Romanian Times | Octombrie 2025

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: Cultura, literatura, arta şi spiritualitatea sunt singurele domenii în care ne putem impune 7 Meditații est-etice Cultura, literatura, arta şi spiritualitatea sunt singurele domenii în care ne putem impune ... Această sentință aparține unui intelectual român de viță nobilă: Constantin Frosin. Mai ales generația mea percepe profund ecoul acestor meditații. Noi, născuți în anii de după război, nu aveam multe fotografii. Poate vreo zece în copilărie, tot atâtea prin adolescență și prima tinerețe… Aveam infinit mai puține reprezentări imagologice despre exteriorul propriei persoane, dar în schimb aveam mai multă viziune asupra miezului nostru, de care eram mult mai conștienți și preocupați. Citeam mult și meditam cu rost. Altădată, exhibiționism ar fi fost numit apetitul actual pentru expunere vizuală excesivă a propriei persoane și a celor dragi.Astăzi, e cutuma canonică a civilizației. Lumea s-a schimbat radical, grație dezvoltării aparatelor foto, acaparării vizuale șimediilor digitale sauvirtuale. Pare că imaginarul a luat realitatea ostatică și o ține ascunsă, în captivitate. Suntem ca în acele scenarii de film din anii ‘60, când pistolarii de pe pelicula cinematografică western ce rula laCinema Patria s-au întors brusc cu fața către public și au început să-i împuște, la modul real, pe spectatori. Despre toate aceste lucruri, într-o manieră directă și onestă, am discutat nu o dată cu Constantin Frosin, pe care l-am pomenit recent, cu prilejul zilei de naștere, 12 octombrie 1952, dar și a zilei când ne-a părăsit, după o boală neiertătoare, pe 10 octombrie 2020. A fost un mare francofon, un eminent traducător și un iubit profesor universitar român: CONSTANTIN FROSIN. Mi-a tradus în 2017 o carte superbă, La Ville Blanche, Ed. Vinea, 2018. În vremurile bolnave pe care le trăim, puțini își mai iau răgazul amintirii. Dar chiar Constantin Frosin remarcase: „Noi, românii, avemoproblemă cu recunoaştereameritelor cuiva“ (citarea e din interviul integral dinAdevărul https:// adevarul.ro/.../interviu-constantin-frosin... ) ...Dar Constantin Frosin a realizat cu mine și dialoguri francofone, apoi mi-a răspuns generos și la o anchetă literară realizată în 2009 și intitulată DUPĂ DOUĂZECI DEANI ...dedicată problemelor scriitorilor și culturii de la noi, după 1989. Publicmai jos răspunsul său la anchetă, deosebit de actuală. Ancheta conținuse trei întrebări cadru. Răspunsurile au devenit trei acte dintr-o piesă de teatru a uimirii în fața realității românești, sistematic tributară eșecului. ANGELA FURTUNĂ: Având în vedere 1. importanţa anului 1989 pentru România, ce lucruri notabile credeţi că s-au petrecut în cultura şi în literatura română în ultimii douăzeci de ani (1989 – 2009)? CONSTANTIN FROSIN: —Titlul anchetei trimite la frumoasa ficţiune dumas-iană, cu acelaşi titlu: Vingt ans apres. E lesne de înţeles că şi la noi au fost ficţiuni oarecum asemănătoare, doar că pastişe, postişe şi uneori, făţişe. Iar uneori, ca-n momentul de faţă, ele au devenit fricţiuni. Drept care unii o freacă şi-acuma, La ville blanche, de Angela Furtuna, Traducere de Constantin Frosin (continuare in pagina 20) Ce s-a petrecut în cultura şi în literatura română în ultimii douăzeci de ani, în ciuda ăstora şi la umbra lor? Păi avem acea dorită libertate de expresie: ca să nu ne dăm seama că-s tot ei, despre care nu puteamspune nimic rău, că venea secu şi ne bătea până ni se stingea becu’, şi ca să credem şi mai abitir că s-a schimbat ceva (nu cineva, adică nu ei, cu apucăturile lor), ne-au dat voie la vorbit, la spus vrute şi nevrute (de ei.), la înjurat chiar. Înainte nu puteai fluiera în biserică, că Doftana scria în dreptul vizei tale de flotant – aveai dreptul să taci şi să faci ce spuneau ei. Acu’ poţi să spui orice, că nu temai aude nimeni, nu-i mai afectează nici adevărul, nici înjurăturile. Aşa că putem spune orice, că tot nu ne foloseşte la nimic. A, nouă, creatorilor, ne este utilă (în ciuda micilor futilităţi) această libertate de exprimare, căci putem scrie şi declama în lung şi-n lat, a tort et a travers, cum ar spune fraţii noştri de peste Prut (francofoni, se-nţelege). Putem aborda orice formă de scriitură, orice formă de artă, orice formă de exprimare, ne citim între noi, ne aplaudăm între noi la vernisaje, scriemfrumos unii despre alţii în revistele literare ori de cultură, pe care le citim tot noi, că boboru’ nu mai are timp, riscând în felul ăsta, să devină tâmp, adică să se mute cumici şi cumare (aiaNeagră) laBraşov, subTâmpa. Unde să asiste la un neîntrerupt festival de genul Cerberul de A (-b-) ur. Oricum, Festivalul de Comedie de la Galaţi a început la fix, deşi oarecum decalat faţă de comédia din guvern. Desigur, putem ieşi peste hotare, să ne citim creaţiile, să ne expunem picturile, sculpturile şi toate alea, putem susţine conferinţe, câştiga Globuri de aur, că-n ţara asta tot nu vom fi profeţi, că nu de asta avem noi nevoie acuma, că şi arta tot prin stomac trece, conform îndoctrinaţilor de partid şi de stat (degeaba = şomeri). Toate-s bune şi frumoase-n ţara asta, unde toată lumea-i fericită şi cu lacrimi (de bucurie, desigur.) pe obraz. Cam asta ar fi ce-am avut eu de spus la punctul unu de pe ordinea de zi. Oricum, la noi se aplică chestia aia cu Le mieux est l’ennemi du bien. Şi, ca să nu uit, să vă readuc zâmbetul pe buze: francezii, când se-amuză, scriu astfel cuvântul democraţie – 1. Des mots craţie (kratos); 2. Des maux craţie (tot kratos.). Unde maux este pluralul de la le mal. Ori le Mal (-in). Desigur, când mergem la alegeri, avem de ales. ANGELA FURTUNĂ: Cum au evoluat în 2. perioada menţionată statutul şi conştiinţa scriitorului român? Dar relaţia sa cu memoria şi cu adevărul, la ieşirea din dictatură? CONSTANTIN FROSIN: Şi cum toate lucrurile bune sunt trei, inclusiv întrebările, să trecem la a doua. În aceeaşi notă a umorului sec şi a paradoxului, sevorbeştedeevoluţiastatutului şi aconştiinţei scriitorului român. Tţţţţţţţ. Să le luăm pe rând. Care statut? Acele texte care intră în componenţa aşa-ziselor Statute? Păi da, alea au evoluat, limbajul s-a rafinat, în scris ne bucurăm (că de-aia avem capitală-n oraşul lui Bucur.) de toatedrepturile, suntemscutiţi, aproapemedical, dedrepturi şi îndatoriri, putem scrie, precum proştii pe toate gardurile: Fuck you, Romania, şi nu ne bate nimeni, nici măcar la cap, deşi ţărişoara astapoatemerita altceva, după atâtamioritism unde le vine mai bine. Credeţi cumva că unii le freacă ridichea altora, ca să devină, chipurile, uriaşă? Ei, aş!… Doar aşa, de ochii lumii, prin parlament, că dă bine la imagine. Dup-aia pupat toţi la bufet. Eu aş propune pentru ficţiunea românească, titlul: Neschimbarea la faţă a României, sau poate chiar Desfigurarea României! Pentru că schimbarea la faţă a fost doar una a faţadei, de faţadă, de aici confuzia cu faţa – doar unii aveau faţă de schimbarea asta. Să-şi schimbe trotineta cu Mercedez ul sau trabantul cu BMW -ul. Ba unii chiar şi-au schimbat măgarul pe care-l călăreau când se duceau la păscut (cu turmele., nu singuri), cuMaybach-ul.Asta da, schimbare la faţă a României.! Adoua zi după (The day after.), s-a modificat schimbarea. Trădare, trădare da’ să ştim şi noi. Păi ce: când s-a dat liber la democraţie, hoţii (chiar şi cei care nu furaseră, în copilăria lor, decât un ou.) au zis că s-a dat liber la furat, politrucii au decis că s-a dat liber la politichie şi-au zis scurt şi la obiect (chiar dacă şi puţin abject.): Şo, pă ei, daraghie tavarişci! Şi-au dat iama-n iaz peştii cei mari care-or înghiţit scurt şi la obiect (chiar dacă şi puţin abject.) pe cei mici. Că doar asta ne lipsea nouă atunci, ca şi acum – politichie de mărgăritar! Privesc şi mă crucesc, da’ tot nu văd unde s-ascunde importanţa anului 1989. Faină întrebare! Importantă pentru cine? Pentru eşalonul doi? Pentru flămânzii de putere şi avere ai pecereului, care nu se mai satură de putere şi avere, în vreme ce boboru’ nost’ ţine post. Da’ fără rost. Deşi nu-i prost. Da’ nici ăia, să renunţe la putere. Ce rost mai are schimbarea asta neschimbată (oare o reeditare nu rimează cu o restaurare?! O ediţie nerevizuită, necorectată şi neadăugită.), când omul simplu, omul de pe stradă (ca mâine, îi vom spune omul din stradă.) afirmă ritos: Tot mai bine era înainte, ori: Era mai bine cu nea Nicu.! Iar ăştia sunt cei mulţi, de pe urma cărora trăim şi noi, intelectualii şi oamenii de cultură, care am crezut că, după revoluţia asta, România avea să devină ţara unde curge miere şi lapte. E drept, pentru unii aşa este, cei care au răcnit din toţi rărunchii: La vremuri noi, tot noi! Cioran vorbea de Schimbarea la faţă aRomâniei, eu cred că ar trebui să vorbimde un sui generisOmască râde, omască plânge. Sau de un soi de carnaval dâmboviţean cu mască şi fără mască. Oricum, dragi to’arăşi, lupu-şi schimbă faţa (păru, dacă ţineţi neapărat la pilozităţile alea), da’ năravu’ ba! Iar când boboru’ ştie că tot voi sunteţi ăi de pocniţi din bici (tare-mi vine să le zic aşa, pre neaoşa noastră limbă românească: Son of a bitch!) pe lângă noi., dar continuă să regrete vremurile de tristă amintire, când n-avea ce pune pe masă, tremura în case cu toate paltoanele (aşa cum le indica toaşu’), e jale, bremusiu, e jale, ascultaţi acilea lamine, tare mi-e teamă că. Da’vouă nuvă e teamă, nu-i aşa?Că teama e o temă de casă pentru bobor, nu pentru voi, aleşii, coborâţii cu hârzobul din cerul pe care, până mai ieri, îl mâniaţi contestându-i existenţa, ca nişte bravi atei ce eraţi (şi mai sunteţi, chiar dacă vă duceţi să pupaţi poala popii pe la diverse slujbe, pe care le transformaţi apoi în evenimente mondene, de fapt, imunde.). Voi sunteţi neînfricaţii, impavizii (fuga la dicţionare, tavarişci, băi sereistule, ce-o zis ăsta, hî?!) îndrăzneţii pe care soarta i-a ajutat, într-adevăr (Audaces fortuna iuvat). Constantin Frosin