Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 311 of 317 sunetul trâmbiței celui de-al șaselea înger, rămânând vreo 3.5 miliarde locuitori ai pământului; populația globului din anul 1970). Cei patru îngeri dezlegați de la Eufrat conduceau o mare oștire 16 Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; (două sute de milioane de călăreți) le-am auzit numărul. 17 Și iată cum mi s-au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei, și din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă . 18 A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa care ieșeau din gurile lor . 19 Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete, și cu ele vătămau. 20 Ceilalți oameni, (3,5 miliarde) care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit (ce trist) de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn , care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21 Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor. În acea vreme de Mare Necaz prin cele prezentate în Apocalipsa există pe lângă dreptatea Domnului Dumnezeu în judecata Planetei Pământ, în capitolul 9 din „Descoperirea lui Isus Christos” este menționată și Binecuvântarea Protecției Celor Pecetluiți de Domnul care este experimentată de cei ce au fost pecetluiți cu pecetea Dumnezeului celui viu, confirmând că sunt ai Lui și protejați de El. Apocalipsa 9:4 Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Regretatul frate luptător, împotriva comunismului, care a trecut în veșnicie, în 24 august 2026 la vârsta de 90 de ani, Pavel Nicolescu, spunea: „Noi, când am protestat împotriva regimului comunist, puneam o problemă de principiu. Comuniștii nu gândeau principial”. Sfânta Scriptură este o carte principială. A fi principial înseamnă să îți ghidezi acțiunile și deciziile după un set clar de valori morale și etice, fără a le abandona în funcție de interesul momentului Binecuvântarea Protecției Celor Pecetluiți de Domnul este experimentată de cei ce au fost pecetluiți cu pecetea Dumnezeului celui viu, confirmând că sunt ai Lui și protejați de El.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=