Romanian Times | Iulie 2025

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Era un peisaj de poveste, aproape ireal. Mareția bătrânului Okanagan Lake se desfășura privirilor noastre ca un tablou pictat de o mână nepământeana… Și totuși, dincolo de acest geam uriaș prin care devoram peisajul, era frig, și vântul mișca ramurile bradului de alături într-un chip atât de neașteptat, incât aproape ca auzeai miezul acestuia suspinând în așteptarea unei misterioase schimbări. Oh, da, toată această frumusețe desfășurându-se sub ochii mei poartă pecetea blestemului rostit atunci, în Edenul dupa care încă mai suspinăm. Și totuși, îmi ziceam, au mai rămas destule de privit, de admirat. Parcă simți ca în aceasta variantă a frumuseții, blestemate la despărțirea noastră de Eden, mâna supremei iubiri deasupra paginii albe ale vremurilor ce vor sa fie, scriind peisaje ca acestea pentru ca un ochi obosit de corvoada zilelor să se odihnească în el. Șansă? Nicidecum! Era sa fie o zi în ochii Creatorului când ochii și sufletul meu ostenit vor căuta odihnă și ca urmare, iată lacul, iată bradul suspinând dupâ o supremă schimbare, iată avalanșa de gânduri ridicându-se înspre inima Lui, iată sufletul meu ostenit ca un ecou la firea dimprejurul meu, suspinând într-o necântată uvertură a dorului de casă. Necântată? Doamne, dă-mi harul nespus al aceste cântări, pune dorului meu după casa Ta priceperea plângerii și a cântului deopotriva! Și totuși îmi sună întrebarea în inima: Doamne, sunt eu cel ce suspină la suspinul firii sau firea suspină ca ecou al adâncului meu? Cine, cine, Doamne, va auzi, cine va simți ceea ce sufletul meu cântă, ceea ce inima mea cugetă? Înaintea cui se vor deschide buzele mele și mângâierea cui îmi va veni ca răspuns? După un timp, îmi spunea un frate care avea privilegiul să locuiască chiar pe malul lacului, toate aceste nici nu le mai vezi… Cum, îmi venea să strig, toate acestea, menite sa te bucure, briza menită sa te mângâie in canicula zilei, razele soarelui mângâind tandru Până la fructul oprit (1) intinsul apei, taina adâncului cuprins în el, pentru cine sunt? Cine va mulțumi pentru ele? Nu mi-am strigat întrebarea pentru că mi-am văzut și eu propria mea grabă și preocupare pentru cele vremelnice, propria mea indiferență la glasul care mă strigă pe numele mic prin frumusețea revărsată în jurul meu. Hmm… Stați puțin, căci se pare ca gândul meu va avea o bătaie mai lungă decât mi-am imaginat eu. Nu cumva, acolo, în Eden, încă înainte ca fructul oprit să fie mușcat, plictiseala a invadat sufletele primei perechi de pe pamânt? Nu cumva ei, Adam si Eva, nu mai vedeau frumusețea desavârșită a Edenului, și nici chipul Creatorului lor plimbându-se prin răcoarea serii, preocupați fiind peste măsură de aspectul social al relației lor? Dacă-i așa, atunci s-a deschis meditației mele și ale tale, cititorule, un nou făgaș al cugetării asupra propriei noastre stări…Vedeți, fructul oprit, a fost culminarea a ceva ce probabil s-a petrecut pe un timp mai îndelungat. Scurt pe doi, fructul oprit este păcatul așa cum îl cunoaștem nou azi. Toate înfrânările la care ne cheamă legea se referă la păcat. Haideți să vedem ce zice Scriptura despre asta… Căderea în păcat, după cum citesc eu în Cuvânt, nu se întâmplă dintr-o dată…“Confuzia” spunea cineva, “începe atunci când lucrurile sunt perfect clare”. Această remarcă umoristică este plină de miez și reală… Înainte de apărea primul tratat de filosofie si primul curent filosofic, înainte chiar de a exista termenul de logică, a apărut ideea desbaterii și apoi desbaterea sau polemica…De ce? Sunt trei trepte de cunoscut: lipsa de țel, plictisul, și lenea. “Căci toți Atenienii și străinii care stăteau in Atena nu-și petreceau vremea cu nimic altceva decât sâ spună sau să asculte ceva nou” (Fapte 17:22) Nu vreau să creez teren pentru altă desbatere dar plictisul nu este ceva de dorit. Plictisul este fructul lipsei de meditație, deci al lipsei de sinceră adorare al Creatorului tuturor lucrurilor. Atunci când ochii duhului tău se deschid în cercetarea lucrurilor lui Dumnezeu, nu mai există loc de plictis…David confirmă acest gând intr-un mod atât de minunat: “Când urmez învățăturile Tale ma bucur de pacă aș avea toate comorile. Ma gândesc adânc la poruncile Tale, și cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale…” (Psalm 119 14-16) Dimensiunile creației si ale Creatorului sunt nemăsurabile, însă sufletul însetat de dorul sfânt de casă găsește prilejul unui nespus deliciu în cugetare și observare. Oh nu, nu vă inșelați, Domnul nu se bucură de truda noastră a goanei după înavuțire. Averi nemăsurate ni se dau pe deasupra. Trebuie doar ca ochii sufletului nostru să se DUMNEZEU AL SURPLUSULUI In cadrul companiei la care lucrez am participat la cateva sesiuni de prezentare a unor proiecte de cercetare astronomica unde am fost partial implicati. In cadrul prezentarii facuta de Jim Beletic despre activitatea telescopului James Webb, am fost ademenit sa ma gandesc la surplusul intangibil ce exista in Univers. Rezultatele colectate de noul telescop dezamagesc marea parte a cercetatorilor care promoveaza teoria aparitiei Universului dintr-un accident. Mare parte din cantitatea de informatii culeasa pana acum aduce tot mai mult in discutie idea unui inceput punctual al Universului in care o “Forta necunoscuta” a generat totul. Mi-am dat seama ca imensitea Universului din jurul nosru ii lasa reci pe cei mai multi crestini care sunt prea mult absorbiti de vremelnicia evenimentelor desfasurate pe planeta noastra. Acest soi de indiferenta presupune cumva ca stelele, planetele si galaxiile aflate atat de departe de noi cumva contrazic credința crestina. Asta pare mai degraba o reacție emoționala decat un argument logic.Nu exista nici o regula care sa spuna ca unDumnezeu infinit si personal n-ar putea crea un Univers urias, chiar daca noi, oamenii, suntem asa de mici in el. Ceea ce noi simțime un fel de neliniste: daca Isus a venit samantuiasca oamenii de pe Pamant si daca viitorul intregii creații depinde de omenire, atunci de ce Dumnezeu ar pune „scena principala” (Pamantul) intr-un colț marunt al unui imens Univers? Raspunsul, din perspectiva mea, poate fi destul de simplu. Daca acceptam ca Dumnezeul din Geneza exista, atunci acceptam si ca El e extrem (!!!) de creativ. Creativitatea Lui nu a inceput cu Adam si nici nu se opreste la el. Dumnezeu creeaza pentru ca asa este El. Iar orice artist, scriitor sau creator iți va spune ca exista o placere aparte in procesul de creație, chiar daca ceea ce creezi nu are un scop clar sau eficiențamaxima. Pictorii adauga detalii pe care aproape nimeni nu le observa, sculptorii finiseaza forme pe care doar ei le vad, iar scriitorii aleg cuvinte doar pentru propria satisfacție. La fel, Dumnezeu a creat parți din realitate pentru placerea Lui – nu doar pentru noi. Si mai e ceva… Inteleptul spune (Proverbe 25;2) ca gloria lui Dumnezeu sta in ascunderea lucrurilor…De exemplu, undele radio atat de folosite astazi existau inca din vremea in care oamenii descoperau scanteia facuta de cremene sau lasau mesaje pe stancile din pesteri. Dumnezeu creeaza lucruri pe care nu le vom putem valorifica vreodata. Asta inseamna caEl iubeste si lucrurile care nu ne folosesc direct. Din perspectiva noastra, vorbim despre ceva extra un soi de “surplus” – lucruri care sunt acolo nu neaparat ca sa ne ajute sau sa serveasca nevoilor sau intereselor noastre. Noi traim intr-un anumit sistem solar, avem o anumita raza de acțiune, iar tot ce e dincolo de asta pare inutil pentru noi. Nu putem atinge acele stele sau galaxii, nu le putem exploata, unele nici macar nu le putem vedea. Existența lor ne aminteste ca nu suntem centrul universului. Putem doar sa le recunoastem existența si atat. Nu sunt „pentru noi” in acelasi fel in care e aerul pe care il respiram. Din aceasta perspectiva sunt toate aceste lucruri “extra” mai puțin valoroase, mai puțin frumoase, doar pentru ca nu ne sunt utile? Ar trebui sa le ignoram doar pentru ca nu le putem folosi? Bineințeles ca nu. Daca credem in Biblie, atunci credem si ca tot ce a creat Dumnezeu este minunat. Chiar si ceea ce nu putem vedea are valoare doar prin simplul fapt ca exista. Putem – si ar trebui – sa ne minunam de ele. Putem fi recunoscatori. Nu e musai sa le ințelegem sau sa le controlam. E suficient sa fimuimiți. Iar daca nu facem asta, ne pune in postura de a uita ce inseamna sa ne inchinam cu adevarat. Si acum, daca tot vorbim de uimire, hai sa atingem un pic si inteligența artificiala (A.I.). Traim o perioada in care A.I.-ul incepe sa fie prezent peste tot, mai ales in domeniul creativitații. Dar tocmai aici apare o problema: graba cu care incercam sa automatizam tot ce inseamna creație arata ca ignoram si suntem incurcati de aceasta idee a surplusului. Scopul A.I.-ului generativ este sa elimine orice secunda „pierduta”. De ce sa te chinui sa gasesti cuvantul perfect cand ChatGPT ți-l ofera instant? De ce sa te straduiesti cu culorile si umbrele cand Grok iți genereaza o imagine in cateva secunde? Suntem sclavii demonului eficienta. Traim intr-o cultura care nu mai are rabdare cu o incercare sau cu efortul ce nu produce ceva imediat. Tot ce facem trebuie sa dea rezultate pe loc – altfel ne-am pierdut timpul. Ideea aceasta a surplusului din Univers ne mai arata si altceva. Ne arata ca acele minute in care cautam cuvantul potrivit, tonul potrivit sau imaginea potrivita – chiar si fara sa ajungem imediat la un rezultat – au valoare in sine. Ele sunt parte din frumusețea actului de a fi creatori, de a purta chipul unui Dumnezeu care creeaza. Iar lupta noastra impotriva acestor „momente neproductive” seamana cu ideea ca imaginile captate de telescopul James Webb nu ar trebui sa existe doar pentru ca nu „produc” ceva bun pentru noi. Gandirea asta, care vrea sa elimine tot ce nu e util imediat, e periculoasa. Si e si o forma de uitare – uitam sa ne minunam, uitam sa ne bucuram de proces, uitam sa fim incantati. Sa te opresti si sa te minunezi de un Univers pe care nu-l poți controla inseamna sa fii deschis spreDumnezeu. Inseamna sa ai rabdare cu viața, cu limitele tale, cu timpul „irosit”, si sa fii deschis spre umanitatea imperfecta iubita de un Dumnezeu al surplusului. Emanuel C. Pavel – Vancouver B.C., Canada (continuare in pagina 20)