuvântată diferență! Ea, Iubirea, ne duce în lume pentru a ne întinde brațele în semn de supremă îmbrățișare într-un act de supremă măreție, răstignirea… Ca o creatură nouă, văd ceea ce natura umană nu ne îngăduie. Eu ca și toți cei renăscuți prin Duhul lui Dumnezeu suntem meniți să fim ființele privirii de sus, ființe cu o perspectivă a existenței total diferiă de cea a lumii… Ca poet, deseori îmi opintesc mintea și inima înspre înțelegere mai adâncâ a realității, și la fiecare încercare gândul mă duce la punctul de pornire, Edenul. Purtăm în noi un dor, deseori de neexprimat prin cuvinte, un dor mistuitor după o patrie sau după un mod de existență care nu are nimic de a face cu ceea ce simțurile noastre pot percepe. Suntem, fără îndoială, străini acestui mediu. Dacă privești cu sinceritate creația lui Dumnezeu, vei observa că tot ce te înconjoară, de la firul de iarbă la pom, de la cea mai mică viețuitoare și până la cea mai mare, de la viețuitoarele mărilor la zburătoare, totul există fără efortul de a exista. Pestilor, apa le este mediul prielnic, păsările sunt la ele acasă fie în aer fie pe pământ, sălbăticiunile pădurilor sunt la ele acasă în pădurile lor…Omul este singura ființă de pe pământ care viețuiește într-un mediu care îi este total ostil. Îmbrăcămintea este lucrătura mâinilor lui, hrana îi este rod al sudorii, locuința îi este asemenea unei fortărețe, frigul îi este tot atât de ostil ca și arșița, hrana îi poate scurta zilele, apa îl poate susține dar și ucide, focul îi este cârja cea mai de preț și dușmanul cel mai de temut în acelaș timp… Și totuși, omul este ființa care poate înnobila universul prin tânjirea lui după sublim. Poezia, muzica, pictura, sculptura, dansul… Hmm… Aici încerc să mă simt acasă. Ce este arta? Care este menirea ei? Care este elementul ei primordial (???!!!). Da, arta este sursa unei perpetue înnobilări dar putem noi pricepe mecanismul ei? Poetul se pomenește deodată pe una din plajele lumii și dintr-o dată privirea lui se oprește asupra unei pietre și poezia se naște. Muzicianul poposește la umbra unui pom și urechea lui distinge un ciripit și iată muzica…Pictorul adaugă un pic de altceva la culoare și iată capodopera, Michelagelo a adăugat ceva la mișcarea dăltii și iată statuia… Mă întreb deseori unde este firul roșu care străbate arta în general? Este în obiectul de artă sau în subiectul creatorului? Și dacă vom admite (continuare in pagina 20) AMAVUT SI ZILE MAI BUNE In perioada anilor 30 ai secolului trecut cand lumea nordamericana a trecut prin Marea Recesiune, se puteau vedea nenumarate centre in care se oferea gratis mancare – in special faimoasa supa de pui. Oamenii erau infometati, saraci, someri, fara adapost. Singura modalitate in care cei mai multi puteau manca ceva era sa stea la coada pentru o portie de supa. Intr-o zi unul din bucatarii ce oferea supa intr-o locatie din orasul Chicago a observat prezenta la coada a unui om diferit de toti ceilalti. Iesea in evidenta prin postura sa cat si prin imbracamintea pe care o purta. Costumul sau era murdar si zdrentuit dar se vedea ca era de calitate si ca fusese lucrat la comanda. Manseta camasii, batista de la piept, palaria bine conturata, totul arata ca omul respectiv fusese cineva. Bucatarul se uita insistent la respectivul om asa incat atunci cand acesta i-a intins ceasca pentru a primi supa i-a spus acestuia: “Domnule, am vazut si zile mai bune”. Am vazut recent imaginea acesta int-o carte de istorie politica si mi s-a parut o perfecta descriere a momentului pe care il parcurgem acum; o reala descriere a umanitatii prezente. Asemenea bietului cerșetor ce statea la coada, omul are o mareție chiar și in starea sa cazuta. Chiar daca acum este zdrențuit și