Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 136 of 145 primit și Eu putere de la Tatăl Meu . 28 Și - i voi da luceafărul de dimineață ." 29 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul." Ca să înțelegem binecuvântarea e necesar să clarificăm cine sunt destinatarii, care aici spre deosebire de celelalte șase scrisori sunt pe lângă biruitori, sunt și păzitori. Biruitorii binecuvântării prezente își recunosc biruința prin Christos Domnul: Romani 8:37 noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit . 38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Christos, Domnul nostru . Fiind în El vom fi biruitori pentru că El este biruitor. Interesant, deci, este faptul că binecuvântarea de aici este acordată nu numai celor biruitori dar și păzitorilor: Apocalipsa 2:26 Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele. Care sunt lucrările Lui. E o întrebare pusă și de ucenici și avem răspunsul direct al Domnului: Ioan 6:27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui." 28 Ei I-au zis: " Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? " 29 Isus le-a răspuns: " Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El ." Binecuvântarea are două aspecte: stăpânire peste neamuri și luceafărul de dimineață. Când vom experimenta această binecuvântare? stăpânire peste neamuri Psalmistul menționează profeția cu privire la Domnul Isus care va avea stăpânire peste neamuri: Psalmul 2:7 "Domnul Mi-a zis: "Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. 8 Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! 9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar ."
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=