Romanian Times | Iunie 2024

ROMANIANTIMES Cu câteva luni în urmă, o femeie din satul meu de baștină a fost bătută de către soțul ei și înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit. Ea a resușit să cheme ambulanța și a fost salvată. Săptămâna trecută, o femeiecudoar câțiva ani mai mare ca mine, tot din Costești, în timp ce-și sărbătorea ziua de naștere, a fost agresată de către soțul ei cu care era în divorț. A fost bătută crunt și înfiptă de câteva ori în gât cu un cuțit. O țară întreagă a rămas profund sensibilizată de știrea din Drochia, când o directoarede școalădedoar 38de ani, cudoar 2 ani mai mare ca mine, și-a pus capăt zilelor însalasportivă.Presiuneacolegilorșiprobabil tensiunea emoțională au sleit-o de puteri și au împins săraca femeie la un astfel de pas. Ce a fost în inima ei, doar ea și Dumnezeu știe. Eu am încercat să-mi imaginez oare ce gânduri pot să-i treacă prin cap unei astfel de femei, care e copleșită de atâta durere, că nici măcar gândul că o așteaptă acasă trei copii n-o pot determina să se răzgândească... Nu-mi pot de seama, sincer vă spun. Dar una știu, îmi pare nespus de rău că statul nostrunu protejeazăfemeiamaimult.Iarșimaimultîmi parerăucăfemeilenoastre,frumoase,harnice, Ce se întâmplă cu femeile moldovence? de Kate Stepaniuc deștepte, gospodine, blânde și extrem de generoase, ajung să nu semai simtă suficiente. Ajung să fie umilite până într-atâta că se pierd pe ele înseși, le dispare strălucirea din ochi și cutreieră pierdute străzile întunecoase ale vieții. M-am convins de asta alaltăieri când vizionamun interviude-al luiDorinGalben în careo tânărămămicăpovestește calvarul vieții sale de familie. Lipsa de susținere din partea soțului, abuzul financiar și emotional, lipsa de respect… au făcut-o să căntărească mai puțin de 40 de kg. Cume posibil așa ceva?De ce se pierd femeile noastre? Parcămăsimtvinovatăscriindaceste rânduri, pentru că personal nu am trecut prin astfel de situații. Și cât aș putea înțelege eu o astfel de victimă? Foarte puțin probabil... Dar sinceră să fiu, durerea acestor femei a ajuns până la mine, eu aflându-mă la celălalt capăt al lumii. Nu pot sta indiferentă. Nu e corect să mă bucur de fericirea mea, și să mă fac că nu observ durerea aproapelui meu. Parcă nici fericireamea nu-i completă așa… Eu am crescut într-o familie cu un tata protector. Sever și foarte principial când venea vorba de educația noastră, mai ales a fetelor. Nu ne lăsa să înnoptăm la persoane nu de încredere și întotdeuna ne sputea, “Dragul tatei, să aveți cappeumeri.”Și tot de la tata am înțeles că nu trebuie să permit nimănui să mă înjosească sau și mai rău să mă abuzeze. Noi numeam această calitate “Боевая.” Anume această vână din caracterul meu m-a ajutat de foarte multe ori să mă ridic, când toți stăteau așezați, și să vorbesc, când toți preferau să tacă. M-am căsătorit cu un bărbat bun, pentru care dragostea nu au fost doar cuvintele dulci din perioada logodnei, ci acțiuni însoțite de fapte. S-a implicat în tot ce înseamnă creșterea copiilor, trezitul noaptea, schimbare scutecelor.Afost alături de mine la ambele nașteri. Și acum îi spun, “eu acolo te auzeam doar pe tine. Eram liniștită știind că tu erai alături.” Când mergem într-o călătorie împreună, nu sunt atentă la nici un detaliu. Îi zic, eudacămergundevacutine, știusigurcă ajungem. Sunt liniștită emoțional, pentru că îmi oferă încredere. Am muncit și muncim împreună cot la cot ca să avem o familie puternică. Știm că atmosfera din familia noastră este direct proporțională cu investiția care suntemdispuși ambii să o oferim. Soțul meu niciodată nu a ridicat mîna la mine, nu m-a numit cu cuvinte urate și nu m-a făcut să mă simt minusculă. Nu am avut parte de nici un fel de abuz. Nu merge vorba ca eu să-mi cer permisiunea să-mi cumpăr o rochie…. Sau ca eu să-i interzic sămeargă la antrenament. Nu știu de unde amavut ambii maturitatea să împletim dragostea noastră cu un soi de respect reciproc. Iar după mine, dacă respectul lipseștedinformuladragostei, atunci eaoricândpoate luasfârșit.Eunucred într-o relație unde soțul este autoritar față de soție, soția face lucruri pe ascuns ca să nu afle el, soțul o umilește, ea îl vobește de rău rudelor, el nu-i dă bani pentru produse, iar ea regretă alegerea de a-și petrece viața alături de el… Ce coșmar. Când doi oameni care s-au iubit odată ajung să nu-și mai vorbescă sau chiar să se urască. Ocolegădeameadelauniversitate face acum un studiu de caz. Analizează imaginea femeilor din mai multe țări ale lumii. S-a oprit într-o zi pe la mine la oficiu “Femeia este cel mai frumos dar al lui Dumnezeu pentru lume.” - Friedrich Schiller și îmi zice, “Dr. Stepaniuc, vreau să te rog să scrii o rugăciune pentru femeile din țara ta.” M-am uitat la ea uimită și o întreb. Poftim? Ea îmi dă mai multe detalii, și eu profund mișcată de inițiativa ei, îi zic că numadecât o să-i trimit gîndurile mele. Mă tot gândesc de atunci, oare ce să scriu. Care trebuie să fie rugăciunea?IardacăDumnezeuarauzi-oșiar răspune, ce mi-aș dori să-I cer pentru surorile mele – femeilemoldovence. Cumvam-a dus gândul lafilmulamerican“TheHelp,”inspirat din romanul de ficțiune istorică al autoarei americane Kathryn Stockett. Povestea este despre femeile afro-americane care lucrau în gospodăriile albilor din Jackson, Mississippi la începutul anilor 1960.Dinpoveștile acestor femeie, vezi că nu le era deloc ușor. Unadinacestenegreseaveaunritual cu fetița stăpânilor ei albi. Când fetița avea o zi proastă sau se simțea ignorată de părinții ei, negresa a așeza pe brațele ei, o privea în ochi și îi spunea următoarele cuvinte: „You is kind. You is smart. You is important.” Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă. Apoi repetau aceste cuvinte împreună, parcă până fetița ajungea să le creadă. Abia acum însă mi-am dat seama că de fapt momentul ăsta din film creează o imagine de oglindă. Ele ambele aveau nevoie să audă și să repete aceste cuvinte. Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. (continuare în pagina 16)