Romanian Times | Noiembrie 2024

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit INCOGNOSCIBILITATEA ȘI COGNOSCIBILITATEA LUI DUMNEZEU, TEOLOGIACATAFATICĂ ȘI APOFATICĂ ȘI DIN NUMELE DIVINE Cunoașterea lui Dumnezeu nu se descoperă savanților, ci celor ce trăiesc viața în Hristos Credincioșii primesc învățăturile creștine, zice Sf. Simeon: „prin taine și energii mistice și negrăite, prin descoperiri dumnezeiești, prin iluminări și contemplarea rațiunilor creației…” (Vasili Krivoșein, Ibidem, op. cit., p. 190, apud Sf. Simeon N. Teolog, Teol. 1, 194-216). Aceasta pentru că mintea omului nu poate urca prin puterile ei la cer. De aceea Sf. Simeon zice: „Mintea noastră…are absolută nevoie de cineva care să o ridice la cer, care să-i arate vedeniile și să-i descopere tainele lui Dumnezeu…” (Vasili Krivoșein, Ibidem, op. cit., p. 190, apud sf. Simeon, Teol. 9, 1, 412-418). El mai zice că: „Pentru mine este un subiect uimitor faptul că majoritatea oamenilor, înainte de a fi născuți din Dumnezeu și a deveni copiii Săi, nu se tem nici decum să se ocupe de teologie și să vorbească despre Dumnezeu… goi de Duhul care luminează acest domeniu” (Vasili Krivoșein, În lumina lui Hristos, Viața și învățătura duhovnicească a Sf. Simeon Noul Teolog, trad. din lb. fran. de pr. prof. dr. Ioan-Vasile Leb și Ierom. Gheorghe Iordan, ed. inst. biblic și de mis. a BOR, București – 2005, p. 191, apud Sf. Simeon, Teol. 2, 33-45). Fără iluminarea de laDumnezeuDuhul Sfânt nu poate fi cunoscut, iar ca să ajungi la faza iluminării divine, trebuie să treci prin faza curățirii de păcate în Taina Pocăinței (Luca 15, 11-41), fiindcă este nevoie de o intensă lumină a Duhului Sfânt pentru a înțelege tainele Sale…ca să devii lăcaș al Luminii Dumnezeiești…” (Ibidem, op. cit., p.191, apud sf. Simeon, Et. 1, 12, 115-120), lăcaș al luminii, templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6, 19). Văzând diferite forme ale cunoașterii teologice a lui Dumnezeu, Sf. Simeon deschide mai întâi calea cunoașterii după chipul lui Dumnezeu în ființa umană, pentru că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27). El zice: „Te rog, omule, gândește-te la ceea ce te depășește după ceea ce vine în atingerecu tineși după trăsăturilecare te facsăpari chipul luiDumnezeu” (VasiliKrivoșein, Ibidem, op. cit., p. 191, apud Sf. Simeon Teol. 2, pp. 179-181). Pentru că Dumnezeu este cunoscut prin făpturile Sale mai întâi, iar firea Sa divină rămâne necunoscută. În această direcție Sf. Simeon zice: „Dacă cine crede că Dumnezeu esteAutorul tuturor ființelor și că El le-a scos din neființă…rămâne, fiind el însuși zidirea lui Dumnezeu, înăuntrul propriilor sale limite, recunoscându-și Autorul, întors către Ziditorul…el Îl laudă și Îl slăvește ca pe Ziditorul universului…și nu iscodește firea Sa divină de neînțeles” (Vasili Krivoșein, Ibidem, op. citpp. 191-192, apud Sf. Simeon N. Teolog, Teol. 2, 219-226). Cunoașterea lui Dumnezeu după teologia catafatică și apofatică În teologie se folosesc acești doi termeni teologici: catafatic și apofatic pe linia cunoașterii lui Dumnezeu, care poate fi împărțită în cunoaștere catafatică, adică prin afirmare și cunoaștereaapofatică prinnegare.Deaici avemși acestedouăcăi decunoaștere a lui Dumnezeu prin teologia catafatică și apofatică. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe căile cunoașterii celor din lume, fiindcă Dumnezeu le transcede pe toate și le depășește pe toate în chip absolut, deoarece Dumnezeu este veșnic și necuprins, nemărginit de mintea omenească. Astfel, afirmându-se ceea ce nu este Dumnezeu, pe calea teologiei apofatice negative, se spune mai mult despre El, despre misterul divin inefabil, inexprimabil în grai omenesc, decât se spune în concepte sau noțiuni afirmative. Afirmarea pozitivă despre Dumnezeul Cel viu și personal, că este atotputernic, duh absolut, că are toate perfecțiunile în sens absolut, că este iubire, atotștiutor, atotînțelept, atotdrept, atotputernic, etc. ne conduce pe calea cunoașterii lui Dumnezeu în teologia catafatică. Afirmarea negativă despre Dumnezeu că este nevăzut, neînțeles cu mintea, neajuns, de neatins, necuprins și necunoscut etc, ne conduce la calea de cunoaștere a lui Dumnezeu în teologia apofatică negativă , care scoate mai bine în evidență perfecțiunile lui Dumnezeu. Pentru a înțelege mai bine, iată definiția cuvântului apofatic sau apofantic, după dexonline. ro. „Apofantic sau apofatic, adj. (log), Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva”. În transcedența ființei Sale personale, Dumnezeu rămâne, într-adevăr, necunoscut și necuprins, nemărginit și neajuns, cum afirmăm în teologia catafatică. Misterul ființei Dumnezeiești depășeste sau transcede atât catafatismul, cât și apofatismul, rămânând Dumnezeu necunoscut în esența ființei Sale: incognoscibil, de necunoscut, incomprehensibil, de necuprins cu mintea și inaccesibil, de neajuns la el, prin puteri proprii, fără credință și rugăciune care aduce harul divin peste credincios în urcarea lui spre Dumnezeu. Cu toate acestea apofatismul nu înseamnă agnosticism, adică lipsa de cunoaștere obiectivă, nici ignoranță, ci depășire a mijloacelor obișnuite de cunoaștere Dumnezeiască, care este știința mai presus de știință fiindcă este știința revelată. Teologia apofatică se întemeiază pe premisa că exisțenta lui Dumnezeu, incognoscibil și incomprehensibil, este în toată deplinatatea Sa mai evident spiritului omenesc decât toate celelalte existențe. Dar alături de toate căile de cunoaștere a lui Dumnezeu, cea superioară cale este calea teologiei iubirii de Dumnezeu, în revelarea Scripturii: „...Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4, 16). Ce împlinire poate fimai înaltă decât să ajungi în Dumnezeu prin iubirea de El și Dumnezeu să rămână în cel ce Îl iubește?Apoi, „Iisus a răspuns şi i-a zis: DacăMă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23). Iar ajungerea la vederea luminii divine este prin curățirea inimii (Matei 5, 8), prin iubirea de Dumnezeu și de aproapele ca pe tine însuți (Matei 22, 37-39), în descoperirea Scripturilor: „Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (1 Ioan 2, 9-11), cei spirituali ai credinței în Dumnezeu. Teologia apofatică la Sf. Simeon Noul Teolog Sf. Simeon am observat că a folosit mult teologia apofatică în scrierile sale. Încă din primele secole creștine, din cauza incognoscibilități lui Dumnezeu, Sf. Părinții au abordat calea teologiei apofatice pentru cunoștere. Teologia apofatică pleacă de la faptul că, nexistând termeni pozitivi destui în telogia apofatică ca să definească îndeajuns pe Dumnezeu, atunci s-a ajuns la trecerea la telogia catafatică pentru găsirea de termeni pe calea de negație. Afirmarea apofatică despre Dumnezeu are o natură mistică mai ales atunci când este vorba de „relația tainică dintre suflet și Dumnezeu” sau despre „mișcarea sufletului înspre înăuntrul său, către Dumnezeu” (Vasili Krivoșein, Ibidem, p. 204, apud Origins, p. 177 (aparține lui A. Louth). În legătură cu natura mistică a teologiei apofatice, vezi Ibidem, p. 173).Așadar, teologia catafatică ocupându-se cu afirmarea lucrurilor pe care le putem deduce despre Dumnezeu, telogia apofatică arată o cale mistică în care „în prezența lui Dumnezeu vorbirea și gândirea noastră devin insuficiente și suntem reduși la tăcere” (Vasili Krivoșein, Ibidem, p. 204, apud Origins, p. 165). Părinții bisericești care au folosit calea apofatică mai mult, înainte de Sf. Simeon, sunt Sfinții Clement Alexandrinul, Grigore de Nyssa, DionisieAreopagitul și MaximMărturisitorul. Moștenirea tezaurului teologic de învățături de la Sfinții Părinți este lumină pentru Biserică. Sf. Dionisie scrie despre Dumnezeu în termeni superlativi în telogia apofatică a cunoașterii Lui, când Îl numește pe marele Dumnezeu mai presus de toate: „necunoscut, de neînțeles cu mintea, cu neputință de numit, nepipăit, neîmpărtășit, mai presus de bunătate, preanecunoscut, de nenumit, fără sfârșit, preanegrăit, mai presus de ființă și chiar mai presus și de ceea ce numim Dumnezeire” (Ibidem, pp. 205-206, apud sf. Dionisie Areopagitul, pentru o listă completă a termenilor vezi PTS 36, pp. 269-298). Așa vom vedea că Sf. Dionisie este apropiat de Sf. Simeon deși are o terminologie apofatică negativă mai bogată și mai săracă în superlative. Astfel Sf. Simeon, folosește aproape toți termenii negativi pe line apofatică folosiți de Sf. Dionisie și alții, dar adugă alții ca: de neținut cu mintea, cu neputimță de mișcat, netrecător, fără de păcat, fără de mândrie (Vasili Krivoșein, Ibidem, p. 205, apud sf. Simeon n. teolog, Euch, 1, 158 (Cat. 35, scrieri 2,, n. tr.) și multe altele. Mai întâlnim la Sf. Simeon și preaveșnic, preamilostiv, preabinecuvântat (Vasili Krivoșein, Ibidem, op. cit, p. 205, apud sf. Simeon N. Teolog, Imnul 23, 10; Imnul 24, 198). Și alți termeni la superlativ că Dumnezeu este cunoaștere mai presus de cunoaștere, înțelegere de neînțeles, neajuns în chip neajuns, începutul celui fără de început, a grăi cuvinte de negrăit și altele. Sf. Simeon Noul Teolog mai vorbește despre Dumnezeu ca Soarele inteligibil care „e prezentat întreg pretutindeni și nu este întreg nicăieri nicidecum” (Ibidem p. 207, apud sf. Simeon N. Teolog, Cap. 2, 25, în scrieri 3, p. 396). Sf. Simeon Îl chemă pe Dumnezeu atât de minunat zicând: „Vino, Cel ce pururea rămâi nemișcat și în fiecare ceas te miști întreg” (Ibidem, sf. Simeon N. Teolog, Rug. mist. în scrieri 3, p. 49). Cap. II - DUMNEZEU ÎNTREIME ESTE O SINGURĂ LUMINĂ ÎNTREI STRĂLUCIRI (10) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut)