Romanian Times | Iulie 2025
Cultură 9 Slăbiciunile Occidentului de Andrei PLEȘU ROMANIANTIMES Occidentul crede în reguli şi se străduieşte să le respecte. Federaţia Rusă nu-şi pune problema să respecte vreo regulă, pur şi simplu pentru că nu crede în existenţa vreuneia. Un amic englez îmi spunea deunăzi, cu umor melancolic: „Singura soluție la Put-in e Put-out. Asta mi-a amintit de un text pe care l-am publicat prin 2014 (și pe care îl reiau mai jos), stupefiat acum, ca și atunci, de „suveranitatea” președintelui rus, în contrast cu bîlbîiala Vestului euro-atlantic, ba chiar cu pro-putinismul slugarnic și „patriotic” al unor partide din Europa de Est. O să încep cu o amintire. În 1999, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE) era ministrul de Externe al Norvegiei, dl Knut Vollebaek. Un om cordial şi bine educat, cu care am avut plăcerea să mă întîlnesc de mai multe ori. Era inevitabil ca, în plină criză kosovară, dl Vollebaek să facă o vizită în Serbia, pentru a-l întîlni pe preşedintele Slobodan Miloșevici. După încheierea vizitei, Knut, în drum spre casă, a făcut o haltă la Bucureşti. Voia să-şi lămurească perplexităţile, în compania unui coleg mai apropiat de spiritul şimoravurilebalcanice. O anumită candoare nordică îl împiedica să priceapă „stilistica” dialogului cu un lider comunist din sud. Cinismul, fenta neruşinată, tupeul crîncen al partenerului său nu intrau în schema formaţiei sale diplomatice, a manierelor sale scandinave sau măcar a unei minimale bune-cuviinţe. În ciuda unor abundente „tratații” cu vodcă... „Am fost în Kosovo“ – spusese, la începutul discuţiei cu demnitarul sîrb, ministrul norvegian. „Ce caută acolo numeroasele trupe militare sîrbeşti?” Miloșevici răspunsese şugubăţ: „Domnule Vollebaek, vă uitaţi prea mult la CNN. Nu există trupe sîrbeşti în Kosovo!”. „Bine, dar le-am văzut cu ochii mei!” – adăugase, stupefiat, „oaspetele”. „Aaa! Înţeleg la ce vă referiţi. E vorba de trupe pe care le-am trimis acolo pentru protecţia dvs.!” Preşedintele sîrb parase zîmbitor, cu o obrăznicie caracteristică, greu de digerat pentru cineva crescut în orizontul „normalităţii” politice. „Dar de ce am văzut, încîtevasatekosovare, casearzînd?” – insistase, deja destabilizat, preşedintele OSCE. „Nu vă faceţi probleme, există unele obiceiuri locale, sezoniere, care implică anumite incendieri rituale.” Knut Vollebaek era şocat. Nu avusese niciodată de a face cu un interlocutor atît de prompt, atît de „specializat” în replica sfidător amuţitoare. Pentru mine, toată povestea suna oarecum familiar. Trăisem patruzeci de ani în atmosfera de minciună brutală, de dexteritate a falsificării, de nesimţire propagandistică pe care, acum, prietenul Knut o adulmeca, sufocîndu-se, pentru prima oară. Occidentul nu e pregătit să facă faţă unor astfel de împrejurări. Nu mi-a venit să cred cînd am aflat că George W. Bush avusese „tandrețea”, în timpul unei vizite la Moscova, să-i spună „colegului” rus că, privindu-l în ochi, i-a văzut sufletul... Pozele dneiMerkel cu același Putin emană și ele o caldă simpatie repciprocă... Abia dl Joe Biden, ditamai vicepreşedinte al Statelor Unite, a avut „eroica” îndrăzneală de a-i spune lui Vladimir Putin: „Mă uit în ochii dvs. şi cred că nu aveţi suflet!”. O replică de logodnică înşelată. Îmi pot închipui cum, după încheierea vizitei, Putin şi întregul său cabinet aumurit de rîs. „Aşadar ăştia sînt marii noştri adversari! Nişte domnişoare melancolice!“ Relaţiile „diplomatice” dintre Federaţia Rusă şi restul lumii seamănă cu încercarea unei doamne distinse de a dansa menuet cu un tigru flămînd. Diferenţa decisivă (şi catastrofală!) dintre Federaţia Rusă şi Occident este legată de existenţa şi respectarea unor reguli. Occidentul crede în reguli şi se străduieşte să le respecte. Federaţia Rusă nu-şi pune problema să respecte vreo regulă, pur şi simplu pentru că nu crede în existenţa vreuneia. Ea nu are reguli , ci scopuri . Federaţia Rusă cîştigă pe mîna unui adversar care îşi impune singur limite, care nu acceptă să se comporte ca şi cum totul e permis, care nu crede în bunul- plac al şefilor, în arbitrar, în confruntarea iraţională, înnegociereanecinstită, învorbe goale, în proceduri de camuflaj – pe scurt, în raporturi necivilizate, imprevizibile, în afara tuturor codurilor, fie ele tratate parafate prin consens, datorii de onoare sau, măcar, reflexe de bun-simţ. Liderul de tip comunist (şi post-comunist) se bucură de o libertate totală. Fraierii din Vest n-au decît să se încurce în propriile lor exigenţe, să conteze pe reacţii „corecte”, pe evaluări „obiective” ale situaţiei. În cele din urmă, relaţiile „diplomatice” dintre Federaţia Rusă şi restul lumii seamănă cu încercarea unei doamne distinse de a dansa menuet cu un tigru flămînd. Lucrurile se termină prost… Una peste alta, Putin e băiat de băiat, om de ispravă, hiper- cool. Numai Siberia e mai cool! Dar mai e ceva: nu numai că Occidentul are (şi respectă) reguli, în vreme ce „partenerii” săi au depăşit de mult această „naivitate”. Trebuie adăugat şi faptul, descumpănitor, că mulţi dintre cetățenii vestici admiră romanţios (şi iresponsabil) nonşalanţa, „autenticitatea”, forţa necruţătoare, necomplezentă a „ţarului” de la Răsărit. Putin le e simpatic! Chiar şi un ministru de Externe de la noi îl dădea, acum doar doi ani (2012), de exemplu. Pozele Angelei Merkel la întîlnirile cu Putin emană simpatie. Gerhard Schröder, fostul cancelar german, îl tratează ca pe un prieten. Depardieu e de partea lui, ca şi Steven Seagal. Sharon Stone, Mickey Rourke, Kevin Costner şi alţii care îl aplaudă, mai ales cînd le cîntă „Blueberry Hill” . (S-ar zice că actorii au alte criterii decît oamenii obişnuiţi: vezi, la noi, Draga Olteanu, Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Tudor Gheorghe, Dan Puric…) Una peste alta, Putin e băiat de băiat, om de ispravă, hiper- cool . Numai Siberia e mai cool! Drumul spre ea e pavat cu bunele intenţii şi frumoasele maniere ale unui Occident bine crescut şi bine pudrat. Andrei PLEȘU - Dilema 26.06.2025 Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești a anunțat victoria echipei TehnoZ la prestigioasa competiție internațională Maryland Tech Invitational, desfășurată în Statele Unite aleAmericii. Împreună cu partenerii lor de alianță, echipa Alphatronic, TehnoZ a obținut o victorie spectaculoasă în finală, reprezentând cu onoare România și confirmând încă o dată nivelul ridicat de performanță al tinerilor români. Cele două echipe au format și alianța câștigătoare a Campionatului Național de Robotică dinRomânia, iar succesul lor lanivel internațional demonstrează continuitatea și coeziunea TehnoZ &Alphatronic – alianța câștigătoare la prestigioasa competiție internațională Maryland Tech Invitational unei echipe de excepție. Se menționează în mesajul Colegiului Național Zinca Colescu Au trecut prin faze regionale, naționale, internaționale. Dar vârful l-au atins anul acesta, când, alături de echipaAlphatronic din Cluj- Napoca, au stabilit recordul mondial absolut al sezonului și au câștigat titlul deWinningAlliance Captain la MTI. „Suntem 15 membri în echipă, de la clasa a IX-a până la a XII-a, cu vârste între 15 și 19 ani”, povestește Flavia Oprea, elevă în clasa a XI-a și unul dintre membrii echipei TehnoZ. „Am câștigat premiul Think 1. Este cel mai bun premiu tehnic, oferit echipelor care construiesc un robot bine gândit, bazat pe calcule complexe și soluții inginerești inovatoare. Am luat acest premiu la toate cele 3 etape ale competiției (regională, națională, mondială), practic avem unul dintre cei mai buni roboți. Robotul nostru era specializat în așezarea specimenelor pe o bară, ceea ce era partea cea mai complicată. Ne-a diferențiat de alte echipe”, explică Flavia. În fiecare an, sezonul de concurs începe în septembrie, cu anunțarea unei noi teme. „Fiecare sezon presupune construirea unui robot adaptat unor cerințe specifice. Tema se schimbă anual. În sezonul trecut, de exemplu, a trebuit să construim un robot care să colecteze cuburi, să le transporte și să le așeze pe o bară, în funcție de culoarea alianței din care făceam parte”, a mai menționat Flavia. Felicitări tuturor elevilor, profesorilor și susținătorilor implicați! Sursa: zinca-golescu.ro
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=