Romanian Times | Aprilie 2025

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Aurel Sas LUMINANECREATĂ ȘI LUMINACREATĂ Din teologia luminii divine necreate la Sfinții Părinți La Sf. MaximMărturisitorul, vederea luminii divine necreate este la un grad foarte ridicat, avândun locdeosebit de important înoperele sale și în literaturapatristicăaBisericii Ortodoxe de răsărit. El descrie mintea credinciosului când este plin de dorința iubirii lui Dumnezeu, afirmând că atunci își iese chiar din fire și nu se mai înțelege nici pe el nici pe ceielalți. Despre care zice că acel credincios curat cu inima și iluminat de Lumina necreată: „luminat de lumina dumnezeiască cea nemărginită, părăsește simțirea față de toate cele făcute de Dumnezeu’’(IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog, op. cit., p. 281, apud (la) Sf. MaximMărturisitorul, Love 1, 10, (52), trad…rom. p. 62). Sf. Maxim zice că iluminarea mistică cu lumina divină necreată are loc în timpul rugăciunii. Pentru Sf. Maxim punctul înalt al rugăciunii este atunci când „mintea este răpită în avântul rugăciunii de lumina dumnezeiască și nemărginită și nu mai simte decât pe Cel (Dumnezeu) care lucrează în ea cu dragoste această iluminare’’ (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 281, apud Love 2, 6 (92), trad. rom. pp. 79-80), și care se subînțelege că este Lumina necreată a Sfintei Treimi în trei Străluciri: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. La această treaptă înaltă de rugăciune mintea credincisului este transfigurată „prin însoțirea îndelungată cu strălucirea dumnezeiască a omului ajuns întreg un chip de lumină’’ (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 281, Love 2, 48 (116), trad.. rom. p. 90). Transfigurarea minții constă, după Sf. Maxim, în „amestecare’’, cu Lumina necreată când „mintea întreagă se amestecă cu lumina Duhului’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog, op. cit., p. 281, apud Sf. Maxim Mărturisitorul, Quest 80, 68-70 (62). Tot aceasta este și concepția lui Evagrie Ponticul despre amestecare minții cu lumina dumnezeiască necreată , dar în toată vremea își păstrează identitate . Teologia luminii divine necreate , a fost ridicată și dezbătută la grad înalt și de scriitorii mistici siriaci în sec. al VII-lea și al VIII- lea ca Sf. Isaac Sirul, Iosif Hazzaya și Ioan Dalyatha (Ilarion Alfeyev, Ibidem, p. 282). Sf. Isaac Sirul folosește pentru cuvântul de lumină termenul din siriacă „muhră’, iar învățătura sa în vederea luminii divine necreate este aproape de a lui Evagrie Ponticul, făcând distincție între cele două lumini: „lumina dumnezeiască’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud, Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 68 (474), care este „lumina Sfintei Treimi’’(IlarionAlfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 22, (174), și „lumina sufletului uman’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 53 (379 ; 80 (557) sau „lumina minții’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 282, apud Isaac Sirul, cf. Syr. Hom. 69, (482); 80 (560), care este lumina creată de Dumnezeu și despre care o să prezentăm în tema luminii dumnezeiești necreate. La „Isaac cel grec’’, cuOmilia 43, care este opera lui mare, și este dedicată luminii divine necreate , ce se zice că aparține lui Ioan de Dalyatha, la care vederea luminii dumnezeiești necreată ocupă un loc mai înalt decât la „Isaac cel grec’’. Când Ioan scrie despre lumina divină, el tratează de fapt lumina Sfintei Treimi (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud, Ioan Dalyatha, Hom. 43 (177). Cf. Isaac, Hom. 32 (140) = Sir. Hom. 22 (174). Cf. concepția