Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 17 of 145 Binecuvântarea cu Har și Pace Apocalipsa 1:4-5 Apocalipsa 1:4 Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine , și din partea celor șapte duhuri , care stau înaintea scaunului Său de domnie, 5 și din partea lui Isus Christos , Martorul credincios, Cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului! Doamne, Tată, încă de la începutul cărții Apocalipsa, ne-ai promis binecuvântări citind, ascultând și împlinind lucrurile scrise în ea. De data asta învățăm despre har, pe care vrem să-l experimentăm tot mai mult revărsat peste noi prin pacea care întrece orice pricepere. Pe tot parcursul studiului fiecare vrem să experimentăm binecuvântarea cu har și pace. Ascultă-ne, Tată, în Numele Domnului Isus. Amin! Har și pace celor șapte biserici Continuăm adâncirea în cartea Apocalipsa și vreau să urmărim și să beneficiem de binecuvântarea promisă: Apoc. 1:3 Ferice de (Binecuvântat este) cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! E adevărat că cea mai mare parte a cărții (cap 6-19) menționează Necazul Unic din Istoria Lumii când Se va lua pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alții. Va fi scumpete mare pe pământ. A patra parte a pământului, va fi ucisă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului. Va fi un mare cutremur de pământ, soarele va fi negru, luna roșie, stelele vor cădea din cer, mormintele se vor muta din locul lor, va fi groază pe pământ. Oamenii vor striga munților și stâncilor să-i acopere. O treime in pământ va fi ars. O treime din ape se vor preface în sânge. O treime din ape vor fi amare. O treime din zi va fi fără lumină. Lăcustele vor chinui oameni pentru cinci luni, fără să-i omoare. O treime din oameni vor fi uciși. Semnul pe frunte sau pe mână al
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=