Romanian Times | Martie 2025

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Scenarii de supraviețuire Călătoria și războiul. Iată dominantele zilelor noastre. Orizont și nihilism. Sunt vremuri când înseși conceptele despre normalitate și limitele sale sunt redefinite. Mai ales în sfera psihologiei. În ultimii ani, nihilismul cuprinde planeta. Atmosfera ne apare precum cea din romanul “1984” al lui Orwell, în care întreaga planetă este cuprinsă de un război fără sfârșit, prin conflicte cu o geometrie variabilă. Chestiunea de fond a acestor conflicte rezidă în ubicuitatea dușmanului, care este permanent, dar care are o identitate (și o intensitate) variabilă, în funcție de interesele Puterii. Existența acestui tip de dușman, mai degrabă sugerată decât manifestă, justifică alimentarea alienării și a fricii, reprimarea eternilor “trădători”, iar consecința este impunerea obligatorie a stăpânului în viața fiecărui cetățean. Abia în ultimul timp, fenomenele de acest tip s-au manifestat mai spectaculos și explicit și la noi în Agora, sub forma unor toane și versiuni ale războiului hibrid, după ce ele cuceriseră puțin câte puțin media-web-ul și universitățile, cu chipul lor de provinciale locașuri indecise sau de curajoase stabilimente de avangardă întâmplătoare. Recent, am asistat la două tipuri de adunări publice. Unele, guvernate de “extremiști”, au recuzita contondentă și aderența umană de tip nihilist. Celelalte, clasice și cu discurs de coeziune, văluresc principii fondatoare ale unei patrii ideale. M-am regăsit în miradorul analistului, pentru că iluzia simplei adeziuni a dispărut, în condițiile în care războiul bate la poarta Cetății, iar Împăratul e gol. Nu ne mai putem permite luxul de a asista la istorie ca la un film mut într-un cinematograf gol. Substanța politică din care se modelează “noile” idei și ideologii este destul de monotonă: secolul XX și secolul XXI s-au 7 Meditații est-etice *** concentrat mai mult pe acțiuni militare și tehnologice, și mai puțin pe revoluții filosofice. La români, treaba a fost și mai simplă. Bătrânii comuniști n-au stat degeaba, în bârlogul tranziției. Ei și- au produs extremiști convenabili, după modelul propriei tinereți revoluționare. Și-au scos de la frigider chiar și câțiva legionari, bine conservați, rezistenți la fezandare. Crearea nihilismului de service a mers oarecum fără probleme, în contextul în care nici vecinii putiniști nu au stat degeaba, ci au intoxicat cu obstinație teritoriile familiare, din vechiul lagăr sovietic, la care nu au încetat să viseze. În această zonă, influența Lumii Libere s-a făcut intens, în ultimii 35 de ani, deși în același interval toată această lume începea să se stingă. Odată cu scăderea aparentă a sovietismului, scădea și energia occidentală de apărare a miracolului. Simetric, în oglinda propriilor istorii, cele două iluzii se anihilau reciproc. Din când în când, ipoteza războiului ieșea din nou la suprafață, dar era repede alungată. Încă nu fusese reinventat inamicul public și deci nici nu fusese bine conturat în ochii maselor, pentru a fi legitimate în conștiințele acestora, acțiunile guvernelorviitoareși aleforțelordeapărare. Noutatea acestor ani stă în diversificarea fără precedent a ipotezelor de lucru. Războiul, după cum observa și Thierry Wolton, s-a dovedit a fi o chestiune mult prea serioasă pentru a fi lăsat numai pe seama armatelor. Așa s-a ajuns la colectarea unor scenarii din ce în ce mai trăznite, elaborate, la cererea generalilor, de către regizori, scriitori, jurnaliști, influenceri, algoritmi, AI etc, pe urmele rețelelor specializate ale Pentagonului sau ale Kremlinului. Azi, în Franța, Red Team, formată din militari și scriitori, lucrează la “scenarii de perturbare” legate de amenințările ce vor veni în intervalul 2030-2060 în context geopolitic. La rândul ei, China încearcă să modifice genetic universul totalitar al epocii romanului 1984, știut fiind că specificul dictaturilor este rescrierea trecutului (inventarea lui) în acord cu politica actuală. Același procedeu l-a folosit și îl continuă Putin, “pentru a-și legitima războiul împotriva Ucrainei revizuind istoria relațiilor dintre Moscova și Kiev din perspectiva supunerii eterne”. Când oamenii se contaminează de nihilism, mai întâi li se întâmplă o alterare a ceea ce numim suflet. “Este o mare diferență între noi și ceea ce se întâmplă”, simt ei. Și se simt atrași de starea de vid, de nimic, de anihilare. Este acea “apatie incoloră” care roade din profunzimea eului, la fel cum spunea George Orwell în cartea sa: “ceea ce caracteriza cu adevărat viața modernă nu era atât de mult cruzimea ei, nici sentimentulgeneraldenesiguranțăceputea firesimțit,câtacelgol,aceaapatieincoloră”. În acest context, de schimbări violente și accelerate ale decorului, încerc să mă privesc în oglinda interioară și să văd cu ce arme ale scrisului am rămas, cu ce merg mai departe. Scrisul meu este și va rămâne centrat pe criteriul meu din artă: estetico-moral. Condiționarea pe care mi-o atribui vine, cred, din geografie ( suntem prizonierii geografiei , după cum ne avertizase Tim Marshall), care ne-a determinat nu numai istoria, zbuciumată și instabilă, nouă, românilor, cât