Romanian Times | Octombrie 2025

Diverse 20 ROMANIANTIMES Lumina divină necreată în asemănarea cu trei Sori… (continuare din pagina 18) VAURMA Pe făgașul înaltei cugetări (continuare din pagina 6) copil al lui Dumnezeu face o diferențiere pe verticală. Cineva poate enumera nuanțările din același spectru folosind cuvântul creștin cu aceeași ușurință ca si “musulman” sau “budist” sau “hinduist”. Când spui “Frate în Cristos” sau “copil al lui Dumnezeu” tu deja folosești termeni duhovnicești pe care cei din lume refuză să-l folosească. Prin aceasta tu definești o entitate atât de diferită încât aceasta nu suferă comparație. Roadele? Aici începe de fapt înțelegerea că folosirea unei “vorbiri duhovnicești” nu este doar o diferențiere semantică ci adoptarea limbii “oficiale” a Împărăției. Într-unul din articolele precedente vorbeam despre semnificatia și puterea cuvântului rostit. Cuvântul nu este doar o “dare de sens” în comunicare ci este miezul lucrului pe care îl definește. Termenii seculari, folosițI să înlocuiască termenii duhovnicești, sunt o primă treaptă înspre panta apostaziei sau “lepădării de la credință” despre care vorbea Pavel în scrisoarea a doua câtre Tesaloniceni. Motivațiile par atât de inocente și atât de nobile la prima vedere încăt doar o atentă ascultare la îndrumările Duhului poate aduce lumină în acesta direcție. Numiți aceasta “cugetare” dacă vreți… “Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el, sunt o nebunie, și nici nu le poate pricepe pentru că trebuiesc judecate duhovnicește.” Defapt,“stelele”amvoanelordeastăzi,uneledintreelecelpuțin,printr-oextremăraționalizare a “nebuniei propovăduirii crucii”, prin adaptarea unui limbaj secular in propovaduirea împărăției, au creat o Evanghelie acceptabilă, o evanghelie de care nu se poticnește nimeni, umplând sanctuarele cu converți și nu cunăscuți dinnou…De fapt cineva spunea ca dacă ar fi să fim tărâți prin tribunale pentru credință, nu s-ar găsi dovezi împotriva noastră…Și încă ceva care ar trebui să ne trezească la realitate; dacămai apare câte unul cu inima și duhul lui Ieremia sauDaniel sau Isaia și este pregâtit să fie expus drept nebun pentruDomnul, primii care se ridică împotriva lui sunt chiar frații lui în Domnul… Conformismul, puteți vedea și singuri, a luat locul curajului în proclamarea adevarului. Corectitudinea politică vis-a-vis de nebunia propăvaduiri crucii a devenit azi “înțelepciune”. Iubite cititor, lasă-te în brațul și călăuzirea Duhului, retrage-te în aerul curat al sfintei cugetări, în tihna prezenței Domnului, a Celui care și-a întărit cuvântul stropindu-l cu propriul Lui sânge…Astăzi, mai mult ca niciodată, actul tău de discernere este chemat să servească în lucrarea Lui. Confuzia din jurul nostru este atât de adâncă încât cuvintele Mântuitorului nostru îmi reverberează în inimă mai puternic ca niciodata: “Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?” şi statut de laborator experimental. Dacă se face referire la statutul intelectualului, al omului de cultură, rog a se vedea grila de salarizare a profesorilor şi medicilor, unde se vor găsi găsi răspunsuri elucubrante şi halucinante. Cât despre artişti, scriitori etc., parcă nu-mi amintesc să figureze (adică nu joacă nici măcar rol de figuranţi.) în zisa grilă de salarizare. Care statut? Cine are bani în cont, vilă în centru sau în zone rezidenţiale, câteva maşini de lux în curte ori garaj, acela este un omrespectat. Restul, la baie, tataie, cămiroşi a sărăntoc.!Asta e grila de lectură a celor cu ochelari de cal şi minte de batal, care nu vădmai departe de lungul nasului (ca să nu-şi piardă simţul mirosului). În atari condiţii, cum ar putea evolua – dacă de evoluţie e vorba – conştiinţa scriitorului român? Grea întrebare. Trebuie să fii portar, să fii obişnuit să stai între bare (-le porţii), ca să n-o dai în bară (ori în bare.) cu răspunsul. Unii s-au adaptat rapid, s-au coposit, s-au pricopsit, au apărat diverse goluri ori locuri rămase libere pe ici pe colea, prin nodurile sistemului ori ale reţelei, şi şi-au făcut cât de cât plinul (cât pentru un drum în capitală şi retur.).Alţii lucrează ca laboranţi pe unde pot, experimentând diverse expediente, doar-doar le-o pune ăl de sus mâna-n cap. Chestia e că cei care au bani şi putere se spune că n-au nici cap, nici inimă, au doar omână de luat şi una de numărat. Păi cum să vadă ei că ai cap, dacă ei nu. Sunt destui şi cei care se luptă cu bezna, în speranţa că vor apuca ziua în care vor vedea licărind luminiţa de la căpătâiul tunelului, că până şi tunelul ăsta e bolnav de-atâta speranţă. Cât despre relaţia cu memoria şi adevărul, la ieşirea din dictatură (Ce?! Când?! Unde?! Cum?!), se simte lipsa unui responsabil cu relaţia cu Memoria şi Adevărul. CuAdevărul e mai simplu, că-l putem cumpăra zilnic, deşi el, adevărul, cică nu are preţ. Păi da, mai ales ăla de seară. Cică-i moacă, că la lumina întunericului n-ai cum să dai de adevărul minciunii. Cât desprememorie, aici emai greu: zice-se că diverse forţemai puţin prietenoase, se ocupă cu ştergerea memoriei, a creierelor (lavage du cerveau), cu instalarea uitării. Ce-aţi zice de o nouă profesie: Instalator de uitare? Cum începi să-ţi aduci aminte, chemi instalatorul, şi gata, s-a rezolvat! O fi oare în nomenclatorul unora sau altora?! Tare mi-e teamă că s-ar putea scrie tomuri despre relaţia cu adevărul (cine spunea, domle: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa?! Patriciu, sau.?!) şi memoria. Unii spun că înainte nu a fost nimic, că social-comunismul în (a-) versiune românească, a făcut tabula rasa din cultură, artă şi spiritualitate, că aici am avut un vast teren viran şi mulţime de bălării. Ceea ce nu e nici pe departe adevărat! Scriitorii, artiştii au făcut şi ei ce au putut, ca să treacă de cenzorii fostului regim (acu’ cică, se cheamă CNAV.) şi să nu lase literatura şi arta să moară. Ceea ce mi se pare deosebit de important şi de onorant. Deşi eu nu am publicat un rând înainte de finele lui ‘89, din cauză de motiv şi viceversa. Eu unul, am început să-mi scriu poemele în franceză în noaptea de 22 spre 23 decembrie, beat de fericire (şi nu numai.). Iluzia e cea mai dulce beţie, iar homo illudens e singurul fericit. Ceilalţi se uită la el şi-l compătimesc: Săracul!…Bucuria unora e motiv de tristeţe pentru ceilalţi, alteori, tristeţea unora e motiv de bucurie pentru ceilalţi. Ăsta-i adevărul, stimabililor, vai, de mémoire d’homme! Iar principiul coşului cu crabi funcţionează de minune acum, ca şi atunci. Poate memoria să mă contrazică? O, nu. ANGELA FURTUNĂ: Vizibilitatea internaţională a literaturii române şi a 3. scriitorilor români a cunoscut mutaţii, în acest interval de timp. Cum descrieţi acest fenomen, comparativ cu perioadele anterioare din literatura română?Dar din perspectiva raportării la starea altor culturi? CONSTANTIN FROSIN: Ultima întrebare e şi cea mai bună, pentru că nu mai urmează altele. Deşi unele plicuri trimise demine în străinătate n-au ajuns niciodată la destinaţie, iar unele din cele trimisemie de acolo au avut aceeaşi soartă, în mare parte se poate spune că ne putem face cunoscute creaţiile pe toate căile. Fie prin poştă, fie participând la festivaluri de poezie, proză ori teatru, artiştii sunt invitaţi la expoziţii internaţionale, astfel că unii dintre noi sunt cunoscuţi şi apreciaţi, reuşind chiar să mai tempereze efectul presei de scandal care vede doar partea întunecată a României, uitând de olimpicii români, de copiii minune ai României, dar şi de oamenii ei de cultură, de artă şi de scriitorii ei. Din păcate, după ce presa consemnează, mai mult sau mai puţin firav, izbânda vreunui artist român, a doua zi apar n articole care o fac uitată, şi redevenim oaia neagră a Europei ori chiar a lumii. Hélas, trois fois hélas! Îmi amintesc cu neplăcere că, prin 1987 ori 1988, am scris şi eu în Franţa; cerând cărţi şi reviste cu caracter pedagogic, pe care să le folosesc în scop didactic. A doua zi, în faţa liceului unde predam, cine ţipa la mine şi mă ameninţa că rămân pe drumuri dacă mai scriu în Occident, ba chiar risc să fac puşcărie? Un toarăş ofiţer de la secu, care m-a muştruluit juma’ de oră în faţa şcolii, a elevilor şi colegilor profesori, ca să mă învăţ minte!Acum, nu se mai pune problema, e adevărat, deşi instalarea de camere de luat vederi şi de microfoane peste tot, ascultarea telefoanelor şi înregistrearea tuturor convorbirilor, îmi