Romanian Times | Octombrie 2025

WASHINGTON DC ROMANIANTIMES Consultări politico-diplomatice între Ministrul român al afacerilor externe, Oana Țoiu, și Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio Ministrul român al afacerilor externe Oana Țoiu a avut consultări politico- diplomatice cu omologul american, Marco Rubio, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, în perioada 8-9 octombrie 2025. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii productiv pe tema consolidării Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, precum și pentru identificarea oportunităților de extindere a parteneriatului. Acesta este prima întâlnire bilaterală a celor doi oficiali și a avut loc la invitația secretarului de stat Marco Rubio, ulterior formatelor de discuții comune din cadrul săptămânii la nivel înalt ONU, precum întâlnirea de lucru a miniștrilor de externe în format transatlantic. Ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și aportul bunei colaborări România – Sursa: mae.ro Întâlnirea Ministrului român al afacerilor externe, Oana Țoiu, cu reprezentații Consiliului deAfaceri Româno-American Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu s-a întâlnit miercuri, 8 octombrie 2025, la Washington D.C., cu reprezentanți ai unor companii membre ale Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO). Întâlnirea, găzduită de președintele AMRO, Eric Stewart, a reunit companii din domenii diverse precum apărare, energie, tehnologie, comunicații, sănătate, servicii financiare. Ministrul Oana Țoiu a apreciat consolidarea constantă a schimburilor economice dintre România și Statele Unite ale Americii, accentuând importanța și oportunitățile comerciale care decurg din Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, un pilon esențial al politicii externe a României. Ministrul de externe a trecut în revistă progresul înregistrat de România în vederea aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), reiterând angajamentul ferm al României de a deveni stat membru al acestei organizații în cursul anului viitor, realizare ce va deschide noi posibilități de cooperare în relație cu companiile americane. De asemenea, pe parcursul întâlnirii au fost convenite elemente privind viitoarea misiune anuală aAMRO la București, planificată pentru finalul lunii octombrie și care va oferi prilejul unor noi runde de discuții între autoritățile române și conducerea companiilor americane care investesc sau intenționează să investească în România. SUA la securitatea Flancului Estic. În context, a evidențiat rolul crucial al prezenței militare americane pe teritoriul României, exemplificată prin importanța strategică a Bazei de la Mihail Kogălniceanu, un pilon esențial pentru postura de descurajare și apărare a Flancului Estic. Dialogul a vizat, de asemenea, consolidarea cooperării economice și a investițiilor comune în sectoare cheie, precum și rolul consolidat al companiilor românești prezente și în SUA. O atenție deosebită a fost acordată proiectelor din domeniul energiei, inițiative fundamentale pentru securitatea energetică a României și a regiunii. Totodată, a fost subliniată importanțadezvoltării parteneriatelor private însectoarelede înaltă tehnologie. Cei doi oficiali au discutat despre oportunitățile de colaborare în domenii precum IT, securitate cibernetică, inovație și Inteligența Artificială, unde SUA și România pot dezvolta proiecte de succes. Discuțiile au abordat și dosarul Visa Waiver, oficialul român precizând avantajele pe care le-ar aduce în cooperarea bilaterală în domeniul securității frontierelor, precum și în materie de turism. Secretarul de stat al SUA a mulțumit României pentru calitatea relațiilor bilaterale și ambii oficiali au apreciat rolul parteneriatului în asigurarea securității Flancului Estic și la consolidarea posturii de apărare și descurajare aliate în regiunea Mării Negre. A exprimat interesul SUA pentru dezvoltarea cooperării cu România în plan economic și energetic. Un punct distinct al discuției l-a reprezentat rolul comunității de români din Statele Unite, o punte de legătură esențială între cele două societăți și un factor activ în consolidarea relațiilor bilaterale. Ambii oficiali au subliniat importanța demersurilor de dinamizare a contactelor bilaterale în perioada următoare, inclusiv la nivel înalt.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=