Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 165 of 231 fân, trestie, 13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia . 14 Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. 15 Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc. Domnul Isus ne-a oferit fapte care vor rămâne după ce vor fi testate prin foc. Efes.2:10 noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Christos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. Da, faptele bune, sunt în cântarul Domnului. Mântuirea nu e de loc prin fapte, dar faptele dovedesc mântuirea existentă. Aceste fapte sunt zi de zi, dar mai ales în slujirea din Casa Domnului. Pavel ne dă soluția: Romani 12:1 Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. 3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. b) Autoevaluare, după principiile lor. Acțiunea de evaluare a propriile merite, după criterii umane, este al doilea pericol al stării de căldicel. Apocalipsa 3:17 ... zici : "... m-am îmbogățit (asta o spune după ce zicea că cel din biserică se considera bogat) la care Domnul îi răspunde ... și nu știi că ești ... orb . Nu realizezi că ceea ce ai este datorită Mie. Nu vezi? Nu recunoști asta? Soluția: Apocalipsa 3:18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine ... haine albe, (haină cerească) ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Domnul propune îmbrăcarea hainei albe și medicament pentru a vedea realitatea, pe care El însuși ni le pune la dispoziție: Prin profetul Isaia ni s-a oferit haina mânuirii: Isaia 61:10 "Mă bucur în

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=