Romanian Times | Iunie 2024

Diverse 20 ROMANIANTIMES (continuare în pagina 22) Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago Reuniți în Italia, în cadrul summitului anual al Grupului celor Şapte (G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA), liderii celor mai avansate economii ale lumii au avertizat în declarația lor comună că sprijinul Chinei ”permite” Rusiei să poarte războiul împotriva Ucrainei, și, în consecință au amenințat cu noi sancţiuni împotriva celor care susţin maşina de război a Moscovei. ”Sprijinul continuu al Chinei pentru baza industrială de apărare a Rusiei îi permite Rusiei să-şi menţină războiul ilegal în Ucraina şi are implicaţii semnificative şi ample de securitate. Solicităm Chinei să înceteze transferul de materiale cu dublă utilizare, inclusiv componente şi echipamente de arme, care sunt intrări pentru sectorul de apărare al Rusiei”, au spus liderii G7 în comunicatul de vineri, 14 iunie. Liderii au ameninţat, de asemenea, cu alte măsuri, inclusiv cu sancţiuni, pentru a pedepsi entităţile chineze despre care spun că ajută Rusia să eludeze embargourile occidentale. ”Vom continua să luăm măsuri împotriva actorilor din China şi din ţările terţe care sprijină material maşina de război a Rusiei, inclusiv instituţiile financiare, în concordanţă cu sistemele noastre juridice, şi alte entităţi din China care facilitează achiziţionarea de către Rusia de articole pentru baza industrială de apărare”, arată comunicatul, potrivit căruia vor fi impuse ”măsuri restrictive pentru a preveni abuzurile şi a restricţiona accesul la sistemele noastre financiare”. China, acuzată că ajută Rusia să-și extindă producția militară Oficialii americani au acuzat China că ajută Rusia să extindă producţia militară, inclusiv prin exporturi precum semiconductori, materiale şi maşini-unelte, despre care spun că permit Moscovei să intensifice producţia de tancuri, muniţii şi vehicule blindate. Beijingul a respins acuzaţia, declarând că nu a furnizat arme nici uneia dintre părţi şi că menţine controale stricte la export ale bunurilor cu dublă utilizare. SUA şi Uniunea Europeană au impus deja sancţiuni companiilor chineze, iar în această săptămână,SUAauimpusnoi sancţiunifirmelordinChinacarefurnizeazăsemiconductori Rusiei. ”Chinanufurnizeazăarme, ci capacitateadeaproduceacelearmeşi tehnologiadisponibilă pentru a face acest lucru. Deci, de fapt, ajută Rusia”, a declarat preşedintele american Joe Biden în cadrul summitului. SUAși UE, noi tarife pentru importuri din China G7 a adoptat, de asemenea, o poziţie mai dură cu privire la politicile economice ale Chinei, în special în ceea ce priveşte problema supracapacităţii industriale, promiţând să ia măsuri împotriva ”practicilor neloiale” pentru ”echivalarea condiţiilor de concurenţă şi remedierea prejudiciului în curs”. Cu o zi înainte de summit, UE a anunţat tarife suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) importate din China, în urma unei investigaţii de luni de zile, în legătură cu ceea ce consideră că este sprijinul nedrept al Beijingului pentru companiile care subcotează producătorii de automobile europeni. Luna trecută, SUAau impus, de asemenea, noi tarife la importurile chineze de 18miliarde de dolari într-o mână de sectoare considerate strategice pentru securitatea naţională – inclusiv vehiculele electrice şi produsele cu energie curată. G7 şi-a exprimat, de asemenea, o opoziţie puternică faţă de ceea ce spune că sunt încercările unilaterale ale Chinei de a schimba status quo-ul prin forţă sau constrângere în mările Chinei de Est şi de Sud. ”Continuăm să ne opunem utilizării periculoase de către China a pazei de coastă şi a miliţieimaritime înMareaChinei de Sud şi obstrucţionării repetate a libertăţii de navigaţie a ţărilor în marea liberă. Exprimăm îngrijorare serioasă cu privire la utilizarea tot mai mare a manevrelor periculoase şi a tunurilor cu apă împotriva navelor filipineze”, se arată în declaraţia comună. 15 iunie 2024 / Sursa: cursdeguvernare.ro DECAPOLIS (continuare din pagina 19) Gherasa Arcul de Triumf al Impăratului Hadrian În descrierea granițelor Pereii, JosephusmenționeazăGherasa ca fiind unul dintre orașele de la granița de est dintre Perea și Arabia, celelalte orașe de graniță fiind Philadelphia și Sebonitus (Războaele Iudaice III. iii. 3). Gherasa este menționată în continuare de Josephus în legătură cu rebeliunea evreiască împotriva romanilor în anul 70 d.Hr. Se pare că Gherasa a fost reconstruită de romani înainte de începerea revoltei, prob. aproximativ 65 d.Hr. Înainte de război era o aşezare între neamuri. Ca răzbunare pentru masacrul evreilor de la Cezareea, evreii au trimis mai multe grupuri de raid în orașele neamurilor din Decapolis. Aceste forțe au jefuit Gherasa, Philadelphia, Pella și altele (Războaiele Iudaice II. xviii. 1) și se pare că au ocupat aceste orașe cu patrioți evrei. Următoarea aluzie la Gherasa se referă la capturarea acesteia în timpul campaniei lui Vespasian. L-a trimis pe Lucius Annius cu o forță de cavalerie și o armată de soldați infanteriști, care au luat orașul la primul atac, măcelând omie de tineri, luându-le familiile prizoniere, jefuind și ardând orașul și orașele din jur ( Războaiele Iudaice IV. .ix. 1). În secolul al II-lea. Gherasa a fost reconstruită în splendoare și a rămas prosperă timp de câteva secole. A fost un oraș lider al Siriei în comerț, cultură și religie. Religiile păgâne au continuat în rândul populației neamuri, așa cum o demonstrează ruinele templului lui Artemis. Dar creștinismul a devenit devreme important în oraș; în aceste secole au fost construitemai multe biserici, astfel încât până în secolul al V-lea, Gherasa să poată trimite un episcop la Sinodul de la Calcedon. Din nou, pot să spun cu toată sinceritatea că am fost binecuvântați deDumnezeu să putem vedea aceste locuri atât de pline de istorie biblică. Liderii G7 avertizează dur China pentru că “permite” războiul Rusiei împotriva Ucrainei – sunt pregătite noi sancțiuni Papa Francisc a ținut un discurs istoric în fața liderilor G7, îndemnându-i să recunoască faptul că auputerea de a decide dacă inteligența artificială va deveni un instrument terifiant sau creativ și cerându-le să interzică utilizarea armelor autonome în război. În prima alocuțiune a unui papă la un summit al liderilor G7, desfășurat la Puglia, în Italia, el a spus că nu ar trebui să fie niciodată în sarcina mașinilor să decidă dacă ființele umane trăiesc sau mor. Prim-ministrul italian Giorgia Meloni, gazda summitului, l-a invitat pe papă și pe alți șefi de stat și de guvern, inclusiv pe prim-ministrul Indiei și pe regele Iordaniei, într-un efort de a arăta că G7 nu este un club distant și exclusivist. “Având în vedere tragedia pe care o reprezintă conflictele armate, este urgent să se reconsidere dezvoltarea și utilizarea unor dispozitive precum așa-numitele «arme autonome letale» și, în cele din urmă, să se interzică utilizarea lor. Acest lucru pornește de la un angajament eficient și concret de a introduce un control uman tot mai mare și adecvat. Nicio mașină nu ar trebui să aleagă vreodată să ia viața unei ființe umane”. “Un astfel de pas ar reprezenta întunecarea sentimentului de umanitate și a conceptului de Primul suveran pontif din istorie la G7

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=