despre vederea luminii Treimice în Letter 5, 2 (320-321) a lui Ioan Dalyatha: „Să vedem slava frumuseții Sfintei Treimi’’. Cf. Ibidem 27, 1 (386-389): Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt ca o singură făclie. Cf. Iosif Hazzaya, Monast: 98 (372-373). Lumina divină este numită uneori „lumină de laTatăl’’(IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog…, p. 282, apud „Isaac cel grec’’, Hom. 43 (179), Apoi, zice : „Lumină de la Duhul Sfânt (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 282, apud „Isaac cel grec’’, Hom. 43 (178), iar alteori se zice de la Hristos: „lumina de la lumina Tatăl’’ (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 282, apud Isaac cel grec, Hom. 43 (177). Lumina aceasta luminează mintea (Ibidem, op. cit), când credinciosul se umple de bucurie, contemplând slava divină și transfigurarea sa de Lumina necreată. Sf. Simeon Noul Teolog, în secolul X, ca și Sfântul Vasile cel Mare, este cel care înaintează această profundă concepție potrivit căreia înaintea creierii lumii nevăzute: universul ceresc, există lumina cea necreată a lui Dumnezeu, și apoi a creat universul fizic și lumea cu lumina creată , și care nu se suprapune una alteia fiindcă nu sunt de aceeași natură. Opera teologică a Sf. Simeon nu a fost influiențată de filozofiia elenistă, pentru că el a mers pe linia Sf. Părinții ai Bisericii, rămânând mai degrabă sub influența acestora și dezvoltând teologia luminii necreate prin experiențele proprii ale vederii acestei lumini. Astfel, găsim în operele Sf. Simeon de multe ori referire la Sf. Părinți și în special când este vorba de teologia luminii necreate face referire la Sf. Grigore de Nazianz, numit și Teologul (Imnul 23, p. 29), la Sfântul Ioan Gură deAur, Sf. Vasile cel Mare. La fel, Sf. Simeon citează și din operele sfinţilor: Grigorie de Nyssa, Maxim Mărturisitorul, Dionisie Areopagitul etc. În telogia Sf. Simeon N. Teolog, îndumnezeirea omului cuprinde sufletul şi trupul în întregime. Sufletul nuesteunprizonier al trupului, ci trupul şi sufletul formează o unitate şi sunt destinate îndumnezeirii firii după Scriptura 2 Petru 1, 4, deoarece slava viitoare la înviere a credincioșilor se va arăta şi în trupurile lor îndumnezeite și spiritualizate ca Trulp Sfânt al Domnului după Înviere. „Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! (Sângelui lui Iisus pe cruce). Slăviţi, dar, peDumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 20). „…Cel ce a înviat pe Hristos Iisus dinmorţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi” (Rom. 8, 11). Așa vedem că telogia Sf. Simeon este după revelarea divină a Sfintelor Scripturi și a Sf. Părinți ai Bisericii Ortodoxe de răsărit. De aici Sf. Simeon Noul Teolog, prezintă în vederile Luminii dumnezeiești că, și sufletul și trupul lui au fost învăluite în lumina necreată . Cap. II - DUMNEZEU ÎNTREIME ESTE O SINGURĂ LUMINĂ ÎNTREI STRĂLUCIRI (15) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut) Unirea cea mai înaltă a credinciosului cu Dumnezeu este prin participarea la lumină Unirea credinciosului cu Dumnezeu, prin participare la lumina necreată , este revelată de Scripturile care zic că: „..întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmul 35, 9). „Trimite lumina Ta (Dumnezeule) şi adevărul Tău; acestea m-au povăţuit şi m-au condus…” (Psalm 42, 3). Pentru a înțelege ce este lumina dumnezeiască necreată, definiția dogmatică după Sfinții Părinți, ne descrie că, harul sau lumina divină este energia divină necreată care izvorește din Marele Dumnezeu și El luminează creaturile în cele două universe: ceresc și fizic.Astfel, Dumnezeu este lumina divină și veșnică în cele două universe. Iar cum se arată Dumnezeu înTreime, în aceași unică și singură lumină a Sfintei Treimi, vom afla în prezentările Sf. Simeon în cele ce urmează. În fața marilor atribute divine ale necuprinsului şi necircumscrisului Dumnezeirii, Sf. Simeon Noul Teolog, plin de uimire şi de cutremur, preocupat neîncetat de lumina divină necreată , se întreabă: „Cum Te voi putea găsi înlăuntrul meu întreg pe Tine (Dumnezeu), Cel ce mă porţi pe mine? Cine-mi va da să Te ţin pe Tine, pe Care Te port înăuntrul meu? Cum eşti şi în afara creaturilor şi înăuntrul lor, şi să nu fi nici în înăuntrul, nici în afara lor?” (Simeon, N. Teolog, Imne, Capitole şi Epistole, Scrieri 3, Imnul 23 , trad, diac Ioan I. Ică jr, ed. Deisis, Sibiu, 2001, p.144) La aceată întrebare nepsus demare, Milostivul Dumnezeu, îi răspunde Sf. Simeon: „cănuestenici încreaturi,căciesteinsesizabil,darnici înafaralor,devremeceElestesesizabil într-o oarecare măsură şi totodată că nu este nici înăuntru, nici în afară creaturii, pentru că este necircumscriptibil”. Acest atribut divin, al necircumscrierii dumnezeieşti concentrează şi împacă oarecum antinomia prezenţei şi sălăşluirii lui Dumnezeu într-un anumit loc fix, fie în afara, fie în interior, depăsind-o pentru că Dumnezeu, ca Cel necircumscris prin fire, nu este nici înăuntru, nici în afara omului şi totuşi ca omniprezent poate fi şi înăuntru şi în afara ființei omenești. Așadar, Dumnezeu este prezent în toate, prin omniprezența Sa dumnezeiască pretutindeni, pentru că pe toate le poartă înăuntru Lui, fiindcă toate au cazua de existență în Dumnezeu, izvorul vieții (Psalm 35, 9), ca Unul ce ţine laolaltă toată creaţia - imanenţa divină (dar nu în sens platonic)- , dar este şi în afara a toate fiind separat de toate - transcendenţa divină -, prin energiile Dumnezeiești de care am aflat în temele anterioare. Sfantul Simeon N. Trolog este mereu în vorbire cu Dumnezeu, căutând să găsească răspunsul Domnului și să analizeze relația omului cuDumnezeu, având în vedere tot timpul și celelalte creaturi. Omul într-adevar participă la Creatorul său, Dumnezeu, fiindcă a fost creat după chipul și asemanarea Sa de a deveni omul prin viața de sfințenie și îndumnezire, prin participare la firea dumnezeiească (2 Petri 1, 4), un „mic dumnezeu” prin harul divin, în revelarea Scripturilor: „...Să facemomdupă chipul şi după asemănarea Noastră…, Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1, 26-27). „Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalm 81, 6), prin harul lui Dumnezeu. Ființa omenească poate cunoaște pe Dumnezeu, fiindcă este alcătuită și din cele simțite cu simțurile – sensibile –, dar și din cele gândite cu mintea – inteligibile –, fiind centrul creaturilor și corona Creației lui Dumnezeu. Pentru a înțelege cum se petrece unirea credinciosului cu Dumnezeu, vomvedea la Sf. Simeon care folosește comparația cu lumina sensibila creată. În aceasta el zice că pentru a percepe lumina sensibilă implică unirea luminii sau a razelor de soare fara confuzie cu lumina ochilor ființei omenești, adică cu puterea vizuală. Iar lumina sensibilă a soarelui poate fi văzută de omul care are ochii deschiși și curați , dar aceeași lumină numai poate fi percepută și înțeleasă cu pleopele ochilor închiși. Iar lumina sensibilă a soarelui pentru cei care nu văd, fiind orbi, este ca și inexistentă, fiindcă ei nu o pot vedea, fiind cu totul insesizabilă pentru ei, dar pentru cei care o văd cu ochii lumina devine sesizabilă. Dar și pentru cei ce văd, atunci când lumina soarelui apune, venind noaptea, ochii oamenilor devin ca orbi și incapabili de o vedea, pentru că oamenii nu vad noaptea lumina .