dă de gândit. Oare asta o fi globalizarea lu’Big brother? Împânzirea globului cumicrofoane şi camere de luat vederi? Eu le-aş propune să înlocuiască camerele astea cu apartamente de 3, 4 camere de luat vederi, să nu scape nimic şi nimeni.Aşa, vom şti în orice moment câte muşte bâzâie prin lume, câte mere mai sunt în livezile din România etc. Desigur, tot întru combaterea terorismului. Raportându-mălamine,voi spunecăamdebutat înactivitateafrancofonăînnoiembrie1990, sub atenta şi prietenoasa îndrumare a marelui francofon care a fost Constantin Crişan, fie-i ţărâna uşoară! Alături de el, am organizat o frumoasă manifestare în memoria lui Nicolae Iorga, ambotezat strada Jean-Louis Calderon, ameditat revista Lumea demâine. De atunci şi până azi, ampublicat 40 cărţi de autor (una singură în română, Teza de doctorat, laEditura Eminescu), am tradus cca 200 cărţi în franceză şi mi-am publicat poemele şi eseurile în cca Cultura, literatura, arta şi spiritualitatea... (continuare din pagina 7) 7, 55-60). Așa continuăm cu Sfinții Părinți atât de cunoscuți de noi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore Teologul sau de Nazianz, Sf. Grigore de Nysa, Sf. Ioan Gură de Aur și alți, care încă din primele secole au trăit experiența teologiei luminii divine. Sf. Siomeon Noul Teologmenționează adevărul că teologia luminii se întemează pe experiența lor personală, a sfinților care au văzut-o, prin ajungerea la îndumnezeirea firii (2 Petru 1, 4) lor umane în urma trăirii vieții în Hristos (Fapte 17, 28 ; Rom. 8, 2), după poruncile Evangheliei. Sf. Simeon N. Teolog repetă mereu afirmația că, Dumnezeu în Treime este o Singură lumină de neînțeles, iar aceasta este piatra de temelie a teologiei și misticii sale (IlarionAlfeyev, Sf. Simeon N. Teolog, op. cit., p. 210, apud Sf. Simeon, Imnul 33, 1-13, Imnul 1, 226; 2, 91; 12, 15-34; 38, 24-32; Cap. 1, 2; Disc. etice, 10, 374-377. Mai complet la învățătura lui Simeon despre Dumnezeu ca „lumină în trei ipostasuri’’ (vezi Volker, Praxis, pp. 315-320). Apoi, toate atributele dumnezeiești sunt descrise de Sf. Simeon ca lumină ; el vorbește despre lumina slavei lui Dumnezeu (Ilarion Alfeyev, Sf. Simeon N. Teolog, op. cit., p. 210, apud Sf. Simeon, Disc. et. 11, 331; Imnul 1, 210; 7, 5; 21, 1-2; 31, 49; 45, 82. Imnul 2, 19). VAURMA 600 titluri de reviste franceze şi francophone. În 1995, am primit o Medalie a Parlamentului European, cu ocaziaBienaleiMitteleuropa, în 2000, amdevenit Cavaler al Ordinului naţional Arte şi Litere din Franţa, în 2001, amdevenit membru corespondent alAcademiei Europene, în 2004, am devenit Ofiţer al Ordinului naţional francez al Laurilor Academici, în 2009, am devenit Ofiţer al Ordinului naţional francez al Artelor şi Literelor. Românica lui Iliescu mi-a conferitunordinpedomeniideactivitate:CavaleralMerituluiCultural, căciordinelenaţionale româneşti sunt pentru politicieni şi alţi fraţi. Români. Deşi mi s-au dedicat 3 cărţi până acum: 1. Constantin Frosin, un Roumain mondialisé par la Francophonie, editura Le Brontosaure, Paris, 2006; 2, Constantin Frosin, Francophone roumain, ed. Poietes, Luxembourg, 2007; 3. Ce peu qui est tout, ed. Le Brontosaure, Paris, 2009, asta nu contează nici cât negru sub unghie în ţărişoara noastră…Scumpă…De-atâta inflaţie… Importanţa oamenilor de cultură, a scriitorilor şi artiştilor este uriaşă în acest moment, căci numai ei mai pot salva onoarea pierdută, terfelită, de fapt, de politicienii români, numai prin operele lor ne mai putem impune în UE şi în lume, căci niciodată nu ne vom putea impune în faţa lor prin industrie (care, că e la pământ!), prin agricultură (care, că e sub pământ!), prin economie (care, că ai noştri fac economie de Economie!): Singurele domenii în care ne mai putemimpune sunt cultura, literatura, arta şi spiritualitatea. Cu sau fără evoluţia statutului şi a conştiinţei scriitorilor români, cu şi fărăo relaţie stabilă şi echitabilă (deontologicvorbind.) cu memoria şi adevărul (cea mai Veche Dilemă.), oamenii de artă şi de cultură români (mai) au multe de spus şi de arătat lumii, ceea ce ne-ar putea asigura un loc măcar călduţ în concertul statelor UE, departe de grajdurile luiAugias.Abon entendeur, salut! ***