Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 216 of 231 noastre ușuratice de către conștiința noastră, așa că trebuie să fim foarte atenți. Înaintea acestei curți rămânem în picioare sau cădem, și acest lucru este valabil pentru toți. În privința acestei a doua curți, Dumnezeu poate schimba decizia curții propriei noastre conștiințe. iii. Curtea Supremă, Scaunul de judecată sau răsplată al Domnului . 1Cor.4:4 Cel ce mă judecă este Domnul. 5 De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. Curtea supremă este scaunul de judecată al lui Christos Domnul, în fața căruia va sta fiecare om. Fiecare dintre noi va apărea înaintea acestui scaun de judecată. În fața Curții Supreme, pentru Biserica lui Christos Domnul Pavel vine cu o afirmație impresionantă: 1Cor.4:5 Atunci, fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. Fiecare sfânt al Domnului Dumnezeu la Curtea Supremă de judecată va fi răsplătit. Cântarea vredniciei, cântată de cel patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni este și: 5 . U n imn profetic , prin faptul că spune că vom domni pe pământ, desigur împreună cu El, Cel ce este Vrednic: Apocalipsa 5:10 ...ei vor împărăți pe pământ! Cuvântul „împărăți” vine de la „împărăție”. Pe paginile Sfintelor Scripturi avem două împărății esențiale: Împărăția cerurilor, sau Împărăția Domnului Dumnezeu care e nelimitată. E veșnică. A doua este Împărăția de O Mie de Ani, care e limitată, pe pământ, pentru o perioadă de timp. Împărăția de O Mie de Ani este inclusă în Împărăția cerurilor și nu invers. E foarte important să privim două aspecte împărățind cu El, pe pământ. În primul rând, Domnul Isus, Cel ce este Vrednic, nu numai că Tata L-a făcut Domn și Mântuitor, dar, în al doilea rând este Domnul meu și Mântuitorul meu. Abia după înviere găsim folosirea expresiei „Domnul meu”. Femeile s-au dus la mormânt să îmbălsămeze trupul Domnului. Au găsit mormântul gol, s-au dus să ducă vestea mormântului gol lui Petru și Ioan, care au mers și s-au convins că mormântul e gol.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=