Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 34 of 231 și cereri, cu mulțumiri. 7 Și pacea lui Dumnezeu , care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Christos Isus. E o mare binecuvântare să-L cunoaștem pe Domnul Dumnezeu, pentru că numai așa putem spune ca psalmistul și beneficia de această promisiune: Psalm 91. 1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic, 2 zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred! " Când punem în aplicare aceste prime două versete urmăriți binecuvântările care urmează: Psalm 91.3 Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei. 4 El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! 5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, 6 nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare . 7 O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. 8 Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi. 9 Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, 10 de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. 11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale ; 12 și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. 13 Vei păși peste lei și peste năpârci și vei călca peste pui de lei și peste șerpi . - 14 "Fiindcă Mă iubește - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu . 15 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi. 16 Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea. " Să le luăm pe rând și cu mare atenție: din partea celor șapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie Interesant, a doua sursă pentru Har și Pace este prezentată prin cele șapte duhuri care sunt înaintea tronului Domnului Dumnezeu. Cuvântul „șapte” îl vom avea în mai multe versete din Apocalipsa și vom reveni asupra însemnătății acestuia ori de câte ori vom avea ocazia. Dacă luăm traducerea din engleză avem: … from the seven
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=