Romanian Times | August 2024

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Căderea în decepție este de fapt rodul seminței înșelăciunii căzută într-un pământ prielnic. Precum sămânța bună, decepția aduce rod însutit, în multe cazuri, precum plantele perene, își întărește rădăcinile, dă naștere la o adevărată invazie de buruieni nedorite, care fac ca tot travaliul lucrătorului de pământ sa aducă roada puțină, de calitate mai mult decât nesatisfăcătoare. Estenevoiecapământul invadat să fie răscolit adânc pentru ca nici măcar o rămășiță din rădăcina plantei nedorite să nu mai rămână în pământ. O rămășiță poate aduce din nou pământul la starea lui de nerodnicie. Dacă alunecarea în decepție este ascunsă, aproape imperceptibilă până ce realitatea își arată dinții de fiară, ieșirea din decepție este un proces violent, dureros, întotdeauna în miezul ființei. Lupta împotriva ei este întodeauna printr-un atac frontal, întotdeauna pe viață și pe moarte. Nu există ușă de compromis, nu există armistiții în acest război, nu există tratate de pace atunci când vrei ca rezultatul să fie o izbândă. Capul șarpelui trebuie zdrobit sub călcâiul determinării noastre de a trăi liberi în adevăr. Sunt înclinat să cred că păcatul primordial al omului din Eden nu s-a produs într-o clipă. S-ar fi putut ca prima pereche din lume să se fi lăsat tărâtă într-o “desbatere” filosofică, acolo la umbra dulce a pomului din mijlocul grădinii. Este posibil că metoda maieuticii a fost pentru prima dată aplicată acolo în Eden. Dacă ați citit măcar unul din dialogurile lui Platon referitoare la bătăliile filosofice din Agora dar mai ales la metoda de desbatere a lui Socrate veți ști cu siguranță la ce mă refer. Nimeni nu a putut rezista destoiniciei lui Socrate, și oponenții lui au ajuns la sfârșitul desbaterii afirmând ceea ce au negat cu Decepții (3) toată ființa lor. Biblia ne spune ca “Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le-a făcut Domnul Dumnezeu” (Genesa 3:1) Nici nu este greu de imaginat cum că înaintea întrebării finale trebuiau să fi fost multe alte întrebări care duceau la răspunsuri convenabile pentru vicleanul șarpe. Întrebarea finală “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat “să nu mâncați din toți pomii din gradina?”” (Genesa 3:1) Desigur că șarpele nu a ezitat să “sublinieze” atributele lui Dumnezeu și bunătatea lui care nu se poate să interzică omului accesul la rodul mărului din centru care era atât de bun de mâncat și atât de plăcut la privit. Desigur că șarpele a condus prima pereche pe potecile întortocheate ale logicii, din întrebare în întrebare, de la o schimbare a atitudinii pană la o alta…Când schimbarea de miez s-a produs în om, șarpelui nu i-a greu să-și arunce săgeata demoarte: “Hotărât, că nu veți muri…” (Genesa 3:4) De fapt adevărata magnitudine a distrugerii se vede în faptul că omul nu a ripostat la îndemnul la răzvrătire al șarpelui: “Dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu…” (Genesa 3:5) Omul a subscris atunci, în Eden, la uzurparea autorității lui Dumnezeu privitoare atât la faptul că El este singura sursă de adevăr cât și la faptul câ El este singurul în care trebuie să credem… Ceea ce Adam și Eva a ajuns să gândească este o rezonanță de din demult, din răzvrătirea lui Lucifer: “…Mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preînalt.” (Isaia 14:14) Să nu ne înșelăm singuri, alunecare în decepție este mai acută decăt ne-ar plăcea nouă să credem! Suntempe panta decepției mai des decât credem, ne lăsăm tărâți mult prea ușor sub “pomul cunoștinței” în desbateri nu numai inutile dar și dăunătore… Cugetul este cel care ne învinovățește deseori înaintea lui Dumnezeu. Un cuget îngreunat de vinovăție va fi o sursă permanentă de neodihnă pentru sufletul omului. Un cuget ingreunat va căuta să disece, să raționalizeze, să dezbată în căutarea unui refugiu dătător de pace sau de aparența acesteia mai degrabă. Credința poate fi păstrată numai într-un cuget curat, necurăția cugetului va duce implacabil la diminuarea crednței deci la o viață plină de eșecuri, apoi la căderea de la credință. “Porunca pe care ți-o dau fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupți lupta cea bună, și să păstrezi credința intr-un cuget curat, pe care unii l-au pierdut și au căzut de la credință .” (1 Timotei 1:18) (continuare in pagina 20) NE-A TRECUT SI OLIMPIADAASTA Imi place sportul si competitia. Intrecerile olimpice in toata varietatea lor au fost intotdeuna ceva pe gustul meu. Anul acesta insa a fost diferit. Inca dinantea inceperii competitiilor n-am simtit nici o atractie de a tine pasul cu ceeace avea sa fie in Paris sau in teritoriile franceze. Probabil e varsta(mea) sau vremurile(noastre); sau amandoua. Oricum la tot ce se intampla in lume la nivel cultural-geopolitic mi sa parut Olimpiada ca un abtibild chicios. Pentru mine si probabil si pentru altii a existat mereu ceva in spiritul Jocurilor Olimpice care m-a atras – poate că este dorinta de a-i urmări pe atleți atingând ceea ce nu poate fi usor realizat ori sentimentul de solidaritate sau capacitatea sportului aduce impreuna triburi, varste si culturi diferite. Mi-a placut sa descopermereu valente ale unei relații pozitive dintre principii/imagini creștine șimiscarea sportiva. Apostolul Pavel a folosit metafore sportive pentru a explica principii ale vieții creștine, iar Toma deAquino vorbea despre o „virtute a jocurilor” și că laicii catolici făceau sport/jocuri în zilele de sărbătoare. Anul acesta am urmarit secvential cateva momente pe youtube ce au aratat decaderea si maretia fiintei umane. Nu aveammari asteptari la nivel moral insa oraganizatorii francezi girati de forul olimpic au impins in sens negativ-gretos limitele creativitatii. Au ridicat limita inesteticului si a hidoseniei pagane la un nivel nevazut pana acum de mine. Incercarea de ridiculizare a unei imagini religioase si apoi alaturarea ei cu ideea unei zeitati dedicate placerilor carnale a setat in cadru deplasat pentru ideea de competitie sportiva. Nu ma asteptamnicidecum laOlimpiadă sa inceapa cuTatal Nostru si sa se termine cuAleluia de Hendel dar parametrii exprimati artistic au fost atat in forma cat si in substanta total deplasati pentru ideea de sport si sanatate. Dar asa au vrut francezii sa se dea in stamba inca o data istoric contrastand total cu spiritul lui Pierre de Coubertin. Este de la sine înțeles că idealurile Olimpiadei nu se bazează pe o viziune creștină asupra lumii. De aceea, blasfemia la acel nivel nu este doar o respingere aMântuitorului Isus, este o respingere a Creatorului. Prezentarea vadit pozitiva a transexualismului si respingerea binarului masculin/feminin este o respingere fundamentala a lui Dumnezeu intr-un cadru post-creștinși anti-creștin incareestedistrusapedeoparte înțelegereabinarabărbat-femeie si pe de alta parte sensul și scopul sexulitatii umane enuntarea apostolica din capitolul 1 al scrisorii adresate Romanilor trebuie să fie Steaua Polară a oricarui iubitor de bun simt: “Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, după poftele inimii lor, aşa încât şi-au necinstit trupurile între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi josnice.“ DacăComitetulOlimpicaavut suficientaconstienta religioasapentruadescalificaunsurfer brazilian ce avea imagine lui Christos pe placa sa de surf ar fi trebuit sa arate acelasi nivel de sensibilitate religioasă nu numai pentru a-și susține propriile valori seculare, ci și pentru a realiza dezonoarea si durerea pe care o poate provoca o parodie la adresa unei comunitati religii. Cu siguranță ei nu pot pretinde ca sunt nestiutori atata vreme cat in comunicatul dat dupa valul de reactii adverse Comitetul Olimpic a mentionat că prin acea manifestare s-a dorit de fapt a fi celebrata toleranța. Arhiepiscopul Viganò a subliniat apoi ca „toleranța nu poate fi un alibi pentru distrugerea sistematică a societății creștine”. Capacitatea de a huli și de a profana ceva atât de sacru în numele „toleranței” este emblematică pentru o „societate profund seculara, post-moderne”, afirma si episcopul catolic Robert Barron. Credibilitatea, înțelepciunea și frumusețea creștinismului sunt adesea marginalizate sau ignorate într-o lume despre care se crede în mod fals că este seculară. Este pur si simplu pagana. Astfel desi cei mai multi isi spun progresisti, n-au inaintat nicaieri ci doar au mers inapoi. Au existat ceva reactii dezaprobatoare la diferite nivele oficiale ale societatii iar cele care m-a surprins cel mai mult au venit din partea lui Al-Azhar, Mare Imam al Egiptului ce a condamanat deschiderea numind-o „extremism și barbarie nesăbuită” si din partea Iranului ce l-a convocat pe ambasadorul francez afirmând că reprezentarea lui Isus a fost „ofensivă și a depășit toate liniile roșii”. M-au surpins intrucat a contrastat cu idea vehiculata de multi crestini ce se intrebau retoric de ce nu a fost ridiculizat Coranul sau Islamul. “De ce nu au avut organizatorii curajul să huleze islamul?” De parcă cumva două greșeli ar indrepta situatia. Nu am inteles de ce crestinii au considerat ca disprețul fata de o alta comunitate religioasa ar fi fost de preferat si ar fi reprezentat un semn de vitejie. Nu cred ca sunt nerespectos fata de cultura si crezul Islamic gandind ca blasfemia impotriva crestinismului este mult mai acida si josnica decat defaimarea perceptelor islamice. Ateii nu urasc la fel crestinismul si islamul. De ce? Pentru ca paganii si blasfemiatorii urasc in primul rand Adevarul. Și asta înseamnă Isus. Doar Christos – după cum spune el – este calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Dumnezeu – și, prin urmare, nimeni nu are Adevărul dătător, plin de lumină, fără Isus Christos. Un alt aspect ce m-a determinat sa fiu neinteresat de Olimpiada de la Paris a fost puternica politizare a competitei inlaturand astfel un alt principiu fondator ce exprima neutralitatea fata de actorii politici internationali.Apoi desi au fost competitii intre tari pentruunii sportivi medaliile au fost acordate si in beneficiul sponsorilor adica o competitie a brandurilor, adica a corporatiilor. Probabil urmatoarea Olimpiada va fi la nivel corportist si nu pe natiuni. De multe ori pentru a rezista presiunii extreme sportivii apeleaza la Dumnezeu. Si s-a vorbit destul de mult despre Dumenzeu la Jocurile Olimpice de la Paris plecand chiar de la actiunea iritanta de la inceput. Daca crestinismul nu are nici o valoare buna pentru umanitate, de ce se incearca permanent a fi ridiculizat si oprimat? Paradoxal actul de blasfemie aduce o buna oprotunitate de a evidentia adevarul. Astfel contrar asteptarilor organizatorilor ceea ce a fost menit defaimarii a stralucit si mai mult prin faptul ca multe entitati sociale, sportive, politice au vorbit despreDumnezeu intr-o vreme in care principiile morale biblice sunt inlaturate cu buna stiinta din societate. Ceea ce este cu adevărat interesant dincolo de toate acestea nu este doar faptul căAdevarul a luminat din nou ci și cum s-a produs acest lucru. In tot acest context neprielnic au fost sportivi ce l-au invocat pe Dumnezeu ca suport, bucurie, putere, multumire si incurajare in competiile la care au participat. (continuare in pagina 7)