Binecuvântări din cartea Apocalipsa

Pag. 98 of 224 pictură de artă frumoasă formată din piese mici ce se potrivesc perfect pentru a ne arăta adevăruri extrem de importante trăite de biserici din toate timpurile și care se pot vedea și în bisericile de azi. Avem aici localizarea teritorială a celor șapte biserici: Este foarte specific: lucrurile care sunt la momentul când Ioan scrie. Nu comentez ce zic unii ca această parte trebuie expusă ca fiind era Bisericii. Ce știm este că Biserica a început înainte de a scrie Ioan și se va încheia mult timp după ce a scris Ioan, la Răpirea Bisericii. Sunt cel puțin trei aspecte pe care le vom vedea în fiecare scrisoare: 1. Christos Domnul se prezintă fiecărei biserici într-un mod unic. 2. Fiecărei biserici, Domnul declară că știe totul, confirmând că nimic nu-I este ascuns: totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face . (Evrei 4:13) 3. Mesajul Duhului Sfânt, unic pentru fiecare biserică este ancorat în Vechiul Testament și conține o binecuvântare specială oferită credincioșilor din istoria umană înainte și după Domnul Isus. Pentru

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=