Romanian Times | Noiembrie 2023

Diverse 20 ROMANIANTIMES VA URMA Omul Dincolo de Sine (continuare din pagina 6) facă pâini. Dar lui îI trebuie încă doi dolari; cu unul să cumpere făină și drojdie și cu celălalt împreună cu ai săi doi să cumpere o mașină de pâine. Astfel el va fi în stare să facă douăzeci de pâini…El este pârghia șiMarin dacă va vrea să-și unească eforturile cu Ion va fi punctul de sprijin.Amândoi, individual, nu prea pot facemare lucru. După ce-și vor fimâncat pâinile vor flămânzi…De la punctul în Care Marin se decide să-l sprijine pe Ion, lucrurile vor crește în progresie geometrică și puterea cuplului Ion-Marin devine aproape nemăsurabilă dacă aceeași formulă se aplică în continuare. Amândoi vor fi în stare acum să cumpere mai multă făină si mai multe mașini care vor multiplica roada eforturilor lor încă și mai mult…Puterea unirii țelurilor și a voinței! O, dar cât de anevoie se petrec astfel de situații și asta chiar și în lucrarea Domnului! De ce? Pentru că ideea vine de la Dumnezeu este nevoie de niște factori care se opun firii pământești care sa facă această idee aplicabilă în practică… 1. Cei doi trebuie să se caute. Asta înseamnă ca unul din cei doi va vedea o oportunitate dar va vedea în același timp ca asta depașește puterile lui. Celălalt va vedea că după ce-și vamânca pâinea va flămânzii. Și unul și celălalt vor realiza că au nevoie de ajutor. 2. Cei doi își vormărturisi neputințele unul către celălalt și-și vor cere ajutor. Este greu să spui aproapelui tău că nu poți fără ajutorul lui că doar aparența puterii tale contează pentru tine. Ce vor zice oamenii despre tine? 3. Unul va trebui să recunoască superioritatea celuilalt. Vreți să-mi spuneți că asta e ușor? Vă rog să încercați asta! 4.Amândoi vor trebui să renunțe la propriile ambiții pentru izbânda finală. Cât de usor este să spui: “Frate Ioane, tu ai ceva ce eu nu am și eu decid să renunț la ambițiile mele și te voi sprijini pe tine cu tot ce pot. Cu alte cuvinte, recunosc că tu esti mai bun și sunt decis să te onorez cu tot ceea ce se cere de lamine.” Spuneți-mi de câte ori nu v-ați plâns că lucrarea în via Domnului stagnează ba chiar descrește? Acum aveți ocazia să meditați asupra cauzelor adevărate, mai ales oglindindu-vă în cele patru repere mai sus amintite. În fața nevoilor covârșitoare la care suntem expuși,pe zi ce trecemai mult,ne chinuim însingurați într-un effort fără rod…Și unde este bucuria trudirii? De ce atâta oboseală, de ce atâta depresie și de ce atâtea sentimente de neputință? De ce atâtea înfrângeri? Oare numai este adevărat cuvântul Domnului înMatei 11:29,30? “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de laMine căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoara…” Israel... Note de drum (2) (continuare din pagina 13) golfului ne uimesc. Coralii de pe fundul mării dau forma roților cu 4, 6 și 8 spițe. În cel puțin o poză apare o roată cu 4 spițe care se pare că este acoperită cu aur, motiv pentru care coralii nu au putut să o acopere. Dr. Moller a descoperit fotografia alăturată in apele golfului. Să fie oare roata carului lui faraon? Profesorul Yigael Yadin arheolog specialist in egiptologie susține că prezența acestor trei forme de roți cu 4-6-8 spițe este specifică doar dinastiei 18, care se poate plasa în jurul anului 1400 înainte de era creștină. Este o altă observație neașteptată care tocmai validează teoria acestui traseu al Exodului. Resturi de care și copite de cai pietrificate, oase umane acoperite de corali, analizate ulterior în laborator, dovedesc autenticitatea cercetărilor. sa fie oare roata carului lui faraon? Pe celălalt țărm al golfului din dreptul Plajei egiptene, călători clandestini au repetat călătoria lui Wyatt și a celor doi băieți ai lui. Urmărind popas cu popas descrierea dinNumeri 33 :2«Moise a scris călătoriile lor dinpopas înpopas după poruncaDomnului » ei au descoperit cu uimire potrivirea geografiei locurilor cu descrierea Biblică precum și distanța dintre popasuri. Iată aici o poză de la Elim, Foto n-7 descriere care apare în Exod 15 :27. Douăsprezece izvoare, dar mai mulți finici, sunt și astăzi prezenți, Elim este după Mara la distanța pe care Biblia o descrie. Jabel al Lawz (Muntele Sinai) N-5 se situează la 28 de grade 41 de minute Nord, 35 de grade,18 minute Est. Cu Google Earth, arunc o privire la acest munte care pare a avea o istorie inedită în Univers. Piatra este roșietică cu excepția vârfului care de departe parcă est o căciulă. In laboratoarele din America, R.Wyatt a aflat ca acest granit a fost supus la temperatura uriașă care i-a schimbat culoarea. Biblia spune ca muntele era in flăcări când Dumnezeu vorbea cu Moise!!!! Urmele absolut uimitoare care au fost descoperit a adus repede in discuție ca adevăratul munte Sinai este de fapt situat inArabia Saudita iar dovezile arheologice sunt absolut de netăgăduit. După ce au fost filmate și fotografiate lucruri extremde “ciudate” în acești munți din pustiaArabiei Saudite, guvernul saudit a împrejmuit totul cu gard de sârmă și de peste 20 de ani interzice orice vizitare a zonei. De exemplu, vârful muntelui Sinai arată ca și un “capișon negru” restul muntelui este de culoare roșietică. Vizitatorii interziși ai muntelui au luat pietre de pe vârful Sinaiului, iar în laborator oamenii lumii științifice au determinat, fără să știe de unde provin mostrele, că ele pietrele au fost supuse unei presiuni foarte mari și o temperatură extrem de ridicată. Tot vârfulmuntelui era inflăcări cândDumnezeu a coborât acolo. De ce nu vor oamenii să vorbească despre aceste lucruri? Un profesor de la Harvard, a spus: “ Dacă este adevărat ce s-a descoperit înArabia Saudită, în legătura cuMuntele Sinai, noi arheologii și savanții materialiști trebuie să mergem din nou la grădiniță”... Cred că toate aceste descoperii arheologice nu sunt pentru creștini ci pentru evrei. Ei trebuie să se întoarcă la Dumnezeul lor și al Istoriei. Biblia spune că se vor întoarce, și ce va fi întoarcerea lor, dacă rătăcirea lor a fost o binecuvântare pentru neamuri? ....Va fi o Înviere din morți! Priviți cu atenție harta (N.1) Moise a pornit poporul pe drumul pe care el însuși a fugit din Egipt in Madian ei trebuiau sa ajungă la Eilat dar citim Exod 14/2 – spune copiilor lui Israel sa se întoarcă...in vers.3 Faraon care ii urmarea a spus “Îi va închide pustia“. Deci Dumnezeu a schimbat traseul lor spre Mare spre podul subacvatic accesibil. Plaja din poza alăturată (N.2) se cheamă astăzi Nuwayaba, dar documentele foarte vechi numesc plaja: Nuwayaba al Muzayynah- adică în traducere aproximativă « Apele despicate de Moise » (Water of Moses opening). ( memoria nu stie de politică) Ajunși aici pe Plaja Nuweibaa, poporul Israel nu avea altă șansă decât « forțarea mării » deoarece drumul de întoarcere era blocat de armata lui Faraon. Toată noaptea Îngerul, (stâlpul de nor si foc) de obicei în fruntea taberei, scrie Scriptura că s-a mutat înapoia taberei blocând accesul armatei pe plajă. În noaptea aceia Moise a despicat Marea. Tradiția a conservat bine memoria acelei vremi cu denumirea plajei in documentele foarte vechi. In zona descrisă de Scriptura a muntelui se afla aceasta stâncă (din poza N.3) care este posibil sa fie stanca din care s-au adăpat poporul si vitele in pustie. De ce? Când a fost descoperită această stancă un lucru este curios, pe ea sânt urme de eroziune dar nu de sus in jos (cauzate eventual de ploi) ci de jos în sus ca și cum apa a țâșnit din ea și nu a venit de sus este cel puțin ciudat dacă nu accepți că a fost miracolul. Unul dintre creștinii care au reușit să vadă locurile și să aibă o contribuție la aceste descoperiri este Doctorul creștin din Coreea de Sud, care era specialist în acupunctura la palatul Guvernatorului dinMecca (Arabia Saudită) Dr. SungHakKim, Înarmat cu permis guvernamental el a călătorit pe urmele lui R.Wyatt și a descoperit aceste petrografe (N.4) din vremea Exodului evident evrei de vreme ce sfeșnicul cu 7 brațe tocmai era in cortul întâlnirii. Aceste coloane au marcat locul de trecere Marii Roșii (anul trecut Arabia Saudită a început să primească turiști in locurile interzise zeci de ani). Am ajuns în munții Seir, (N5) Țara Edomului, Țara lui Esau, la Etion Gheber (Elat) unde Împăratul Solomon construia corăbii (Împărați 9:26). Țara Edomului se întinde pe o lungime de 100 de mile de la Marea Moartă spre sud cu o lățime de 20 de mile. La întoarcerea lor din Egipt, Israelul a ocolit țara Edomului nu le-a fost îngăduit să treacă peste ea. La porunca lui Moise “ei nu s-au luptat cu frații lor.” Ura lui Esau împotriva fratelui său Iacov căruia îi vânduse dreptul de moștenire s-a perpetuat în toată istoria. “Spionul” Caleb fiul lui Iefune, numit chenezitul, un străin ca și origine se pare că era din neamul lui Esau, încorporat în tribul lui Iuda, un personaj strălucit, în istoria eliberării. El și-a luat in stăpânire, cu sabia în mână, țara promisă de Moise, Hebronul, cetatea locuită de uriașii care au demoralizat pe celelalte 11 iscoade. (Va urma) *** este legată de rămânerea și respectarea principiilor biblice, consider că e timpul ca noi, românii, cărora ne place să ne numim creștini, trebuie să ținem cont de acest adevăr. Așa cuma afirmatDanielWebster: „Dacă stămlângăprincipiile învățatedinBiblie, țaranoastră va prospera, dar dacă noi și posteritatea noastră neglijează instrucțiunile și autoritatea ei, nimeni nu va putea prevedea cum o catastrofă poate să apară dintr-odată și să îngroape toată gloria noastră într-o obscuritate”. Noi datorăm respect autorității de stat, dar niciodată închinare; închinarea I-o datorăm în exclusivitate lui Dumnezeu. Când cezarii devin tirani, noi trebuie să ne opunem lor cu toată puterea și înțelepciunea primită de la Dumnezeu. Extrase din cartea Birul Cezarului și Dreptul lui Dumnezeu de către autor (IOAN SINITEAN) Pentru comenzi apelați la Societatea Biblică din România, EdituraMetanoia, Oradea Lansare de carte. Partea a II-a (continuare din pagina 19) ***

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=