Romanian Times | Iunie 2025
ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Aurel Sas LUMINANECREATĂ ȘI LUMINACREATĂ Cap. II - DUMNEZEU ÎNTREIME ESTE O SINGURĂ LUMINĂ ÎNTREI STRĂLUCIRI (17) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecuut) Lumina creată în descoperirea biblică Creația întreagă, despre care o să aflăm mai jos, a celor două universe: cerul și pământul, au fost create de Dumnezeu-Creatorul, prin Cuvântul, Fiul Său, în revelarea Scripturilor: „La început era Cuvântul (Fiul) şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El (Cuvântul, Fiul) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-4). Deci, viața lui Hristos Dumnezeu este, lumina oamenilor, cum este și firesc pentru că Dumnezeu este Lumină (1 Ioan 1, 5). Lumina este viață, iar întunericul este moarte. Să venim, deci, la lumină și așa vom fi „…fii ai luminii” (Efes. 5, 8), ai luminii vieții (Ioan 8, 12) în Hristos. Iar Scripturile următoare descoperă omenirii, crearea din partea Creatorului, Dumnezeu, a cerului și a pământului și a luminii în prima zi a creației, astfel: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi” (Facere 1, 1-5). De menționat este că, această lumină apărută de la Dumnezeu în prima zi, nu este lumina soarelui, pe care le-a creat în a 4-a zi (Facere 1, 19) Ce lumină a fost lumina din Creațe, când Dumnezeu a zis “Să fie lumină!” Şi a fost lumină? A fost lumina creată la cuvnâtul lui Dumnezeu când a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină” (Facere 1, 3). Opera creației celor două universe mari: ceresc și pămâtesc sau fizic, a fost un complex de evenimente grandioase, unice și irepetabile. Deoarece omul nu era creat la început, ci în a 6-a zi, nu a fost astfel nici un om martor a acelor evenimente grandioase ale creației, iar ceea ce avem revelat în Cartea Facerii cap. 1, despre creație, reprezinta doar ceea ce ne-a fost revelat de Dumnezeu prin Moise, „istoricul pe scurt al Creației”. Iar a ceea ce ne-a revelat Dumnezeu în Cuvantul Sau prin Moise, presupune credința în Dumnezeu ca să putem înțelege și primi, care depășește limitele de cunoaștere ale rațiunii umane, și astfel omul este salvat în direcția oricărei cunoașteri prin credință, despre care Scriptura revelează: „Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Cor. 5, 7). „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1) Referitor la luminii din prima zi a saptămânii Creației, aflăm că, „…Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina !” Si a fost lumina.” (Facere 1, 3 ). De vreme ce soarele a fost creat doar în ziua a 4-a (Facere 1, 14-19 ), de unde provenea lumina pe care Dumnezeu a creat-o în prima zi și ce fel de lumină era aceea? Răspunsul ni-l dă tot Dumnezeu, Care ne vorbește prin Scripturi (2 Tim. 3, 16), zicând că era Lumina creată prin cuvântul lui Dumnezeu, când a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină” (Facere 1, 3), pentru „...că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1, 5), și astfel întrega operă a creației are pecetea luminii. Iar Dumnezeu Cuvântul (Fiul) (Ioan 1, 1), întrupându-Se în umanitate (Ioan 1, 14), S-a descoperit generațiilor, zicând: „…Eu sunt Lumina lumii…” (Ioan 8, 12 ). Aceasta însemană că Dumnezeu în Treime, Care este Lumină necreată , și care izvorăște și radiază în afară din Dumnezeu, este limipede că Lumina în prima zi a creație a fost creată la cuvântul Său, când a zis: „Să fie lumină !” Și a fost lumină.” (Facere 1, 3), de la El, Dumnezeu lumina lumii, ceea strălucitoare și necreată , a creat lumina creată , universul ceresc și universul pământesc cu toate făpturile lor, despre care Sf. Grigore de Nyssa scrie, „tot ceea ce este materie s-a născut prin lucrarea energiilor divine necreate în cele create dintru început ” de Dumnezeu. În Psalm 103, care ne descoperă despre opera creației, zice: „În strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină” (Psalm 103, 2) „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?” (Psalm 26, 1). Prin revelațiile acestor Scripturi, iarăși putem înțelege că, Dumnezeu, Care explică omului pe măsura înțelegerii rațiunii sale, aflăm că El este „strălucirea….”, și Cel ce Se îmbracă „…cu lumina ca și cu o haină”, și că „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea…”, înseamnă și se subânțelege că tot El, Dumnezeu, Care este Lumină, a creat și Lumina din prima zi a creației, când a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină” (Facere 1, 3), „ care a strălcuit și a luminat în toate zilele operei de creație, după cum zice: „ Domnul este luminareamea şi mântuireamea…”, este clar căDomnul Dumnezeu în Treime era Autorul luminii în lucrările creației, după cum este și Mântuitorul operei creației Sale. „Că la Tine (Dumnezeu) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35, 9).Astfel precum întru lumina lui Dumnezeu vedem lumina, întru strălcuirea Sa ca Lumină, Dumnezeu, a văzut cum a creat opera Sa grandioasă și îmbrăcată în atâta mister și taină. În evenimentul istoric al lui Israel la plecarea din Egipt spre patria lor Canaan, i-a fost luminată calea de prezența lui Dumnezeu în stălpul de foc (Ieșire 13, 21), iar despre cetatea Noul Ierusalim este revelat prin Scriptură că, nu va avea „… trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apoc. 22, 5 ). Așa și în timpul creației celor două universe, Dumnezeu Însuși ca Lumină a creat Lumina și a luminat în timpul lucrărilor creației Sale. Sf. Vasile cel Mare a numit lumina de la început din prima zi a creație: „lumina ce a luat viață prin cuvântul lui Dumnezeu, Care a zis: „Să fie lumină!’’ Şi a fost lumină’’ (Facere 1, 3), cât și lumina soarelui, a lunii și a stelelor create în cea de a 4-a zi’’ (Facere 1, 16). Iar împlinirea Scripturii din (Apocalipsă 22, 5), referitor la lumina cetății Noului Ierusalim ceresc, a fost profețită de Dumnezeu încă prin Isaia proorocul: „Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi” (Isaia 60, 19-20). Așa înțelegem că, Domnul Dumnezeu este o lumină veșnică. Așadar, Dumnezeu nu a avut nevoie de lumina soarelui în timpul creației, pentru că El, Însuși, Domnul Dumnezeu, Care este lumina veșnică , a creat lumina și a împrăștiat întunericul din opera Creației, precum tot El va fi izvorul de Lumină și în viața veșnică, din Împărăția Cerurilor, care va fi astfel Împărăția Luminii lui Dumnezeu. Iar despre lumina creată în ziua a 4-a ca luminători pe cer, o să aflăm pe parcurs (Facere 1, 14-19). Prin urmare, în prima zi a creației Dumnezeu a „adus la existenţă natura luminii; acum, corpul acesta ceresc (luminătorii (soarele, lumini și stelele) - n.n.) a fost făcut ca să fie vehicul (de răspândire) al acelei lumini prim-născute” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a VI-a, II, în PSB, vol. 17, p. 133). Astfel, Lumina apărută în ziua întâi creației, a dat viață și consistență întregii lumi, că era din izvorul vieții și al luminii, Dumnezeu, Care este Lumină (1 Ioan 1, 5) divină și necreată. Lumina din ziua a întâia, este Lumina care îmbracă întregul univers în lumina, și pune pecetea luminii în opera creației Dumnezeiești. Lumina creată pe cer: soarele, luna și stelele, are capacitatea de a da viață în universul fizic, dar nu viața veșnică. Viața veșnică este dată de lumina divină necreată și veșnică care izvorăște din Dumnezeu, în descoperirea Scripturii: „Că la Tine (Dumnezeule) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină’’ (Pslam 35, 9). Iar întunericul, după Sf. Vasile cel Mare, nu este nicidecum o putere rea, opusă lui Dumnezeu care este lumină (Ioan 1, 5), ci este aerul sau un loc din universul fizic lipsit de lumină. Astfel pentru întreaga lume, lumina creată are la modul cel mai concret, energia sa internă care dezvoltă și susține întregul ei proces de viață, care are loc la nivelul creație Dumnezeiești. Lumina creată dă viața și sustine viața creaturilor pe pământ.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=