Romanian Times | Mai 2024

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni căliți în ale războiului străjuiau pe meterezele lor…Masivitatea zidurilor, înălțimea lor care în atâtea rânduri oferea îmbărbătare numai pentru că existau, erau în ziua aceea parcă mai puțin impunătoare, vitejii erau mai puțin încrezători în propriile lor puteri. Ei înfruntau de data asta un dușman care nu încăpea în tiparele lor de gândire, un dușman înaintea căruia Marea Roșie, grănicerul de apă al Egiptului, dăruia libera trecere, Iordanul, fortăreața naturală a Canaanului oferea deplina cooperare cu această oaste atât de diferită, oaste care nu se conforma principiilor militare ale vremii lor și în fapt nu se încadra în nici un tipar conceput de mintea umană… S-a dovedit, veștile circulau cu o iuțeală amețitoare, că nu exista armă care să steie împotriva acestui vrăjmaș ciudat, care umbla în puterea unui Dumnezeu care nu avea nici chip nici nume care pute fi rostit…Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau muiate de o groază mocnindă, Brațele lor și-au pierdut vigoarea, dumnezeii lor de piatră tăceau. “Vor sta în picioare zidurile? De ce cuvintele de îmbărbătare erau în rostirile lor mai degrabă lamentări?” Liniștea din tabăra Izraeliților răsuna mai tare decât valurile zguduite de furtună. Formația lor, subțire ca o rază, se desfășura într-o procesiune sinistră. Totul păre doar o executare a unui destin implacabil, scris din strătimpuri de o mână nevăzută. Era evident, pentru oștenii de pe ziduri, ca tăria armatei atacatoare nu stătea nuci în număr nici în tăria fizică a ostenilor, nici în destoinicia conducătorului de oști… Pentru noi, care am citit deja cele șapte capitole pe tema unității, explicația tăriei lor este în puterea unității, cristalizată sau mai bine zis catalizată de ascultare sau conformare cu o doctrină datătoare de viață, Cuvântul lui Dumnezeu. Între poporul lui Dumnezeu, Israel, și neamurile de din jur nu era nimic în ceea ce privește relația pe orizontală care să compromită o relație cu mult mai înaltă, relația cu Dumnezeu. Este demn de ramarcat că relația cu Cel Preaînalt este atăt de diferită de ceea se știe despre relație pe tărâm secular, încât aceasta produce o schimbare adâncă, demiez în componentul uman al acesteia. Israel, prin relația cu Dumnezeu, devine părtaș cu firea dumnezeiască și mișcarea sau umblarea lui Omul dincolo de sine (8) printre neamurile din jur este în puterea și autoritatea lui Dumnezeu. De aceea armele concepute de puterea și înțelepciunea omenească erau fără putere împotriva lor, de aceea nici o întăritură nu putea rezista împotriva lor. Despre acest fapt, apostolul Pavel, inspirat de Duhul lui Dumnezeu spune: “Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Cor 10:4) Atâta timp cât relația noastră cu Dumnezeu nu este necompromisă de asocierea cu lumea, după cuvântul lui Dumnezeu, nici o întăritură nu poate rămâne în picioare tot așa cum întăriturile aparent inexpugnabile ale Ierihonului nu au putut rămâne în picioare. Zidurile Ierihonului s-au prăbușit fără ca o scară să se rezeme de ele, fără ca greutățile aruncate de catapulte să le atingă. Ceea ce a dărâmat zidurile a fost procesiuneamarșului de ascultare în jurul lor. Poți citi, aproape de-a lungul aceleiași suflări, minunata biruință a Israelului împotriva Ierihonului dar și o tot atât de neînțeleasă înfrângere a aceluiaș popor împotriva unei întărituri cumult mai slabe. Citiți, vă rog, cu atenție capitolul șapte din Iosua. Cetatea Ai, cu oșteni puțini la număr, era aparent o pradă ușoară. Pe scurt, oastea Israelului a suferit o grea și rușinoasă înfrângere. Cauza? Nelegiuirea lui Acan. Haideți să vedem care este nelgiuirea lui Acan. El însuși o mărturisește cu buzele lui: “Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut: Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de siclii de argint, și o placă de aur în greutate de cincezeci de sicli; le-am poftit , le-am luat ; iată sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu , și argintul este pus sub ele.”(Iosua 7:20,21) Care este de fapt cauza misterioasei înfrângeri de la cetatea Ai? Relația cu Dumnezeu a fost compromisă de relația cu lumea. Noi suntem atât de ușuratici în relația noastră cu Dumnezeu încât ceea ce a făcut Acan și a adus înfrângere poporului lui Dumnezeu, noi facem aproape în fiecare zi fără ca măcar să clipim. Am îngroșat câteva cuvinte în citatul de mai sus tocmai cu gândul de a ilustra ceea ce de fapt a constituit păcatul lui Acan de la faza de concepție până la comiterea în fapt a păcatului. 1. Contemplarea. Este de fapt prima fază în incepția păcatului. Dumnezeu spune prin asta, clar și răspicat: “Nu priviți ceea ce privește lumea!” De ce? Pentru că, stăruind în contemplare vom ajunge (fără dubiu!) la următoarea fază. 2. Alterarea Sistemului Valoric . Alterarea sistemului valoric divin se produce întotdeauna când ne lăsăm duși de priviri… Iov spune că a făcut legământ cu ochii (continuare in pagina 9) VANTUL BATE INCOTRO VREA… Nu stiu cat de recent ai simtit puterea vantului. Fie ca iti vine din fata, fie ca te loveste din lateral sau din spate, vantul tinde sa influenteze directia si viteza deplasarii fie ca esti alergator, biciclist, navigator, sau simplu participant la trafic. Vantul m-a surpins pana cum de cateva ori prin forta si aparitia lui neasteptata. Îmi amintesc fie de momentele in care alergam prin vecinatate si totul era bine pana cand ieseam la un loc deschis. Doar te intorci cu 90 de grade la un colt si “Bam!”vantul împingeputernic împotriva ta.Efortul tau creste, viteza scade, randamentul se modifica. Anumite masuratori spun ca vanturile din spate pot oferi un avantaj de aproximativ patru secunde pe kilometru. In acelasi mediu un vant contra directiei de deplasare poate încetini cu o valoare aproximativ dubla. Cumva nu pare corect! Deplasarea cu un vant potrivinc necesita ajustarea ritmului si obiectivelor pe termen scurt. Efortul de energie consumat pentru a ramane in paramentri stabiliti la inceput, este din ce in cemaimare si deseori te simti ispitit sa abandonezi, sa renunti la cursa. Intreaga imagine prezentata pana acum ne ajuta a intelege ce sa facem cand ne confruntam cu schimbarea vantului in ceea ce priveste ansamblul socio-cultural al societatii occidentale. Trebuie sa recunoastem ca pentru o perioada de timp credinta crestina s-a bucurat in lumea occidentala de acceptare fiind incurajata si asimilata rapid precumo amabarcatiune ce se bucura de un vant favorabil din spate. Multe parghii favorabile la nivel legislativ- decizional transmiteau la nivelul individului o senzatie de normalitate si naturalete. Dupa o astfel de perioada biserica occidentala a normalizat ceea ce înseamna sa ai un usor avantaj competitiv în cursa, bucurandu-se de o imagine pozitiva chiar daca oamenii din biserica nu au fost intodeauna la inaltimea chemarii christice. Calea crestina era optiunea implicita chiar daca oamenii erau (sau deveneau) crestini doar cu numele. Intr-un mod tacit in lumea vestica biserica era capelalul statului. Astfel a fost definit un context socio- cultural avantajos pe calea crestina, dupa care romanii protestanti au tanjit cu suspin de multe ori. Persecutia era inteleasa ca ceva izolat ce tinea de totalitarism (particular doar unor anumite tari) si nu de un regim democratic. Astazi in partea asta de lume ne simtim persecutati in mod democratic. Situatia s-a schimbat diametral opus acum si biserica are nevoie de idei, sugestii, strategii cum sa navighezi intr-un climat advers, contrar, negativ al vanturilor culturale. Relativ in ultimii 10-15 ani biserica occidentala a început sa-si dea seama ca directia lucrurilor la nivelul statului si al educatiei începe sa mearga împotriva ei. Dintr-o data - sau nu chiar asa brusc - multi lideri crestini s-au întrebat de ce folosind aceleasi parghii ca înainte în ceea ce priveste evanghelizarea, vedeau din ce in ce mai putine roade. Încet-încet,multi oameni au descoperit ca a fi crestin numai era asa de dragut ci dimpotriva chiar sau oarecum jenant, cu un accent retrograd. Astfel intelegerea despre identitate umana, sex sau casatorie a fost schimbata iar ceea ce era vazut ca marginal si izolat a ajuns a fi considerat singura varianta caremerita sarbatorita si incurajata omagial in spatiul cultural. Asa am ajuns sa ne tinem gura pentru a nu ne pierde serviciul iar familia crestina a fost sfasiata de pietenii copiilor nostri ce ne raportau la politie pentru ca nu intelegeam noua identitate de gen a micutilor nostri. Toate acestea sunt un mod de a spune ca in alergarea crestina ruta s-a schimbat radical si vanturi culturale puternice ne izbesc din fata. In timp ce vanturile din spate au parut normale, modificand perceptia asupra vietii si dinamica impletirii principiilor biblice in structura societatii, inmomentul in care conditiile au devenit nefavorabile intram in panica si multi abandoneaza cursa. Oprirea si tragerea în lateral devine o optiune atractiva. Asa a aparut fenomentul deconstructiei spirtuale, al contestatrii oricaror normle si principii crestine. In cadrul bisericii observam o crestere masiva a epuizarii în randul clerului si al echipei de slujire ce nu poate fi atribuit unor conditii de munca mai grele în sine. De fapt, se pare ca volumul de munca nu s-a schimbat atat de mult în ceea ce priveste orele, dar ceea ce s-a schimbat sunt asteptarile. Asteptarile si rezultatele. Paramentrii de masurare a eficientei (capitaliste) ce au fost importati pe teritoriul spiritual in anii 2000, s-au transformat intr-o noua legiune demonica. Daca nu raportezi cresteri de enoriasi si botezuri te schimba comitetul. Totul pare sa fie cunatificat numeric desi sufletul n-are nimic de a face cu asta. Comparand cu anii precedenti nivelul de renuntare la pastoratie si voluntariat este fara precedent. Numarul bisericilor este în scadere, în timp ce participarea obisnuita scade la o saptamana din trei. Dupa pandemie, multi slujitori crestini nu au mai vorbit despre renuntare - pur si simplu renunta. Exista o epidemie de anxietate pe scara larga care a fost exacerbata de pandemie. De la anxietatea generalizata în randul adultilor pana la anxietatea paralizanta din licee si universitati, exista un tsunami de anxietate al timpului nostru. Crestinii se lupta cu aceasta stare în timp ce se întreaba cum vor naviga în astfel de conditii contrare copiii lor si generatiile mai tinere. In tot acest context razboaiele culturale au devenit realitatea de zi cu zi. Crestinismul triumfalist si autodeclarat muscular se vede acum pipernicit de un curent progresist ce infasoara si sugruma biserici mari si mici. Pare usor de înteles de ce unii merg pe o cale (continuare in pagina 9)