Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 32 of 231 Binecuvântarea Cunoașterii Sursei Harului și a Păcii Apocalipsa 1:4-5 Apocalipsa 1:4 Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine , și din partea celor șapte duhuri , care stau înaintea scaunului Său de domnie, 5 și din partea lui Isus Christos , Martorul credincios, Cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului! Doamne Tată, mulțumim că și azi ne dai har și pace. Mulțumim că harul și pacea vine de le Tine Tată, de la Duhul Sfânt și de la Domnul Isus. Dă-ne și azi harul în a Te cunoaște mai mult și în a trăi pentru slava Ta. În Numele Domnului Isus ascultă-ne te rog. Amin! Foarte, foarte important, de observat este că Ioan salută cele șapte biserici din Asia cu har și pace, nu de la el ci direct de la Sfânta Triunitate. O să descoperim în mai multe locuri din Apocalipsa, mențiunea Trinității în relația celor trei persoane și totodată în relație cu noi, oamenii. Noi credem și mărturisim că este un singur Dumnezeu, Creatorul, Susținătorul și Stăpânitorul tuturor lucrurilor. Sfânta Scriptură ne revelează pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu desăvârșire una și nedespărțiți în ființa lor. Este inexplicabilă Dumnezeirea în trei persoane, Tată, Fiul și Duhul Sfânt. Rețineți că firul roșu al prezentului studiu este scoaterea în evidență a binecuvântărilor promise în această carte . Harul și pacea nu vin de la oameni ci de la Sfânta Trinitate : noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har (Ioan.1:16). Citind, ascultând și urmărind cartea Apocalipsa suntem binecuvântați și să cunoaștem mai mult pe Tatăl, Duhul și Fiul, relaționarea lor și a noastră cu ei. E foarte important să observăm că la primirea harului este o participare a plinătății Domnului Dumnezeu, revelată în cele trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Însăși definiția harului prin acrostihul HAR implică cele trei persoane ale Dumnezeirii. Să le
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=