murdarit de pacat, el totuși declara: „Am vazut si zile mai bune”. Nu suntem acum ceea ce in mod evident am fost cândva spune inteleptul in Eclesiastul 7:29. De aceea nu cred ca exista nici o modalitate mai buna de a explica condiția universala a rasei umane decât prin relatarea caderii lui Adam descrisa in Geneza 3. Mi se pare ca daca ceea ce este cuprins in Geneza 3 este adevarat (si ESTE!) atunci tot ceea ce stiinta, sociologia ne invata astazi este profund gresit. Majoritatea profesorilor merg spre o paradigma de intelegere in care se sustine faptul ca omul evolueaza incet dar sigur intr-o ființa perfecta care deși a inceput foarte jos, a progresat enorm pana acum. Paradigma biblica de intelegere a lumii pleaca de la faptul ca Dumnezeu l-a facut pe om desavârșit dar prin cadere, pacat, razvratire, omul se depreciaza constant. Invers decat este predat in programele scolare, Biblia sustine ca Dumnezeu l-a facut pe om foarte sus si omul a cazut foarte, foarte jos. In cautarea de argumente pentru a valida teoria lor, sociologi de frunte, psihologi, educatori și filozofi ne spun in ultimele decenii ca problema omului este mediul in care traieste. Alaturi de acestia unii lideri religioși sustin ca omul are un mare potential si problemele lui sunt exterioare. Dumnezeu ne spune ca problema fundamentala este in inima noastra, in interiorul nostru. Geneza 3 este punctul pivotal de a te raporta la tot ce se intampla acum in lume: omul este in mare nevoie de mântuire, regenerare și har intrucat este o faptura cazuta, depravata, aflata sub mânia și blestemul Creatorului. Desigur omul este capabil sa faca lucruri nobile pentru semenii sai, impletind sacrificiul de sine cu bunatatea; dar in acelasi timp este și capabil de cruzime si bestialitate ingrozitoare. Aceeași persoana care poate arata o mare virtute morala, este capabila de imoralitate totala. E folositor sa recunoastem ca omul este o creatura pe moarte, singura dintre toate creaturile lui Dumnezeu care se teme sa moara. De unde vine aceasta tensiune? Din interior, pentru ca suntem un suflet nemuritor. In fibra sufletului nostru cu totii stim, desi nu toti spunem ca „plata pacatului este moartea”. Care este remediul pentru aceasta stare? Raspunsul logic este: o noua creație. Umanist-progresistii inteleg asta si au venit cu idea transumanismului. Insa tot Dumnezeu a definit clar noua directie afirmand „Daca este cineva in Christos, este o faptura noua” (2 Corinteni 5:17). Prin urmare, daca vrem sa ințelegem salvarea umanitatii, trebuie sa incepem cu Dumnezeu. Ce este relatat in Geneza 3 acolo unde Adam a pacatuit impotriva lui Dumnezeu și a adus moartea asupra intregii rase umane, nu L-a luat prin surprindere pe Dumnezeu. La inceput, inainte ca lumea sa fie creata, in așteptarea caderii, Dumnezeu l-a oferit pe Fiul Sau „mielul injunghiat de la intemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8), „care a fost cu adevarat rânduit dinainte de intemeierea lumii. ” (1 Petru 1:20). In noua creație, in noua paradigma a vietii, omul pierdut, muribund, pacatos poate fi salvat si mântuit daca se pocaiește, crede in Domnul Isus Christos și umbla cu El in viața noua. Totul a inceput cu Dumnezeu. La inceput Dumnezeu ne-a ales in Christos (Efeseni 1:4), iar astazi „noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit primul” (1 Ioan 4:19). Totul incepe cu Dumnezeu. Daca ințelegem acest fapt al revelației divine, nu ne vom indeparta de adevar. Inteleptii spun adevarul pentru ca il cunosc iar prostii il marturisesc pentru ca nu il pot ascunde. Intr-adevar am avut si zile mai bune. Si pentru toti cei ce cred in Dumnezeu, ce-i mai bun se va arata in curand. Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada