Romanian Times | Decembrie 2025

ROMANIANTIMES ÎN RITMULCREDINȚEI PREFAȚĂ În mâinile voastre se odihnește o carte ce respiră – o poveste care curge lin, dar adânc, ca un râu ce-și croiește drumul prin stâncă. Povestea Mariei și a lui Silviu Forton este emoționantă, plină de suspans; sunt 50 de ani de iubire trăită sub cerul larg al harului. Autoarea acestui volum, Speranța Doina Cătană, reușește să o surprindă într-o țesătură de cuvinte care împletește experiențe emoționante, atât din perioada comunistă, cât și din perioada matură a cuplului. Nu e doar o biografie, e mai mult: e un psalm șoptit, o simfonie armonioasă, o lumină care se strecoară prin crăpăturile timpului. Cartea are trei părți care se deschid înaintea noastră, ca niște ferestre, și ne descriu traseul unei familii care a parcurs momente tulburătoare, răsturnări neașteptate de situații, dar și victorii de neuitat. Vă invit să vă așezați confortabil, să vă luați o cană cu ceai și să savurați cu inima deschisă această poveste. Prima parte e ca o grădină din zorii vieții, răsădită pe malurile Begăi, în Timișoara – un oraș cu parfum de trandafiri și tei, cu ecouri de imperii trecute. Aici îl întâlnim pe Silviu, un băiat înzestrat ale cărui degete curgeau pe clapele acordeonului. Bunicul lui i l-a dăruit pentru că a văzut în el mai mult decât un copil talentat – a văzut potențialul unui slujitor al lui Hristos, care va avea impact prin talentul și slujirea lui asupra multor generații. E povestea unui tânăr care a învățat să cânte nu doar note, ci armonie și credință, să inspire și să strângă în jurul lui tineri, pe sub privirile Securității, în strânsoarea comunismului.Aici se naște și dragostea pentruMaria – o nuntă surprinzătoare, un legământ pecetluit în grabă, dar trainic ca piatra. Sunt zile de sărăcie și minuni, de biciclete pe drumuri prăfuite și rugăciuni fierbinți care cereau ploaia. E pământul unde rădăcinile lor s-au înfipt adânc, udate de lacrimi și cer. Apoi, adouapartenepoartăpesteOcean, sprediaspora– un exod cu gust de speranță și necunoscut. E drumul din lagărul italian spre LosAngeles, unde Silviu, cumâinile lui mari și harnice a lucrat mult, a format orchestre și a crescut atâția tineri în slujire, cu talent, dedicare, cu partituri scrise de mână. Maria, delicată ca o floare de primăvară, i-a stat alături, ancorându-l în liniștea ei. Au construit nu doar o casă, ci o punte între generații Forton Family: Celebrating Silviu and Maria’s 50 th Anniversary, Portland, Oregon (October 2025) Silviu and Maria Forton at the Book Launch and Presentation in Timisoara, Romania with Cristina Olariu - director RVE Timisoara (July 2025) Forton Family: After 50 years at the City Hall in Timisoara, Romania where Silviu and Maria were married in 1975. (August 2025) Silviu and Maria Forton with some of their grandchildren in Alba Iulia, Romania (August 2025) Forton Family back in Piata Unirii, Timisoara, Romania after 41 years. The building behind us was our home until 1984. (July 2025) – autobuzul orchestrei a rulat pe șoselele Americii, ca să îi poarte pe tineri spre închinare și comuniune. Sunt ani de muncă grea, mii de ore de repetiții și mii de kilometri cu autobuzul orchestrei, atâtea amintiri prețioase cu acești copii și tineri în excursii la ocean și grătare sub cerul liber, unde sarmalele fierbinți le aminteau gustul de acasă. Prin văile plângerii, lumina le-a fost ghid, iar credința – busola. Și iată, a treia parte – un cor de voci care răsună, ca o litanie a recunoștinței. Copiii lor, Laurențiu, Laura, Daniel, Matthew, Mark, își spun amintirile prețioase pe care le-au adunat în toți acești ani alături de părinții lor. În această parte se vor alătura și vocile prietenilor cu care au împărtășit atâtea; într-o perioadă cu atâtea restricții, au reușit să meargă în misiune, să cânte, să împânzească țara cu credința și entuziasmul lor. Poveștile de viață te emoționează, te țin cu sufletul la gură, împreună pictează un portret al unei familii care a cunoscut harul și generozitatea lui Dumnezeu pe care le-au dat cu mână largă mai departe. Silviu, bărbatul plin de entuziasm și bucurie care umplea biserica cu acordurile muzicale și cu dulciuri pentru copii, trimise peste ocean și Maria, femeia blândă, cu suflet de catifea, (continuare in pagina 20)

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=