Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 62 of 224 niște lumini în lume. A legerea celor ce vor moșteni Împărăția va fi în baza principiilor enunțate cu mult timp înainte și prezentate de Scriptură. Noi care suntem un teritoriu din Împărăția Domnului Dumnezeu, suntem binecuvântați de părtășia cu Tatăl, care lucrează tot mai mult reliefarea voii Lui în viața noastră. Ca frate cu voi, a scris Ioan, robul Domnului, sunt părtaș și la răbdarea în Isus Christos , nu la răbdarea lui Isus Christos ci la răbdarea în Isus Christos . Avem nevoie de răbdare conștienții fiind că El vine în curând: Evrei 10:36 aveți nevoie de răbdare , ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, (ați devenit teritoriu al Împărăției Lui) să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. 37 "Încă puțină, foarte puțină vreme", și "Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. 38 Și cel neprihănit va trăi prin credință; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el." 39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului. Și scriind lui Timotei, apostolul Pavel, leagă împărăția cu răbdarea astfel: 2 Timotei 2:11 Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. 12 Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Răbdarea noastră este scripturală numai atunci când experimentăm rămânerea în El. Așa cum observăm răbdarea este direct conectată cu împărăția. Domnul Dumnezeu ne-a chemat la părtășia cu Fiul: Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Christos, Domnul nostru. (1Cor.1:9) Am intrat în starea de har și acolo ne-am făcut părtași ai lui Christos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, (Evr.3:14). Am căpătat îndurare, pentru ca Isus Christos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică. (1 Tim. 1:16) Binecuvântarea, în singurătate, cu părtășia Trinității este dată oricui care are Duhul Sfânt și special în necaz intervine și duce ruga înaintea Tatălui acceptând voia Lui în orice circumstanță și așteptând cu răbdare soluționarea problemei datorită a ceea ce a făcut Christos Domnul pentru noi.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=