Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 237 of 253 Sunt câteva referiri exacte, în viziunea apostolului Ioan, în Apocalipsa, referitor la perioada când se va arăta „urâciunii pustiirii”. 1. Femeia, care reprezintă Israelul, ajutată de arhanghelul Mihail, ca și în prorocia lui Daniel, este ajutată să fugă în pustiu (așa cum a spus Domnul Isus în Matei) pentru un timp limitat: Apocalipsa 12:14 … cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, (Israel) ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri și jumătatea unei vremi, (3 ani și jumătate) departe de fața șarpelui. Avem exact cuvintele din prorocia lui Daniel: I => 1+2+ ½ vremuri 2. Fiara cu zece coarne și șapte capete, care se ridică din mare va huli Numele Domnului, pentru un timp limitat: Apocalipsa 13:4 "Cine se poate asemăna cu fiara și cine se poate lupta cu ea?" 5 I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. 6 Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele I => 1+2+ ½ vremuri = 42 luni 3. După ruperea ultimei peceți, cea de-a șaptea apar șapte îngeri fiecare cu o misiunea specială. Al șaptelea înger, un înger puternic, printre altele, îi zice lui Ioan să măsoare Templul, care abia a fost terminat de construit. Apoc 11: 1 Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: "Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. 2 Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni . I => 1+2+ ½ vremuri = 42 luni 4. Doi martori ai Domnului vor prooroci pentru un timp limitat: Apocalipsa 11:3 Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=