Romanian Times | Decembrie 2023

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit VEDEREALUI DUMNEZEU CALUMINĂ DUMNEZEIASCĂ Din istoria vederii luminii dumnezeiești începând de la Sfinții Părinți La Sf. Maxim Mărturisitorul vederea luminii divine este la un grad foarte ridicat, ocupând un loc deosebit de important în operele sale și în literatura patristică a Bisericii de răsărit. El prezintă mintea credinciosului când este plin de dorința iubirii lui Dumnezeu, zicând că atunci își iese chiar din fire și nu se mai înțelege nici pe el nici pe ceielalți. Despre care zice că acela: „luminat de lumina dumnezeiască cea nemărginită, părăsește simțirea față de toate cele făcute de Dumnezeu’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 281, apud (la) Sf. MaximMărturisitorul, Love 1, 10, (52), trad…rom. p. 62). Sf. Maxim zice că iluminarea mistică cu lumina divină are loc în timpul rugăciunii. Pentru Sf. Maxim punctul înalt al rugăciunii este când „mintea este răpită în avântul rugăciunii de lumina dumnezeiască și nemărginită și nu mai simte decât pe Cel (Dumnezeu) care lucrează în ea cu dragoste această iluminare’’ (Ibidem, loc. cit., p. 281, apud Love 2, 6 (92), trad. rom. pp. 79-80). La această treaptă de rugăciune mintea credincisului este transfigurată „prin însoțirea îndelungată cu strălucirea dumnezeiască a omului ajuns întregun chipde lumină’’ (Ibidem, loc. cit., p. 281, Love 2, 48 (116), trad.. rom. p. 90). Transfigurarea minții constă, după Sf. Maxim, în „amestecare’’, când „mintea întreagă se amestecă cu lumina Duhului’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 281, apud Sf. Maxim Mărturisitorul, Quest 80, 68-70 (62). Iar aceasta este la fel concepția și a lui Ava Evagrie despre amestecarea minții cu lumina dumnezeiască. Capitala temă a luminii divine a fost ridicată și dezbătută la grad înalt de scriitorii mistici siriaci la fel în secolul al VII-lea și al VIII- lea, ca Sf. Isaac Sirul, Iosif Hazzaya și Ioan Dalyatha. Sf. Isaac Sirul folosește pentru cuvântul de lumină termenul din siriacă „muhră’, iar învățătura sa în vederea luminii divine este aproape de a lui Ava Evagrie Ponticul, făcând distincție între cele două lumini: „lumina dumnezeiască’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud, Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 68 (474), care este „lumina Sfintei Treimi’’ (Ibidem, loc. cit, p. 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 22, (174). și „lumina sufletului uman’’(Ibidem, loc. cit., 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 53 (379 ; 80 (557) sau „lumina minții’’ (Ibidem loc. cit. p. 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 69, (482); 80 (560). La „Isaac cel grec’’, cu Omilia 43, care este opera lui mare, și este dedicată luminii divine, care se zice că aparține lui Ioan de Dalyatha, la care vederea luminii ocupă un loc mai înalt decât la „Isaac cel grec’’. Când Ioan scrie despre lumina divină, el tratează de fapt lumina Sfintei Treimi (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud, Ioan Dalyatha, Hom. 43 (177). Cf. Isaac, Hom. 32 (140), Sir. Hom. 22 (174). Cf. concepția despre vederea luminii Treimice în Letter 5, 2 (320-321) a lui Ioan Dalyatha: „Să vedem slava frumuseții Sfintei Treimi’’. Cf. Ibidem 27, 1 (386-389): Părintele și Fiul și Duhul Sfânt sunt ca o singură făclie (Cf. Iosif Hazzaya, Monast: 98 (372-373). Lumina divină este numită uneori „lumină de la Tatăl’’ (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud „Isaac cel grec’’, Hom. 43 (179). Apoi, Lumină de la Duhul Sfânt (Ilarion Alfeyev, Ibidem, loc. cit., p. 282, apud „Isaac cel grec’’, Hom. 43 (178), iar alteori se zice de la Hristos: „lumina de la lumina Tatălui’’ (Ibidem loc. cit., 282, apud Isaac cel grec, Hom. 43 (177), iar lumina aceasta luminează mintea. Credinciosul când este luminat de lumina divină este plin de bucurie și contemplație la propria frumusețe : „Soarele care strălucește în el este lumina Sfintei Treimi. Hristos este lumină din lumina lui Dumnezeu și este viața și bucuria lui. Un astfel de om se bucură neîncetat de vederea luminii divine a sufletului său…., care este de o sută de ori mai strălucitoare decât lumina soarelui însuși’’(IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud cf. Isaac cel grec, Hom. 43 (176-177): „Sufletul omului bun strălucește mai mult decât soarele’’. (Ibidem op. cit., p. 282, cf. și Ioan Dalyatha, Letter 40, 3 (432-433): „Un călugăr a văzut slava sufletului său, care a fost făcută…asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu’’.Acest ținut este norul slavei lui Dumnezeu în care numai cei curați cu inima intră , ca să privească fața Stăpânului lor și să-și luminezemințile cu raza luminii Lui’’(IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud Isaac cel grec, Hom. 43 (177-178). Aici se vede împlinirea cuvintelor Mântuitorului când a zis „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu’’ (Matei 5, 8) în lumina Sa. Despre lumina dumnezeiască zice că, apare ca un soare atât la „Sf. Isaac cel grec’’, cât și la Sf. Maxim, strălucind mai mult dinăuntrul inimii decât dinafară. Aceasta îl schimbă pe iubitorul de Dumnezeu în lumină și îi îngăduie să contemple fața Domnului. Toate aceste vederi la un grad atât de înalt și tainic de înțeles ale vederii luminii dumnezeiești de către cei credincioși, care s-au curățit de păcate, eliberându-se de egoism și de patimi, este posibil de înțeles numai prin „…credinţa care este lucrătoare prin iubire’’ (Gal. 5, 6), de Dumnezeu, care aduce iluminarea minții spre înțelegere. Așadar, aceste lucruri nu sunt „…din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti’’ (1 Cor. 2, 13), adevăr care să ne conducă spre a deveni omenii ai valorilor duhovnicești pentru vederea luminii dumnezeiești și unice a Sfintei Treimi în trei străluciri : Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Misticii bizantini care vorbesc de vederea luminii divine sunt și Isihie Sinaitul, Ioan Scărarul, Diadoh al Foticeei și Filotei Sinaitul care zic la fel că, monahul ascultător „adesea se umple deodată de lumină și bucurie în timpul rugăciunii’’ (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 283, apud Ioan Scărarul, (Ladder 19, (937 C). După Evagrie, Macarie, Maxim, Isaac și Simeon lumina care se arată nu este un înger, ci este Însuși Dumnezeu așa cum arată Simeon N. Teolog, cf. Sf. Grigore Palama în Triads 2, 3, 10 (546): „Isihaști nu au susținut niciodată că lumina este un înger…’’, ci că este Dumnezeu, Care este lumină (1 Ioan 1, 5) Diadoh al Foticeei, zice că „atunci când lumina dumnezeiască începe să lucreze cu putere în minte, o face de o claritate atât de deplină, încât își poate vedea limpede propria lumină’’ (Ibidem, op. cit., p. 283, apud Chapt. 40 (108). Isihie Sinaitul zice că numai paza minții duce pe credincios la vederea slavei luminii lui Dumnezeu. Pentru Isihie viața întreagă se reduce la trezvie, adică golirea minții de toate, care împreună cu rugăciunea conduce la cunoașterea tainică a lui Dumnezeu și vederea luminii Sale. Despre asceții care au ajuns la această stare se zice că „se scaldă într-o mare de lumină curată și nesfârșită. Atingând-o în chip negrăit, trăind și sălășluind în ea’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 283, apud toți asceți, Theod. 171 (168): cf. Ibidem 175 (168-169): lumina lui Hristos). Diadoh al Foticeei, avertizează să se ia seama asupra falselor viziuni ale luminii (Ibidem, loc. cit., apud Diadoh F., Chapt. 40 (108); 36 ( 105). Această preocupare asupra falselor viziuni ale luminii se mai găsec la Simeon Evlaviosul, duhovnicul prin excelență a Sf. Simeon Noul Teolog. În afară de scrierile patristice, referiri la vederea luminii divine găsim și în cărțile de cult. Sf. Antonie cel Mare, zice că înainte de a auzi glasul Domnului Hristos „a văzut raza de lumină pogorându-se asupra lui » (IlarionAlfeyev, Sf. SimeonN. Teolog…, p. 284, apud Atanasie cel Mare, L. Anth. 10, 1 (162). Un alt egiptean, Pavel, înainte cu câteva zile de a muri a zis: „Lumina lui Dumnezeu nu a uitat niciodată inima mea; fiind luminat de ea nu avem nevoie de somn, căci dorința de a-Lvedea arde neîncetat în mine…Această lumină a minții nu s-a stins niciodată în mine’’ (Ibidem, loc. cit., 284, apud Pavel E., Rufinus, Hist. Mon. 10, 8, 11-12 (324-325). În cărțile de cult ale Bisericii găsim texte referitoare la lumina Schimbării la față a Domnului, unde putem înțelege împărtășirea credinciosului de lumina divină, precum atunci Sf. Ap. Petru, Iacov și Ioan (Matei 17, 1-6). Vederea lui Dumnezeu ca lumină, după Sf. Ap. și Evanghelist Ioan și Sf. Grigore Teologul Tema capitală că Dumnezeu este lumină vine de la primul și cel mai mare teolog, Sf. Ap. și Evanghelist Ioan, prin care Duhul Sfânt, revelează lumii că Dumnezeu este lumină, prin Scriptura: „…că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El…’’ (1 Ioan 1, 5). Sf. Ap. Ioan nu a afirmat aceasta de la sine, ci de la Dumnezeu, după Scriptura care revelează, zicând : „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură…’’ (2 Tim. 3, 16). Sf. Ap. Ioan, Petru și Iacov, au văzut prima dată că, Dumnezeu este lumină, la Schimbarea la față a Domnului pe muntele Tabor: „Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina’’ (Matei 17, 2). Așadar, Sf. Apostoli L-au văzut pe Dumnezeu în lumina Sa unică și Treimică, prin viața lor mistică trăită în Hristos (Fapte 17, 28), la fel L-au văzut uceniciiApostolilor și toți Sfinții până la începutul sec. XXI, care au ajuns prin viața mistică, la eliberarea de despătimire și egoism. Tot așa Îl vor vedea pe Dumnezeu și mai departe în viitor toți credincioșii Lui, care vor trăi o viață duhovnicească în „…legea duhului vieții în Hristos Iisus (care) m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii’’ (Rom. 8, 2), prin credință, post, iubire, rugăciune duce la eliberarea de patimi și egoism. Astfel, vom vedea în continuare izvoarele patristice ale vederii lui Dumnezeu ca lumină, ce vine de la revelația adusă de la Dumnezeu, de Sf. Ap. și Evanghelist Ioan, precum am văzut mai sus. Un alt mare Sfânt al Bisericii, Sf. Grigore de Nazians, numit și Teolog, a dezbătut mult capitala temă a luminii și a vederi lui Dumnezeu ca lumină, după cum o să vedem în cele ce urmează. O să vedem și o legătură între cei trei mari Sfinți numiți și Teologi. Sf. Grigore Teologul, a acordat o imortanță capitală luminii divine, pentru că însăși firea lui Dumnezeu are caracterul de, lumină, termen preferat tuturor celorlalți (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog și tradiția ortodoxă, trad. din lb. Eng. de I. Stoicescu și M. M. Rusen; ed. îngrij. de preot E. Drăgoi, București: ed. Sophia, 2010, p. 209, Moreshini, SC 358, 63). Sf.GrigoreTeologulacreato„terminologiealuminii’’specială,careapareînprimele lui scrieri (Ibidem op. cit, p. 209, apud sf. Grigore, Disc. 2, 5, 14-15 (94): Dumnezeu Cel prealuminos și strălucit’’, și l-au însoțit în întreaga lui viață și activitate literară (Ibidem, loc. cit., p.209, apud Moreschini, SC 356, 63; Idem „Luce’’, pp. 535-542. Sf. Grigore DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (14) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecut) (continuare în pagina 20)