Romanian Times | Iulie 2024

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit LUMINAUNICĂASFINTEI TREIMI ÎNTREI STRĂLUCIRI Drumurile spre lumina dumnezeiască sunt deschise fiecărui credincios Minteaomului poateficomparatăcu ocandelă careaşteaptă scânteiadumnezeiască pentru a primi lumina. Odată primită, mintea este aprinsă de lumina harului dumnezeiesc, care o învăluie în ea. Omul se uneşte duhovniceşte cu Dumnezeu prin credința și iubirea lui arzătoare şi astfel se face prin har un dumnezeu, prin harul înfierii, în revelarea Scripturii: „Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalm 81, 6). Aici deja am intrat în cea de a 3-a fază a desăvârșirii, pentru că acel credincios care a trecut prin faza purificării și a iluminării divine , s-a ridicat prin îndeletniciri ascetice la îndumnezeirea firii sale omenești, prin îndemnul Scripturii care zice: „ … faceți-vă părtaşi dumnezeieştii firi (a lui Hristos), scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (2 Petru 1, 4). Celor departe de faza curățirii sau a purificării de păcate și patimi, nu li se poate arata din partea Domnului nici măcar o adiere a luminii divine, fiindcă ei nu o pot vedea din cauza orbirii și surzeniei spirituale de la păcate, după cum reveleazăMântuitorul Hristos prin Scriptură, zicând: „Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte” (Marcu 8, 18). Vorbirile Domnului prin următoarele Scripturi ne vor lămuri deplin: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39). Da, Hristos Domnul a venit „ ca cei care nu văd”, fiindcă sunt în păcate „ să vadă”, prin întoarcerea la credința în Dumnezeu ca să primească iluminarea dumnezeiască. Ca și necredincioșii filozofiilor rătăcitoare de azi, cei de atunci au comentat, zicând: „Şi au auzit acesteaunii dintre fariseii, care erau cuEl, şi I-au zis:Oare şi noi suntemorbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Ioan 9, 40-41), pentru că nu recunoșteau că nu văd. Răspunsul lui Iisus: „ Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat”. Da, dacă ar fi recunoscut necredincioșii de atunci și cei de azi că, sunt orbi spiritual în necredință și păcat, și s-ar fi întors și s-ar întoarce, cei de azi, la credința în Dumnezeu pentru iluminarea, ca să se elibereze de orbirea spirituală, atunci n-ar mai „ avea păcat”. Răspunsul Domnului în continuare lămurește totul, zicând: „ Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Ioan 9, 40-41).Așa zic oamenii necredincioși din toate timpurile că ei văd spiritual, deși nu văd, iar Iisus le răspunde: „ De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Ioan 9, 40-41).Astfel, cei necredincioși nu se pot ridica la vederea luminii divine din cauza păcatului cel mare al mândriei, cărora Scriptura le răspunde: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Vederea luminii dumnezeieşti depinde de progresul duhovnicescal fiecărui credinciosdeaajunge la viațamistică înHristos, care înseamnă dimensiunea lucrării Duhului Sfânt în viața acelui credincios ostenitor în viața ascetică. Vederea luminii dumnezeieşti în viaţa viitoare Experiența luminii dumnezeieşti în această viaţă este o arvună şi o pregustare a bunătăţilor din Împărăţia luminii şi a iubirii lui Dumnezeu în Împărăția cerurilor. În această lumină dumnezeiască, Hristos Dumnezeu va străluci mai tare decât soarele, la cea de-a doua venire a Sa întru slavă pe norii cerului: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavămultă” (Matei 24, 30) ca Judecător. Sfinţii Bisericii, ca unii ce s-au făcut asemănători cuDumnezeu, gustă încă din această viaţă anticipat nesfârşitele bucurii ale vieţii veşnice. Harul Duhului Sfânt este prezent în sfinţi nu numai în timpul vieţii, ci şi dupămoarte, de aceea moaștele lor fac minuni. Acea lumină din schimbarea la față a Domnului, văzută pe Muntele Taborului, este lumina divină (Matei 17, 1-5) de care sfinţii vor avea parte în Împărăţia cerurilor.Această lumină nefiind nici materială, nici spirituală, ci divină şi necreată , se comunică credinciosului curățit întreg, făcându-l viu în comuniune cu Sfânta Treime. Credinciosul adevărat trecut prin Taina Botezului, a Mirungerii, cu pecetea harului Duhului Sfânt, a Sfintei Împărtășanii și prin cele trei faze în Taina Pocăinței: curățire sau purificare, iluminare și desăvârșire , ajunge renăscut dinnouspiritual dinapă și dinDuhul Sfânt (Ioan 3, 5), prin Taina Botezului (Matei 28, 19), și a Pocăinței, devenind un om nou în Hristos după revelarea Scripturi: „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efes. 4, 24).Acest om nou are posibilitate de a trăi o viață nouă înHristos prin colaborare cu harul divin, să ajungă încă din viaţa aceasta, prin rugăciune, despătimire şi lucrarea virtuţilor, la vederea luminii dumnezeieşti. Îndumnezeirea prin har poate fi atinsă încă din viaţa aceasta, dar vederea luminii dumnezeieşti va fi desăvârşită în viaţa viitoare. În veacul viitor, ca și credincioși în viața aceasta, înaintăm la nesfârşit în taină. Apariția luminii divine pe care o văd sfinţii este o lumină personală a Sfintei Treimi. Moştenirea şi împărăţia noastră este Hristos Dumnezeu. Lumina dumnezeiască luminează oştirile îngereşti. Ele o privesc, o contemplă, cu nesfârşită bucurie. La vederea deplină a Domnului Hristos în lumină vor ajunge în viața viitoare și veșnică cu toți sfinții, cei ce cred și se nevoiesc, prin „…credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6), în faptele bune (Iacov 2, 20).Acolo drepţii ca luminătorii vor străluci, în prezentareaDomnului: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor…” (Matei 13, 43). În aceasta va consta fericirea lor nesfârşită. Atunci nu indivizi izolaţi, ci neamurile vor umbla în lumină (Apoc. 21, 24). Lumina va fi cu atât mai mare, cu cât va izvorî din toţi lumină, descoperindu-se în această lumină comorile potenţiale aflate în toţi. „Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este…” (Efes. 5, 14), din aprenta creației divine. Lumina care îi va lumina pe toţi şi în care toţi se vor lumina ca persoane va fiHristos Dumnezeu, Lumina lumii și a vieții (Ioan 8, 12). Hristos va lumina toate şi Se va arăta tuturor drepţilor împărţindu-le răsplătirile fericirii în Împărăția Sa. Atunci nu va mai fi nici o distanţă între El şi sfinţii Săi, în revelarea Scripturii: „Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apoc. 22, 5). Cei ce vor fi în faţa luminoasă a lui Hristos, Lumina lumii (Ioan 8, 12), Fiul lui Dumnezeu, vor străluci şi ei mai mult decât razele soarelui. Cei plecaţi din lumea aceasta, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, după cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), văd lumina divină. Pe pământ o pot vedea când Dumnezeu îngăduie, cei cu inima curată, aşa cum a spus Mântuitorul mai sus (Matei 5, 8). Din viața Sfântului Simeon Noul Teolog Cuviosul și de Dumnezeu-Lumină purtătorul, Sf. Simeon Noul Teolog, care a fost născut în anul 949 și a decedat în 1022, este unul din cei trei sfinți ai Bisericii Ortodoxe care poartă titlul de„CuvântătordeDumnezeu”, alături deSf.Ap. șiEvaghelist IoanșiSf.Grigorie Teologul. El a fost numit teologul mistic. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în ziua de 12 martie. Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galateea, din Paflagonia, Asia Mică, într-o familie de aristocraţi care aparţineau nobilimii provinciale bizantine cu implicări în viaţa politică a vremii. El a studiat la Constantinopol. Părinții săi, care făceau parte dintr-o familie de noibili, l-au pregătit pentru o carieră în avocatură și tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe Sf. Simeon Evlaviosul la MănăstireaStudiondinConstantinopol, careaveasă-imarchezeadâncdezvoltareaspirituală. Sf Simeon Noul Teolog, s-a pregătit pentru viața monahală sub ascultarea părintelui până la 27 de ani când a intrat înmănăstire. Din recomandarea Sf. Simeon Evlaviosul, tânărul a citit scrierile Sf. MarcuAscetul, pe lângă alți scriitori duhovnicești. El punea în practică ceea ce citea, înțelegând căci, „…credința fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20). În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu „Despre legea duhovnicească”, care sunt: În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul. În al 2-lea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al 3-lea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat „Fiul lui David, ai milă de mine” (Luca 18,38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit peHristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9, 38).Așa Sf. Simeonși-aascultat glasul conștiinței încarevorbeșteDumnezeu, și a rostit neîncetat rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Tânărul Simeon era de o smereniemare ca părintele său duhovnicesc, Sf. SimeonEvlaviosul. În timpul zilei ajutaoamenii nevoiași care locuiau înpalatul Patriarhal, iar apoi intra în rugăciune pănă noapte târziu. În timp ce se ruga, o lumină dumnezeiască, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se afla Sf. Simeon Evlaviosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. MarcuAscetul. Această vedere a luminii divine, prima dată, a fost la 20 de ani, pe care a pus pe seama unui tânăr Gheorghe. La șapte ani după acea vedere a luminii, Sf. Simeon a intrat înMănăstirea Studion din Constantinopol, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Datorită nemulțumirilor în Mănăstire din cauza vieții sale dohovnicești înalte în Hristos, Sf. Simeon a fost trimis lamănăstirea Sf.Mamas dinConstantinopol. El a primit schima monahală acolo, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești. Apoi, a fost hirotonit preot și a devenit starețul Mănăstirii pentru 25 de ani, luminând pe toți călugării cu învățăturile luminii divine, pentru care a avut de suferit. Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele, în scopul îndumnezeirii firii omenești prin depărtarea de lume. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”. Mai mult, Sf. Simeon a fost și un poet creștin, scriind „Imnuri despre iubirea divină”, în jur de 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă. Operele Sfântului Simeon se împart în patru categorii mari: Cateheze (34): „Cuvântări”, și „Cuvântări ascetice”; Cuvântări teologice (3) si etice (15); Capete; Imne. Operele sale controversate înca din timpul vietii sale pământești, personalitatea sa teologică și opera Noului Teolog au fost redescoperite și repuse în circulație de către monahii athoniti, atât în timpul reinfloririi isihaste din secolele XIII- XIV, cât și în timpul reînfloririi filocalice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea. O parte din opera Sf. Simeon Noul Teolog, o găsim în volumul VI al Filocaliei românești, tradusă de părintele D. Staniloae, volum în care se găsesc și din operele dascălului sau spiritual, Sf. Simeon Evlaviosul. Cap. II - DUMNEZEU ÎNTREIME ESTE O SINGURĂ LUMINĂ ÎNTREI STRĂLUCIRI (6) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut)