Romanian Times | August 2025

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 In loco parentis. Poate că acum a sosit momentul să vorbesc despre cum am ajuns să fac cartea de dialoguri cu Ion Iliescu. Nu intru în detalii. Persoana care a deschis calea spre un asemenea proiect a fost prietenul meu din epocă, poate şi de azi, nu mai ştiu, Mihai Bujor Sion. Îl ştiam pe Mihai din şcoală, era mai mic. Ştiam că e fiul lui Mihai Bujor Sion, fostul şef al Secţiei presă şi edituri a CC al PCR. Sora sa, Neaga, era soţia lingvistului Alexandru Graur. Nu dezvălui aici niciun secret. După revenirea din călătoria în Asia, din mai-iunie 1971, Nicolae Un partocrat, nu un democrat Ceauşescu a declanşat mini-revoluția culturală. La o consfătuire cu cadrele din ideologie, l-a criticat pe nume pe secretarul CC Ion Iliescu. L-a acuzat de „intelectualism” şi ”liberalism”. Mai lipsea să-l taxeze ca „deviator”. Bujor Sion tatăl era cel mai apropiat colaborator al lui Iliescu. Erau prieteni de familie. Nina şi Ion Iliescu îi ştiau pe Mihai Jr şi pe fratele său de mici copii. Copiii au fost practic, nu însă şi juridic, adoptaţi. Ion şi Nina au fost ceea ce numim foster parents. A urmat plenara din 3-5 noiembrie 1971 şi completa reorganizare a comisiei ideologice şi a secţiilor aferente (ştiinţă, cultură, presă, învăţământ). S-a aplicat metoda sadomasochistă a criticii şi autocriticii. Iliescu a plecat secretar cu propagandă la judeţul Timiş. Era o retrogradare umilitoare. Colaboratorii săi, cei pe care îi numesc intelectualii de partid, au fost expediaţi în diplomaţie. Economistul Gheorghe Badrus, fost adjunct al lui Dumitru Popescu la Scânteia, adjunct la Secţia Presă, a plecat ambasador la Moscova. Constantin Vlad a fost trimis ambasador în Japonia. Bujor Sion a fost numit ambasador în Olanda. Au murit, el şi soţia sa, Selina Bujor, într-un accident aviatic în 1974. Dacă nu mă înşel, avionul s-a prăbuşit undeva deasupra Oradei. În aceste condiţii tragice, familia Iliescu s-a oferit să se ocupe de cei doi băieţi. Mihai era favoritul şi aşa a rămas până la sfârşit. Ne vedeam des cu el şi cu fosta sa soţie, actriţa Ioana Pavelescu, atunci când erau aici la Washington. El a fost câţiva ani consilier economic. Apoi, consul general la Los Angeles. Ne-am văzut şi acolo. Când veneam în ţară ne invitau la ei. Ioana şi Mihai i-au dăruit lui Adam un uriaş urs de pluş. Am citit azi ca Mihai ar fi, după petrecerea din viaţă a Ninei, moştenitorul lui Ion Iliescu. It makes perfect sense. Ştiu că a fost o relaţie extrem de caldă. În ce mă priveşte, am discutat întotdeauna franc cu Mihai. Nu mi-am edulcorat, nu mi-am „calibrat” opiniile spre a-l menaja. În relaţia cu mine, a fost mai degrabă defensiv. În plus, Ioana era monarhistă. Mihai era convins că doar eu aş putea obţine de la Ion Iliescu mărturisiri importante pentru istorie. De ce doar eu? Pentru că sunt un istoric al comunismului global şi românesc. Pentru că Iliescu îl aprecia mult pe Zbigniew Brzezinski, iar acesta dăduse un blurb foarte generos la cartea mea Stalinism for All Seasons. Dar şi datorită background-ului meu de familie. Veneam dintr-o familie de intelectuali comunişti. Iliescuera el însuşi un intelectual comunist. Eu, nu. Aici cred că s-a rupt firul. S-a purtat un dialog, dar părţile au rămas pe pozițiile anterioare. Oricum, cartea face parte din biografia fostului preşedinte, din a mea şi din istoria recentă a României. La un moment dat, Mihai mi-a spus: „Scrie şi tu câteva rânduri de bine despre Iliescu şi vei fi primit cu covor roşu la Bucureşti”. Am râs. I-am spus că mi se rupe de covorul roşu. Oricând şi oriunde. Sursa: putereaacincea.ro 07.08.2025 Cum am ajuns să fac cartea de dialoguri cu Ion Iliescu Ion Iliescu a fost convins de adevărul intrinsec şi indubitabil al leninismului. A absorbit dogmele bolşevice încă din adolescenţă. Era înclinat spre matematică şi fizică. Le-a interiorizat precum nişte axiome. Certitudini definitive. Structura sa mentală era astfel croită încât nu se încurcă în dubii. Nici cogito, nici dubito nu-l atrăgeau. Seismul intelectual şi moral declanşat de Raportul Secret al lui Nikita Hruşciov în februarie 1956 l-a interesat, l-a tulburat, dar nu i-a schimbat modul de a privi lumea. Rămânea ataşat postulatului leninist “Care pe care”. În 1958-1959 a fost instrumentul în prigonirea studenţilor care îndrăzniseră să ceară o minimă democratizare în ţară. Leninist fiind, privea aceste revendicări drept expresia “stihiei mic-burgheze”. La fel a privit şi iniţiativele civice de după 1990. Evident mai puţin primitiv decât, să zicem, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu sau Gheorghe Pană, nu era nici maleabil, nici tolerant. Familia Ceauşescu îl ştia de copil, a devenit un apropiat al cuplului. A urcat ierarhic după 1965 şi părea unul dintre favoriţii dictatorului. Până când Elena a fost nemulţumită de câteva remarci absolut inofensive legate de educaţia copiilor de ştabi. Dar niciodată Ion Iliescu nu a cerut o reducere a presiunilor ideologice. Ca ministru al Tineretului veghea împotriva oricărei iniţiative spontane, ieşită la iveală fără aprobare “de sus”. Viziunea sa despre spaţiul politicului era riguros şi inflexibil bolşevică. Nu a înţeles niciodată ce înseamnă societatea civilă. Nu a înţeles rolul revizionismului marxist în prăbuşirea ideocraţiei totalitare. Era un partocrat, nu un democrat. Vladimir Tismăneanu Sursa: putereaacincea.ro / 05.08.2025 Mocirla multilateral dezvoltată Tot aşa cum detest uniformele, îmi repugnă încolonările. Nu suport ritualurile de masă. Te constrâng să intri în coloană, să devii mulţime, turmă. Pe 23 august, înainte de 1989, mort copt, trebuia să participi la defilare. Participarea era obligatorie, semnai un convocator. Făcea parte din așteptatul comportament de iobag. Nu veneai, adio prime, aprobări de vacanțe prin ONT în țările socialiste, singura străinătare permisă, adio concediu în timpul verii, nu în martie ori noiembrie. Te aveau la mână, o știau ei, o știam noi. Te chemau la COM (Comitetul Oamenilor Muncii), te treceau prin razătoare, îţi frecau ridichea, te muștruluiau, te dăscăleau cu o încrâncenare pe cât de jalnică, pe atât de falsă. Îţi spuneau să-ţi „bagi minţile-n cap”. Totul se derula sub semnul lui pseudo. Jucăriile erau de multă vreme delabrate. Până şi demagogii urlau din răsputeri fără nicio noimă, șarlatanii îşi uitaseră de mult partiturile, iconografii oficiali pictau fără urmă de zel mirifice scene dintr-un paradis de mucava. Realismul socialist se transformase în realism contorsionist. Se mima marele caraghioslâc național, Ubuescu dădea din mâini bezmetic. Ubueasca zâmbea tâmp, tembel, ovin. Circ macabru. Piane mecanice dezacordate, fantoșe, fantome, fanfară militară, megafoane, urale, lozinci, miros de transpiraţie, oameni de ordine, greață, un Fanar mizerabil, întunecat, fără sfârșit şi cu ușile pentru veșnicie închise. No exit. Încercați să transmiteţi senzația de sufocare celor care n-au trăit în sistemul totalitar. Verbele de senzaţie, o ştim de la Wittgenstein, ridică probleme de transmisibilitate. Cum poţi tu să simţi ce simt eu când spun „Mă doare măseaua”? E nevoie de memorie şi de postmemorie. E nevoie să nu lăsăm aceste amintiri să dispară ca şi cum era vorba, pe 23 august, de o chermeză naţională. Nu era nici cântec, nici joc şi cu atât mai puţin voie bună. Sunt uneori întrebat de ce-amplecat definitiv dinRomânia în septembrie 1981. Sper ca acest text răspunde,măcar parţial, unei asemenea întrebări. Observaţi că nu am menţionat în acest text cuvântul „Securitate”. Pentru că nu doar Securitatea ne teroriza. Ne terorizau chiar colegii noştri dispuşi să ne constrângă, să ne facă asemeni lor, şuruburi dintr-o maşinărie care anulează chiar şi visul libertăţii. Ne cereau să pretindem că participăm voluntar la propria înrobire. Acea închisoare nu era de catifea. Era mocirla multilateral dezvoltată. Din care, mai întâi la Timişoara, apoi în toată ţara, cetăţenii României au sperat să iasă în acel miraculos decembrie 1989. Vladimir Tismăneanu Sursa: putereaacincea.ro / 21.08.2025 Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).