Romanian Times | Martie 2025
7 M}RUL DE CEART} Escatologie 5 ROMANIANTIMES În urmă cu doi ani am scris la această rubrică și în cartea, care, este accesibilă pe internet, „Semne ale vremurilor din urmă” (portalul romaniantime.com) următoarele: „Daniel a profețit că același popor care a distrus cetatea și Sfântul Locaș, va reapare pe scenă, și va face un legământ cu mulți, pentru o perioadă de 7 ani și la jumătatea perioadei de 7 ani se va întâmpla ceva unic în istoria lumii, apogeul necazului cum n-a mai fost și nici nu va mai fi”. Pagina realizată de Nelu Ciorba Dacă deschideți cartea virtuală, începând cu pag. 182 (“ urâciunea pustiirii”, … “așezată în Locul Sfânt ”) veți vedea harta Imperiului Roman, la distrugerea Ierusalimului similară cu harta Europei în zilele noastre. Anul acesta, 2025, este un an în care pe de o parte Europa vrea să facă pace prin înarmare și SUA vrea să facă pace prin negociere. Următoarele două capitole sunt conectate cu evenimente din 18 martie 2025. Primul este un comentariu al declarației președintei Uniunii Europene (detalii ale declarației le găsiți în pag 8 ale prezentei publicații) și al doilea e un rezumat al convorbirii telefonice dintre președintele SUA și președintele Rusiei. Amândouă deși au ca obiectiv oficial oprirea războiului din Ucraina soluția opririi este văzută diferit. Pentru cititorii acestei rubrici, vreau să vedem, cum Europa se pregătește pentru vremurile din urmă, prin înarmare. Readiness 2030 = Pregătiți pentru 2030 Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, a ținut marți, 18 martie 2025, un discurs la Academia Militară Regală Daneză din Copenhaga, în prezența premierului Mette Frederiksen. Ursula și-a început discursul lăudând planurile guvernului danezdecreștereacheltuielilor. S-aoferit să sprijineDanemarca înconflictul său tot mai intens cu președintele american Donald Trump cu privire la Groenlanda. Mi se pare că nu e la curent cu realitatea. Groenlanda a ieșit din Uniunea Europeană, în 1985, în urma unui referendum din 1982, 53% au votat pentru retragere. Tratatul din Groenlanda le-a oficializat ieșirea. E o situație similară cu Marea Britanie. Câteva citate din discursul președintei și alte câteva comentarii. „Pentru toți locuitorii Groenlandei - și ai Danemarcei în ansamblu - vreau să fie clar că Europa va susține întotdeauna suveranitatea și integritatea teritorială”, a afirmat președinta Comisiei Europene. Nu a spus nimic de realitatea spre care se îndreaptă Groenlanda. Partidul Demokraatit, pro-business, de opoziție din Groenlanda, care favorizează o abordare lentă a independenței față de Danemarca, a câștigat alegerile parlamentare din 11 martie 2025, care au fost dominate de angajamentul președintelui american Donald Trump de a prelua controlul insulei. Demokraatit a obținut 29,9% din voturi cu toate buletinele de vot, în creștere față de 9,1% în 2021, înaintea partidului de opoziție Naleraq, care favorizează independența rapidă, la 24,5%. De la preluarea mandatului, în ianuarie, Donald Trump a promis că va face Groenlanda - un teritoriu semi-autonomal Danemarcei - parte a Statelor Unite, spunând că este vitală pentru interesele de securitate ale SUA. Cea mai mare insulă a globului (836,300 mi²), cu o populație de doar 57.000 de locuitori, a fost prinsă într-o cursă geopolitică pentru dominație în Arctica, unde calotele glaciare care se topesc fac resursele sale mai accesibile și deschid noi rute de transport maritim. Atât Rusia, cât și China au intensificat activități militare în regiune. Revenim la discursul lui Ursula care a avertizat că: „Era beneficiilor păcii a apus de mult”, iar „epoca sferelor de influență a revenit cu adevărat”, „ Dacă Europa vrea să evite războiul, Europa trebuie să se pregătească pentru război ”. „Până în 2030, Europa trebuie să aibă o poziție de apărare puternică”, a spus ea, anunțând lansarea strategiei „Readiness 2030”, care înseamnă „să ne reînarmăm și să ne dezvoltăm capacitățile pentru a avea o descurajare credibilă”. „ Readiness 2030” înseamnă să avem o bază industrială de apărare care reprezintă un avantaj strategic , a explicat von der Leyen. Până în 2030 sunt mai puțin de 5 ani și cele patru „priorități-cheie” sunt extrem de greu de îndeplinit în structura existentă a Europei. Se poate face „ creșterea cheltuielilor pentru apărare ”, dar trebuie bani. Se pot face investiții, dar, greu de crezut că vor figata până în 2030, ca să existe „o rețea europeană funcțională de coridoare terestre, aeroporturi și porturi maritime care să faciliteze transportul rapid de trupe și echipamente militare” . „Trebuie să investim în apărarea antiaeriană și antirachetă, sisteme de artilerie, muniție și rachete; în cibernetică și utilizarea inteligenței artificiale militare sau a calculului cuantic” O a treia prioritate, a spus Ursula, este să investim în forța Ucrainei . Sigur că se poate comenta și acest plan, mai ales că în aceiași zi, 18 martie, președinții Trump și Putin au convenit diferit în ce privește oprirea războiului din Ucraina. A patra prioritate, a arătat ea, este consolidarea bazei industriale de apărare a Europei , iar aici șefa Comisiei Europene a pledat pentru un program de tip „ Buy European ”. A încheiat discursul nu înainte a-și exprima dorința de a cere ajutor la parteneri ca: NATO, SUA, Regatul Unit, G7, Canada, Norvegia, chiar India și alte țări din Asia. Ar fi multe de comentat, ținând cont de realitatea existentă. Iată ce a declarat Francken,ministrului belgianal apărării: „Nuvaexistaoalternativăeuropeanădisponibilă pentru avionul american de luptă F-35 în deceniile următoare”. Avionul european de luptă nu va fi gata înainte de 2040. Dezvoltarea unor noi aeronave durează ani, dacă nu decenii. Inițiativa franco-germano-spaniolă de a construi un avion necesar în condițiile generației următoare a început în urmă cu ani și nu va fi gata înainte de 2040. În Europa, 13 țări operează sau au cumpărat F-35, în timp ce 9 operează sau au comandat o versiune anterioară, F-16, potrivit Flight Global. Europa are, de asemenea, o lipsă acută de muniții cu rază lungă de acțiune și de platforme logistice militare de masă, au declarat oficialii NATO. Desigur că implicarea Americii prin președintele Trump în a forța Europa, prin frică, să creeze, în cele din urmă, cea mai puternică forță militară de până acum, consider că, de fapt, este direcția de împlinire a profețiilor scripturale. Încetarea focului pentru 30 de zile Președintele Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, marți 18 martie 2025, în timpul unei convorbiri telefonice de aproape 2 ore au convenit să aprobe propunerea de încetare a focului pentru 30 de zile, care vizează încetarea invaziei Ucrainei de către Rusia. „Am convenit asupra unei încetări imediate a focului în ceea ce privește energia și infrastructura, înțelegând că vom lucra rapid pentru a avea o încetare completă a focului și, în cele din urmă, un sfârșit al acestui război foarte oribil dintre Rusia și Ucraina ”, a postat președintele Trump pe rețelele de socializare, după apelul său. Kremlinul a spus că Putin a salutat apelurile lui Trump pentru încetarea focului maritim și „a fost de acord să înceapă negocierile pentru a elabora în continuare detaliile specifice ale unui astfel de acord”. (continuare in pagina 13) Semne ale vremurilor: Războaie și vești de războaie
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=