și cerneala scrisului, ca reflectare a esenței culturale și a specificului psihologic. Văd în artă și un scut, nu numai o delectare. O cultură care s-a aflat, periodic, timp de multe decenii, sub stăpânirea unor imperii și regimuri totalitare, nu-și poate permite luxul autonomiei esteticului, care este o atitudine aristocraticădar carenuestedecât un stadiu ce poate duce și la anihilarea ei. Dincolo de toate acestea, având și o formație științifică temeinică, nu numai una artistică, am avut mereu intuiția de a valida scrisul și încalitatea sade instrument de explorare și de finalitate cognitivă. Atâtevaluatoruldeartă,câtșiomuldeștiință sunt personal dezinteresați atunci când inspectează un obiect, deși omul de știință esteadeseadoarfuncționalsauinstituțional. Ambii sunt interesați să experimenteze lucrul de dragul său, deși artistul o face pentru recompensa estetică, în timp ce omul de știință se așteaptă la una cognitivă. Cred, ca și Borges în “1964”, că lumea nu mai este magică. Ai fost abandonat . Pe acest final apoteotic dar, sper, nu la fel de apocaliptic, îmi îngrop poemele și cărțile în memoria haotică a timpului, ducând un mesaj precum cel din sticlele aruncate în ocean, sau cel din aruncarea semințelor în pământ, căci primăvara e aproape, ca și implozia universului. O viziune, la fel cum a avut Gheorghi Gospodinov, în a sa Fizică a tristeții , visând la Grădina cu romane , prin plantarea de romane clasice într-un pământ roditor, ca un proiect de restabilire a echilibrului. Ba chiar și o expoziție de fotografie cu cerul deasupra mai multor orașe, la ora trei după-amiaza . Pentru a transmite viitorului nihilist o coerență și perspectivei haosului o structurare. M-am întâlnit, aici, și cu ideea Primăriei Iași, care a pus în pământ un tezaur al memoriei, pentru un anumit segment al viitorului: pe 6 octombrie 2008, într-o capsulă, au fost puse la păstrare pentru posteritate elemente reprezentative ale municipiului Iași: o icoană a Cuvioasei Parascheva, filme ce conțin părerile unor personalități despre Iași și fotografii ale orașului. Această capsulă a fost depusă într-un loc special din fața Palatului Roznovanu (sediul unde funcționează Primăria Iasi), la baza unui monument, Chivotul Memoriei , realizat de artistul plastic Felix Aftene. „Capsula Timpului” urmează să fie deschisă în anul 2058 de către copiii născuți la Iași pe data de 6 octombrie 2008. Condiția este ca Iașiul să rămână liber de distrugeri, iar anul 2058 să-l găsească în postura supraviețuitorului după un mare ev nihilist ce abia începe. (continuare in pagina 20) Structurând cenușa progresismului (continuare din pagina 6) stil Hunger Games.”Aproape jumatate dintre cei 15.300 de canadieni eutanasiati in 2023 au motivat decizia lor prin „teama de a fi o povara”. Apatici si creduli in tot ce vine de la guvern, canadienii ar fi putut chiar tolera toate acestea daca nu ar fi fost crasa incompetenta evidenta a politicilor ecnomice promovate de echipa lui Trudeau ce au afectat fiecare domeniu de activitate. Din ce in ce mai multi canadienii merg acum spre ajutoare sociale si cantine publice (datele din 2024 arata o creștere de 90% fata de 2019). Criza locuintelor a facut din Canada unul dintre cele mai inaccesibile locuri din lume pentru a obtine o casa. O intreaga tanara generatie ce l-a votatat si aplaudat pe Trudeau a realizat acum ca este incapabila sa cumpere o locuinta. Guvernul Trudeau a crescut agresiv numarul de imigranti, iar estimarile indica faptul ca mai mult de trei milioane de imigranti au ajuns in Canada in timpul mandatului sau. Efectul? Canadienii au devenit și mai sceptici fata de imigratie. In plina criza diplomatica creata de tarifele pe care Trump vrea sa le aplice Trudeau a preferat sa mearga sa se intalneasca cu presedintele uncrainean intr-o incercare disperata de a avea o fotografie de final care sa ii marcheze iesirea din spectrul politic. Nu merita insa demnitatea de care dispun liderii moderati competenti ai lumii. Deși este adevarat ca Trudeau probabil a dezamagit milioane de canadieni cu „woke-ul” sau majoritatea in acest moment nu realizeaza toata dimensiunea distrugerii si voteaza pur și simplu din autoaparare. Trudeau parasește sper pentru totdeauna scena politica si o face complet neimpovarat de iubirea concetatenilor sai sau de respectul omologilor sai internationali. Nu vreau sa fac greseala de a avea asteptari prea mari de la liderii politici. Nu mi-am inchipuit niciodata ca un politician in exercitiu trebuie sa fie precum un Pastor national care sa mangaie pe crestini. Cred ca ar fi o asteptare nerealista. Nu pentru ca unii politicieni nu sunt capabili si buni in ceea ce fac ci pentru ca nu cred ca un ompolitic poate emula pretentiile si asteptarile tuturor din tara lui. Va exista un nivel la care compromisul apare si se pare ca capacitatea de a naviga printre compromisiuri deosebeste un succes de o nereusita. Relatia dintre crestini si stat/guvern o vad normalizata de exemplul in care Daniel s-a raportat la autoritatea statala din vremea sa. Din Biblie stim ca el a detinut o functie publica inalta și a cautat binele Babilonului, dar cand a fost ridicata o statuie pe campia