Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 69 of 170 Înainte de înălțarea la cer Domnul Isus a spus ucenicilor: voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt. (Fapt.1:5) ori în engleză: ye shall be baptized in the Holy Spirit not many days hence. (Acts 1:5)(ASV). Botezul (cufundarea) în Duhul Sfânt, pentru ucenici s-a realizat în ziua Cinzecimii, unde s-a lansat: Umblarea în Duhul în mod unic, personal Am harul de a expune acest mesaj la sărbătoarea Cincizecimii din anul 2025. Citim o mică parte din textul Sfintelor Scripturi destinat sărbătorii: Faptele Apostolilor 2:1 În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei . 4 Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească . 5 Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui . La sărbătoarea Cincizecimii se vorbește mult despre vorbirea în limbi și e bine, dar prea puțin se spune că limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. (1Cor.14:22). De fapt în ziua Cincizecimii limbile au fost de folos pentru mulțimea adunată, care nu făcea parte din grupul ucenicilor. Limbile s-au așezat câte una pe fiecare din ucenici, în mod unic și personal. Cei necredincioși au auzit vorbind fiecare în limba lui, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu . (Fapte 2:11). Au auzit într-o limbă clară, înțeleasă. Cei necredincioși s-au mirat, chiar i-au judecat pe ucenici, și-au bătut joc de ucenici, dar dintre ei, cu siguranță, au fost printre cei trei mii, care în acea zi au devenit ucenici ai Domnului. Acolo a avut loc primul botez în Duh Sfânt, cu scopul împuternicirii fiecărui ucenic pentru lucrare. Mulțimea adunată, au auzit lucruri minunate ale Împărăției Domnului Dumnezeu pe înțelesul lor. Ucenicii au fost scufundați în Duhul Sfânt, care a venit din cer, un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. (Fapte 2:2). Ucenicii au fost împuterniciți de Duhul Sfânt să proclame lucruri minunate ale Împărăției Domnului Dumnezeu

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=