Romanian Times | Aprilie 2024

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Există, aproape în fiecare mișcare or intenție a noastră, o tendință exprimată or sălășluind în chiar dincolo de cunoștința noastră, menită să ne ducă încă un pas dincolo, unde, sătui de limitele noastre, să mai regăsim o parte din noi, din natura divină pe care o cărăm în sufletele noastre prin dorul nostru după Edenul pierdut… Este, cu alte cuvinte, dorul treceri noastre în dincolo de țărmurile sinelui spre limanul unei împliniri mult dorite. Căutarea împlinirii, deseori o noțiune total neînțeleasă, este văzută ca o călătorie fie sucombată în labirintul propriei noastre ființe, fie continuată într-un urcuș greu dar datător de nădejde prin ținta acesteia. În primul caz, necunoașterea propriilor limite, ne duce la eforturi titanice înspre atingerea punctului de “regăsire”. Ne creăm astfel o indentitate falsă, o iluzie care ne va hrăni doar pentru o perioada foarte scurtă.Atât de acută și de intensă este durerea descoperirii că nu există împlinire în omul în sine încât pentru unii efortul de a scăpa de această durere a dus la acțiuni extreme, cum ar fi sinuciderea. Budismul de altfel propune o cale al cărei sfârșit este Nirvana, starea în care omul nu mai are dorințe ori suferințe, în care omul își pierde conștiința sinelui. Este starea a așa numitei “fericiri depline”. Ceea ce această cale oferă este de fapt o autoanihilare prin suprimarea a tot ce este mai nobil ca resursă în ființa umană. Sunt de fapt elementele care definesc ființa umană ca persoană, cele care sunt anihilate prin nirvana. Care este finalitatea acestei stări pentru societate? Nu există nimic în filosofia nirvanei care să implice omul în ceva dincolo de sinele lui înspre ceva constructiv. Omul, ca să folosesc o metaforă, devine o piatră de râu, rotundă si deseori plăcută la vedere dar care nu pare fi parte din nicio zidire. Împlinirea, dacă este să fie găsită, nu poate fi găsită în sine, ci în ceva dincolo, într-o cauză, într-un țel, când omul cu toate atributele personalității lui, este parte din ceva cu mult mai măreț…Omul se regăsește nu în sinele lui ci cu mult dincolo. Iubirea este mijlocul cel mai ilustrativ al regăsirii, al jubilării ființei umane prin regăsirea dorințelor și a suferințelor și nu prin anihilarea lor. Identitatea ființei umane se cristalizează prin raportul de interdependență cu semenii. Emoțiile, dorințele, voința, nu sunt suprimate ci mai degrabă amplificate. Ce ardere nobilă este trăirea intensă a ființei umane într-o cauză care depășește limitele sinelui! Obstacolele unității în Biserică au fost succint descrise Omul dincolo de sine (7) în articolul precedent când vorbeam despre Biserică ilustrată ca Trup sau ca Zidire. Dragostea este liantul unității și lipsa acesteia este dușmanul ei. Dragostea acoperă imperfecțiunile individului prin ansamblul zidirii sau al trupului… Ei bine, mă veți întreba, cum se integrează creștinul și implicit Biserica în ansamblul social al vremii când mai întotdeauna doctrina creștină este în direct conflict cu tendințele gândirii unui sistem social în întregime secularizat? Iată ce spune Cuvântul în 2 Cor 6:14: “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta lumina împreună cu întunericul?” Cuvântul este tot atât de cert în Iacov 4:4: “Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.” Cu toată vrăjmășia dintre felul de gândire al copiilor lui Dumnezeu și felul de gândire al lumii, Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca lumea și biserica deci si creștinii implicit să trăiască într-un permanent conflict. “Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” (Romani 12:17) Domnul Isus nu lasă nici un loc de dubiu în ceea ce privește principiile trăirii creștinului într-o lume care îi este ostilă: “Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci orișicui care te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Orișicui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa…” (Matei 5:39,40) Pe de o parte vedem cum vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume nu poate fi negată, dar în acelaș timp vedem ca există premizele necesare unei conviețuiri pașnice. Pentru că starea de conflict nu poate fi evitată, conflictul în sine poate fi evitat și asta total pe cheltuiala creștinului. Noi suntem chemați la pace și tot noi suntem plătitorii tributului păcii. Aparent, termenii păcii ne sunt impuși de cei necredincioși dar în realitate termenii păcii sunt în totalitate impuși de noi. Deși, într-o aparentă pace, facem concesii vrăjmașilor noștri, noi totuși ne găsim în toiul unui război cu mult mai mare care se va sfârși numai atunci când vom depune steagul victoriei totale la picioarele Domnului nostru Isus Cristos. Domnul Isus Cristos a coborât printre noi ca un miel. Sabia Lui împotriva lumii a fost iubirea. O iubire atât de mare și de minunată. Pe noi, după cuvântul Lui ne-a trimis în lume “ca pe niște oi în mijlocul lupilor”. Singura armă în confruntarea noastră cu lumea este tot iubirea, dragostea de oameni. Noi nu ne înjugăm și nici nu părtășim cu lumea. Noi nu suntem prieteni cu lumea pentru că prietenia cu ea ne-ar compromite (continuare in pagina 9) CAND UNIVERSUL IL DA DE GOL PE DUMNEZEU Paradoxal, uneori e nevoie de o eclipsa ca sa te mai uiti la Cer. Din curiozitate sau admiratie te opresti din orice activitate curenta si iti ridici capul sus pentru a vedea suprapunerea a doua corpuri ceresti. Atunci când îl experimentăm, acest eveniment rar și remarcabil ne aduce atât o oportunitate cat și o lecție de a face din Dumnezeu prioritatea si de a recunoaște lucrareamâinilor Sale. Estemomentul gandit de Creator inca de la formarea Universului pentru a ne ajuta sa intelegem directii extrase din complexitatea miscarii Universului si cum putem avea cateva aplicatii simple in palierul spiritual personal. Desigur, prin raritatea ei și prin compelxitatea spectrului astronomic, eclipsa uimește și încântă simțurile noastre naturale. Pare aproape miraculos ca putem sti in avans apariția ei și putem fi echipați corespunzator pentru a o observa fără afectarea vederii noastre. Din punct de vedere spiritual, a lua în considerare cum Dumnezeu a creat Universul sa functioneze atat de maiestous si ordonat, genereaza adorare și laudă catre El care se prezinta in rastimpuri intregii umanitati si prin fenomene astrale. Gandind pe marginea acestui eveniment natural observ doua directii ce pot avea o aplicabilitate practica pentru prezentul imediat: • In primul rand cea mai mică particula solara rămasă neacoperita într-o eclipsă oferă încă suficienta lumina pentru a vedea pe unde sa mergem - ceea ce arata puterea ce radiaza din astrul ceresc. •Apoi, Soarele nu este eclipsat sau întunecat de ceva rău, deoarece luna este bună și oferă lumină noaptea. Am avut ocazia pana acum in viata sa observ doua eclipse totale de Soare. De fiecare data in timpuri diferite ale zilei, in locuri diferite ale planetei insa de fiecare data a fost suficienta lumina de jur imprejur pentru a iti coordona miscarile. Mi-a trecut prin minte că, indiferent cât de mult ar fi negata, ascunsă sau persecutată lumina revelației divine a lui Dumnezeu sau a Evangheliei, există întotdeauna suficienta informatie prezentata pentru a duce mesajul ei în atenția unei lumi pierdute. Cu alte cuvinte, chiar si atunci cand aparent credem ca nu va mai fi nici o urma, marturia lui Dumnezeu va continua sa existe, va continua să transforme vieți, aducând cunoștință despre Creatorul nostru și ispășire, mântuire prin Isus Christos. În al doilea rând, ceea ce împiedică lumina soarelui într-o eclipsă nu este ceva rău in sine. Luna este un astru ceresc considerat în mod normal bun, in special datorita faptului ca oferă lumină în timpul nopții. Ce putem învăța din asta? Este posibil ca ceea ce împiedică lumina Cuvântului lui Dumnezeu și a Evangheliei lui Isus Christos să nu fie adesea un rău mare sau evident, ci mai degrabă ceva ce pare bun. De exemplu, prioritățile personale de moment, pot uzurpa locul și prioritatea lui Dumnezeu în viețile noastre. Spectrul priorităților personale include loialitate față de muncă sau activități sportive/distractive, loialitate față de națiune, prioritizarea loialităților politice și multe altele. Răul poate întuneca lumina lui Dumnezeu, dar eclipsă ne amintește că chiar și ceva perceput ca si bun poate obstructiona partial lumina lui Christos în viața noastră. Cati dintre noi suntem capabili sa realizam in orice moment care sunt lucrurile bune ce pot umbri scopul sfânt al lui Dumnezeu in vietile noastre? Eclipsa ofera oportunitatea unei reanalizari spirituale a contextului nostru imediat de a face din Dumnezeu prioritatea noastră atunci în timp ce recunoaștem lucrarea mâinilor Sale in intreaga creatie. Nu cred că este un accident faptul că Dumnezeu ne-a pus pe noi, ființele umane, aici pe Pământ unde putem vedea de fapt eclipse totale sau partiale de soare. Cred că Dumnezeu vrea ca noi să facem aceste “descoperiri” pentru a intelege că El a făcut universul frumos intr-un mod intentionat, iar una dintre realizarile Lui ce te pune intr-o stare de admiratie este tocmai o eclipsă de Soare. Când Dumnezeu a creat lumea, toți îngerii au strigat de bucurie (Iov 38:4-7). Apoi aflam despre Dumnezeul care cântă peste creația Lui, un Dumnezeu care se bucură de faptele Lui (Psalmul 104:31). Dacă Dumnezeu se bucură de lucrarea mâinilor Sale, de ce sa nu facem si noi acelasi lucru? Observarea minunilor creației ne pozitioneaza spre multumire si lauda. Universul il da cumva de gol pe Dumnezeu. Priviți însus laceruri și apoi privițimai sus, pânăcândveți găsi incantare fatadeDumnezeul care se bucură de lucrarea mâinilor Lui. „Nu nouă, Doamne, nu nouă, Dar numelui Tău dă slavă Din cauza bunăvoinței Tale, Din cauza Adevărului Tău.” (Psalmul 115:1) Sa folosim aceasta lectie pentru a exersa nu doar deosebirea dintre bine si rău, ci de a discerne binele intre priorități. Sa convergem prioritatile noastre spre scopul exprimat de Dumnezeu, Tatăl și Creatorul nostru, Dumnezeu Fiul Răscumpărătorul și Mântuitorul nostru și Dumnezeu Duhul Sfânt, Sustinatorul si Indrumatorul nostru. Dumnezeul triunic merita adorarea si focalizarea totală chiar dupa experienta uimitoare a unei eclipse solare. Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada