Romanian Times | Februarie 2024

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit VEDEREALUI DUMNEZEU CALUMINĂ DUMNEZEIASCĂ Despre lumina divină în scrierile Sf. Simeon Noul Teolog, care poate schimba viața credinciosului Sf. Ap. Petru, Iacov și Ioan, sunt martorii vederii luminii dumnezeiești la Schimbarea la Față a Domnului și la fel Sf.Ap. Pavel, care din experiența vedereii luminii divine zice: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efes. 5, 8). Astfel, credinciosul care trăiește viața în Hristos (Fapte 17, 28), trecând prin Taina Pocăinței, și prin fazele de curățire sau purificare de păcate și iluminare , merge spre faza desăvârșirii și este numit lumină, fiindcă este iluminat de slava lui Hristos Dumnezeu, care este adevarata lumină a lumii, după cum zice: „…Eu sunt lumina lumii…’’ (Ioan 8, 12). Mântuitorul zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri’’ (Matei 5, 16). Să lumineze lumina credinciosului din inima și sufletul său după curățirea de păcate și dobândirea iluminării ființei lui întregi. Acesta este rezultatul participării credinciosului la lumina divină, cu efectul purificării continue, spre iluminare , fiindcă lumina divină arde patimile. Gradul de curățire sau purificare continuă la acea vedere a lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, care transfigurează pe omul credincios în lumină, cum se întâmplă la sfinți. Un alt efect al legăturii credinciosului cu viață curată la lumina divină, conduce la schimbarea lui spre a se vedea lumina faptelor înaintea oamenilor (Matei 5, 16). Sf. Simeon N. Teolog, exprimă această trasnfigurare în lumina divină pe care a văzut-o, zicând Domnului: „Mă faci lumină pe mine cel întunecat înainte și mă faci frumos când suntem amândoi împreună’’ (Imnul 20, p. 128) „M-ai luminat (Dumnezeule) întreg cu înreaga luminaTa și m-am făcut lumină în noapte deși era în mijlocul întunericului’’ (Imnul 25, p. 75). „El (Dumnezeu) m-a făcut foc și m-a arătat ca lumină și m-am făcut ceea ce mai înainte priveam și vedeam de departe’’ (Imnul 30, p. 188). Sf. Simeon admiră această lucrare divină uimindu-l, cum ea poate schimba în lumină un om care a fost „murdădit’’. Iar această schimbare a credinciosului în lumină este prezentată de Sf. Simeon în urma trecerii prin Taina Pocăinței, plângând cu amar ca Sf. Ap. Petru (Matei 26, 75) pentru păcatele săvârșite și urmarea fazelor de curățire sau purificare de păcate și urcarea la treapta iluminării și a desăvârșirii spirituale prin viața în Hristos Domnul (Fapte 17, 28). De aceea Sf. Simeon zice că: „Pocăindu-se, ei (credincioșii) se fac fii ai luminii Tale dumnezeiești, lumina naşte negreșit lumină, deci ei se fac lumină, copii ai lui Dumnezeu” (Imnul 8, p. 70). Aceasta vine exact în adeverirea Scripturii care zice celor trecuți prin pocăință și s-au curățat: „Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntemai nopţii, nici ai întunericului’’ (1 Tes. 1, 5) păcatelor de dinainte. În Imnul 12, p. 80, Sf. Simeon afirmă că Dumnezeu este întreg lumină, în „… Care nu este schimbare sau umbră de mutare’’ (Iacov1, 17). Lumina divină schimbă credinciosul, dar lumina nu se schimbă și nici omul nu își pierde natura sau identitatea, fiindcă această trasnfigurare se petrece printr-o unire a credinciosului cu lumina divină fără confuzie, între lumină și natura omenească creată. Iar despre aceasta Sf. Simenon prezintă, zicând: „Am ajuns și eu prin lumina Ta la lumină’’ (Imnul 28, p. 176), după Scriptura că: „…întru lumina Ta vomvedea lumină’’ (Psalm35, 9) dumnezeiască necreată care izvorăște din Dumnezeu în Treime. Sf. Simeon zice că, „lumina transcende esența tuturor ființelor create, fiind numită incomparabilă, cu totul negrăită’’ (Imnul 52, p. 270). În continuare, Sf. Simeon scrie: „Imbogățindu-se în El (Dumnezeu), văd în chip nevăzut frumusețea negrăită a lui Dumnezeu Însuși și țin în chip nepipăit, înțeleg în chip neînțeles chipul Său fără chip, forma Sa fără formă, figura Sa fără figură într-o vedere lipsită de vedere și într-o frumusețe necompusă și felurită în chip nefelurit” (Discursul 4, etic, p. 231). În aceste cuvinte că „văd în chip nevăzut frumusețea negrăită a lui Dumnezeu Însuși și ținut în chip nepipăit, se poate înțelege căci credinciosul mistic ajunge la unirea cu Dumnezeu prin unirea cu lumina Sa. Ajungerea la Dumnezeu, despre care se vorbește aici, nu este nici sensibilă, nici inteligibilă, ci este una „sui generis”, în rațiunea realității simțite care este Lumina divină, adică Dumnezeu Însuși. Dar să nu uităm, că Sf. Simeon afirmă sus și tare „Că exiști cunoaștem, și vedemLumina Ta (Dumnezeu), dar Cine ești și cum ești nu știm cu toții” (Imnul 18, p. 111) Astfel, în Discursul 4, etic, Sf. Simeon, prezintă caracterul transcendent al Fiintei divine, fie în Ea Însăși, fie în comunicarea de Sine, pe care o face omului credincios și curat în faza iluminării divine și a desăvârșirii. Sfântul compară lumea nevazută și iluminată de soarele inteligibil, care este Dumnezeu, cu lumea vizibila luminată de soarele sensibil sau fizic’’. Căci soarele sensibil nu luminează numai ochii trupești ai oamenilor, ci și ai viețuitoarelor celor neraționale, iar Soarele inteligibil, Care S-a arătat în lume, luminează numai sufletele raționale’’ (Cateheza 28, pp. 297-298). Iar Soarele inteligibil, Care S-a arătat în lume, este Hristos Iisus, Răsăritul Cel de Sus (Luca 1, 78) pentru toată lumea și toate generațiile. Sf. Simeon numeşte Sfânta Treime un Soare triplu, vorbind de o unică lumină, ca și Sfinții dinaintea lui: Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf Ioan Damaschin. Cei cu nevoințe duhovnicești în „…legea duhului vieții în Hristos…’’ (Rom. 8, 2), Scriptura revelează, zicând: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slavaDomnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului’’ (2 Cor. 3, 18). Sf. Simeon mai vorbește de asemănările și deosebirile dintre soarele fizic creat pe care îl numin – sensibil - şi Soarele – inteligibil -, lumina lui Dumnezeu Însuşi, zicând „că Dumnezeu nu poate primi divinitatea altuia, cum soarele nu poate fi iluminat, pentru că soarele luminează el însuși şi nu este luminat, străluceşte şi nu primeşte lumină’’(Imnul 1, p. 52). Soarele a fost făcut nelipsit de nimic, după Creatorul său, „Care având tăria Sa umple de toate cele bune toate cele ce sunt’’ (Imnul 18, p. 52). O altă asemănare deosebit de importantă este în faptul că, omul nu poate vedea decât slava lui Dumnezeu în lumină, şi nu esenţa Lui, aşa cum omul nu poate vedea decât razele soarelui sensibil sau fizic, şi nu soarele însuşi, dar nu poate vedea soarele decât atunci când îşi reflectă razele într-o oglindă. Ceea ce se poate vedea este doar „o rază a slavei şi o revărsare de lumină ”, și nimic mai mult, și precum „o oglindă care primeşte razele soarelui, aşa primesc toţi credincioșii razele Dumnezeirii” (Imnul 30, p. 208). Semănarea a 3-a, este că Lumina lui Dumnezeu este prea strălucitoare pentru creatură, iar a 4-a asemănare între aceste două izvoare de lumină: soarele fizic și lumina dumnezeiască, se arată în faptul că lumina divină creşte în sufletul credincisului, aşa cum lumina soarelui creşte după răsăritul său până la amiazăzi. La vederea razei divinemisticul vrea să vadă sursa de lumină, zicând: „Raza o văd, dar soarele nu îl văd ”, şi „văzând-o pe ea doresc să văd întreg pe cel ce i-a dat naştere’’ (Imnul 23, p. 144). Așadar, credinciosul mistic deşi a văzut Soarele dumnezeiesc, adică peDumnezeu într-oprimă vedere a luminii, misticul este măcinat de dorinţa de a cuprinde în el ceea ce i se arată. Așa, Sf. Simeon afirmă că vede soarele, dar nu îşi dă seama de aceasta: „Negrăit de dulce este Soarele pentru simţire, atrăgând sufletul spre un dor de nespus şi dumnezeiesc. Văzându-l acesta se aprinde şi arde de dor şi vrea să ţină înăuntrul său tot ceea ce i se arată” (Imnul 8, 71). Lumina poate să fie văzută de mulţi, dar să nu fie dobândită, și Sf. Simeon dă exemplul acelora care văd omare comoară în vistieriile împărăteşti, dar pleacă de acolo cu mâinile goale. Comparând lumina lui Dumnezeu cu lumina soarelui, Sf. Simeon prezintă superioritatea luminii divine asupra celei ale soarelui. El scrie numind pe Dumnezeu un Soare inaccesibil, nespus în Imnul 18, ori afirmând că Dumnezeu este mai mare decât soarele, în Imnul 25, sau că mâna care l-a atins străluceşte mai mult decât soarele (Discursul 10 etic, p. 324).Ajungerea vederii lui Dumnezeu în lumină, după cum revelază Scriptura că: „…Dumnezeu este lumină…’’ (1 Ioan 1, 5), este o caracteristică a Sf. Simeon Noul Teolog, ca teolog al luminii într-un mod desoebit Tema luminii dumnezeiești este abordată de Sf. Simeon aproape în toate operele sale multe și care este pe un plan mult mai ridicat decât la toți scriitorii bizantini anteriori (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, trad. din lb. engleză de I. Stoicesc și M. Rusen, ed. îngrj. de pr. E. Drăgoi, București: ed. Sophia, 2010, paud (la) J. D arrouzes vezi SC 129, p. 515). Lumina divină este cea mai persoanlă temă la Sf. Simeon, care vine din viața mistică în Hristos pe care a trăit-o la cel mai înalt grad posibil, considerată chiar ieșită din comn. El vorbește din exepriența personală despre vederea luminii divine. Poate sute de pagini din scrierile sale sunt dedicate vederii luminii dumnezeiești, și că sunt întru totul originale și atât de profunde din propria experiență, precumo să vedem în tratarea celor trei volume, ale - Trilogiei luminii Sfintei Treimi în Trei străluciri -, că Dumnezeu este o Singură și Unică Lumină divină în Trei străluciri , după Sf. Simeon N. Teolog. Sf. Ap. și Evanghelist Ioan, cu privire la vederea lui Dumnezeu, zice: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1, 1-3). Apoi, Sf. Evanghelist Ioan descoperă de la Duhul Sfânt, zicând: „Şi Cuvântul (Fiul, Unul din Treime) S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). PeMântuitorul Iisus Hristos L-a văzutApostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos când Îl prigonea (1Cor. 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, când era ucis cu pietre şi a zis: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfânt L-au văzut Apostolii și poporul, la botezul Domnului, Care S-a pogorât în chip de porumbel şezând peste Iisus: „Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel”, și S-a auzit și vocea Tatălui din cer, zicând: „şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 22). Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu prin energiile Sale de multe feluri, prin care S-a arătat oamenilor în istoria vremurilor. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (16) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut)