Romanian Times | Ianuarie 2025

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Jocurile de artificii (ce ironică extrapolare a unei lumi care orbitează în jurul iluziilor!) au încetat, strigătele de bucurie s-au atenuat și, se pare că, un calm apăsător s-a așezat greu peste cugetele cândva fierbânde în așteptarea unui fenomen care să miște lucrurile dintr-un făgaș demult știut, înspre un altceva, înspre o schimbare de ritm sau de sens… Era o sete adâncâ în gândurile frământâte de schimbările prea numeroase care brăzdaseră veacul acesta cu cicatricele adânci care, încet,încet, au fost anesteziate,apoi acoperite de colbul uitării. Într-un tumult al schimbărilor, setea cea mai fierbinte a omului a rămas totuși setea de…schimbare! Nici anii de pace și belșug, nici anii de foamete și molimi, nici războaiele mondiale, nici dezastrele cauzate de om ori declanșate de mânia lui Dumnezeu, nici nașterea ori prăbușirea de imperii, nici căderea împăraților, nici nașterea lor n-au putut s-o stingă. Ea, setea, a triumfat în cugetul uman generând energii noi care să producă schimbarea încă odată și apoi încă odată, în valsarea nonsensului mascat în progres… Vechiul Aeropag s-a perpetuat peste generații, s-a multiplicat peste popoare, a învins barierele sociale, a dărâmat obstacolele culturale și barierele geografice, hrănit de utopia unui anume fel de cunoaștere… Rostirea de ceva nou, ca o cangrenă, a cuprins cugetele în torentele apelor tulburi ale “înțelepciunii” omenești… Menite s-o astâmpere, acestea au proliferat pustiul neputinței noastre, amplificând setea până acolo că absorbția “adevărurilor” din tarabele veacului acestuia a atins absurdul… Setea de schimbare ne-a implicat atât de profund că noi numai vedem schimbarea. Devenim atât de plini de lucrurile pe care le vedem, proiecția lor în capacitatea noastră de Gând la o falsă liniștire de ape a pricepere este atât de deformată uneori, că simțul realității dispare cu desăvârșire. Nu cred că noi, ființele umane, am fost veodată capabili de a percepe realitatea, întrucât suntem mărginiți de reperele venite din noi înșine. Îmi amintesc că odată cineva mă întrebase dacă pânzele umflate ale corabiei datorită unui puternic ventilator aflat pe aceeași corabie pot mișca din loc corabia. Bineînțeles că nu! Da, pânzele se vor umfla dând iluzia unei mișcări dar corabia va rămânea pe loc. Iluzia va fi confundată cu realitatea întrucât nu poți găsi un reper stabil în largul oceanului… Cam acolo suntem noi, în furtunile devastatoare, aparent invizibile ale egocentrismului. Revenind la sete, la setea firească a firii umane, este ușor de înțeles că aceasta nu va putea fi stinsă cu propriile lacrimi sau cu propria sudoare deși, în ele însele, acestea sunt apă. Deasemeni acestea sunt contaminate de toxinele eliminate prin sudoare sau lacrimă, toxine venite tot din noi înșine, din propriile noastre trupuri… Ați realizat probabil care este sursa setei de schimbare care ține în căngile ei ființa umană. Da, este tendința de sursă diabolică înspre autosuficiență. Este gestul suprem al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu chiar dacă nu este perceput ca atare de o dureroasă majoritate. Așa cumamscris în unele lucrări precedente, nu actul cunoașterii este dăunător ci o așa zisa cunoaștere dincolo de conceptul creației divine sau mai bine zis împotriva conceptului creației divine. “Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înădușe adevărul în nelegiuirea lor……….În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui,se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot desvinovăți;”(Rom.1:18-20) Toxinele gândirii au dus la nașterea de concepte care, dacă nu au degenerat în dogme, ne-au înlănțuit în tipare de fier ale paradigmelor din care, afară de dependența strictă de Dumnezeu, nu se poate ieși. Ba mai mult, consecințele tragice ale acestei înrobiri sunt iminente… Vedemcum, de cunoașterea sau necunoașterea lui Dumnezeu, în disecțiile noastre, este legat într-o măsură covârșitoare destinul nostru vremelnic în aceeași măsură ca și cel etern. (continuare in pagina 20) SUB SOARE SI SUB CERURI Aproapefiecare inceput de anne ofera sansa de a reflecta dintr-o alta perspectiva (si varsta) asupra vietii noastre rezonand in ritmul cerintei pslamistului: “Invata-ne sa ne numaram zilele, ca sa dobandim o inima inteleapta.” —Psalmul 90:12 Este usor sa ne capatam o perceptie distorsionata asupra timpului si sezoanelor dinviata.De laabonamente la sala si interventii chirurgicale estetice pana la obsesii legate de tinerete si diete, ne luptam impotriva mortalitatii noastre. Facem aproape totul sa ne lungim viata inca putin. Conform psalmisului, intelepciunea se gaseste atunci cand recunoastem scurtimea vietii. De fapt este un fel de intelepciune aparte, dar implicatia este clara: numararea (cantarirea lor valorica) zilelor noastre duce la intelepciune. Pentru mine a-mi numara zilele inseamna a recunoaste ca timpul meu pe pamant este limitat. Ca nu vom trai vesnic sper sa nu mire pe nimeni. Avem o data de expirare. In loc sa recunoastem scurtimea vietii si sa lasam acest lucru sa ne influenteze zilele, adesea ne comportam de parca am avea timp nelimitat in fata noastra — timp pentru a ne explora visele, a ne exprima si a cauta placeri variate. In esenta, devenim egocentrici. Motivele noastre striga: „Eu primul. Fericirea mea. Obiectivele si visele mele. Dorintele mele. Cariera mea. Viata mea.” Deciziile noastre sunt luate fara vreo referinta reala la Dumnezeu, eternitate sau cei din jur. Poate ca ii mentionam cu vorbe, dar motivele inimii noastre sunt preocupate de satisfacerea dorintelor imediate (Galateni 5:16). Captam clipe de bucurie prin diferite situatii – un apus de soare, o ceasca buna de cafea, vacanta la munte, o carte buna, sau plimbarile cu Bicicleta. Ne bucuram de aceste lucruri in mod diferit in functie de convingerile noastre despre viata. Daca credem ca aceasta este singura viata si ca nu exista nimic dupa, afectiunile noastre se ataseaza de lucruri „fabricate,” ca sa spunem asa. Cand adevarata natura a lumii este dezvaluita, fie prin moarte, fie prin procesul de a muri, bucuria ne este smulsa, devenim descurajati sau, mai rau, deprimati. Viata asa cum o stim isi pierde atractia fara elementul divin. Tot ceea ce credem despre lume devine dezordonat iar noi ne simtim confuzi. In multe cazuri, devenim furiosi si ne distantam de cei mai apropiati oameni din viata noastra. Si dupa o vreme realizam ca oamenii din vietile noastre conteaza mai mult decat lucrurile din ele. Eputin ironic, nu-i asa?Deoarece presupunemca zilele noastre vor dura pentru totdeauna, placerile simple ale vietii - precum mersul, respiratia, auzul, vederea, munca, visatul, creativitatea - sunt luate de-a gata. Viata este pretutindeni in jurul nostru, dar o ratam pentru ca nu realizam cat de trecatoare este. Duhul vremii recomanda sa gasim sensul vietii atat in interior — cream propriul nostru sens in viata — cat si in exterior — sensul vine din avansarea in cariera, acumularea de posesiuni si experiente placute. Cu cateva mii de ani in urma, a existat un rege care a cautat sensul in acest fel. El a concluzionat: „Am privit toate lucrarile pe care le-au facut mainile mele si truda cu care m-am trudit sa le fac, si iata ca totul era desertaciune si goana dupa vant, si nimic nu este de castigat sub soare” (Eclesiastul 2:11). Eclesiastul contrasteaza viata „sub soare” cu viata „sub ceruri.” Viata sub soare are o viziune centrata pe omasupra existentei (motiv pentru care suna ca o explicatie stiintifica), in timp ce viata sub ceruri il ia pe Dumnezeu in considerare. Cat de usor este sa cadem intr-o mentalitate „sub soare” si sa vedem viata doar in termeni umani, lasati purtati de curentul secular al culturii noastre! Conform Eclesiastului, Dumnezeu „a pus in inima omului chiar si gandul vesniciei” (Eclesiastul 3:11) — stim ca exista mai mult decat ceea ce vedem, iar lumea seculara stie asta. De aceea tanjim dupa transcendenta si maretie. Vrem ca vietile noastre sa faca o diferenta durabila. Adoram trupe de muzica si cantareti, discutam despre Greatest of All- Time din sportul nostru preferat sau ne uitam la politicieni sau actori pentru a umple golul de inchinare din inimile noastre. Cresterea ratei sinuciderilor in America de Nord demonstreaza ca viata nu a fost menita sa fie traita doar “sub soare”. Celebritati precum Anthony Bourdain si Kate Spade, care aveau totul in ochii lumii, tanjeau dupa un scop mai mare. S-au urcat prin faima si avere pe scara celebritatii pana in varf si au realizat ca au ajuns nicaieri. Intr-un interviu actorul Jim Carrey a declarat: „Mi-as dori ca toata lumea sa poata experimenta cum e sa fii bogat si faimos, ca sa vada ca asta nu este raspunsul la nimic.” O alta actrita, Halle Berry, cunoscuta pentru frumusetea sa, a marturisit: „Afi considerata o femeie frumoasa nu m-a scutit de nimic in viata. Dragostea a fost dificila. Frumusetea este, in esenta, lipsita de sens si intotdeauna trecatoare.” Nu poti cumpara bucuria de peAmazon (desi multi cheltuie ca si cum ar putea). Banii pot umple un cont bancar, dar nu vor umple niciodata sufletul. Doar intr-o viata centrata pe Dumnezeu, bogatia si posesiunile isi gasesc locul potrivit si pot fi apreciate. Gratificareadesineconduceepocanoastraseculara. Inmulteprivinte,sineleestedumnezeul principal al secularismului. Cu cat mancam mai bine, ne bucuram de divertisment si exploram lumea cu atat consideram ca viata este mai buna. Placerea de dragul placerii este zadarnica (vezi Eclesiastul 2:10–11), dar bucuria placerii ca dar din mana lui Dumnezeu aduce adevarata fericire. „Si am zis ca nu este nimic mai bun pentru om decat sa manance, sa bea si sa se bucure, caci aceasta il va insoti in munca lui in toate zilele vietii pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare” (Eclesiastul 8:15). Zack Eswine spunea: „Daca folosim darurile lui Dumnezeu ca niste mini-dumnezei, suntem precum cei care incearca sa joace fotbal cu un pepene verde. Pepenele nu este conceput sa reziste loviturilor noastre si se va sfarama. Dar daca ne bucuram de darurile bune ale lui Dumnezeu asa cum a intentionat El, nu ca mini-dumnezei, ci ca dovezi ale bunatatii Sale, atunci devenim intelepti in descoperirea acelei bucurii indraznete care refuza sa cedeze sub soare.” (continuare in pagina 8)