Romanian Times | Ianuarie 2026

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Cine este rob și cine este slobod? Cât de mult producem în veacul acesta al superproductivității? Cât de departe am ajuns în acest veac al supervitezelor? Cât de departe am ajuns în răspunderea la întrebări și cât de departe am ajuns în rostirea întrebărilor? Ei bine, haideți să începem cu prima întrebare… Simplitatea sau mai degrabă aparența simplității acestei întrebări este izbitoare. Aparent este ca si cum ai întreba ce este alb și ce este negru, ce înseamnă a sosi și ce inseamnă a pleca? Credeți-mă, aș dori din toată inima să trăiesc într-un contest social și istoric dar mai ales într-un context spiritual în care răspunsul la o întrebare atât de simplă ar fi în aceeași măsură de simplu. Da, mărturisesc că tânjesc după o țară , după o vreme, după o societate, în care să poți rosti fără ca să fi defăimat ceva de genul: “Ți s-a arătat , omule , ce este binele…” vreau să spun ca tănjesc după absolut. Tânjesc după o masurare exactă aceea ce este măsurabil și după respect sau cel puțin la un tribut de tăcere pentru ceea ce este de necuprins…Dar pentru că în înțelepciunea Lui de necuprins, Domnul a găsit cu cale să mă așeze într-o altfel de societate, gasesc un refugiu convenabil în efortul meu de a răspunde întrebărilor sădite adânc în cugetul meu… Deci cine este rob si cine este slobod? Simplitatea acestei întrebări este spulberată de poziția noastră față în față cu conceptul libertății. “Slavomire” îmi veți spune “o să te doară capul!” O fi că o să mă doară dar știu ca m-ar durea și mai mult ignoranța. “Oricum nu vei putea răspunde tuturor întrebărilor!” Este drept, ba poate chiar mai mult decât atât; realizez ceas de ceas , odată cu fiecare tentativă de răspuns, că știu atât de puțin și că depind de harul Domnului, din ce în ce mai mult, sursa neîntreruptă a revelațiilor. Îmi amintesc de de prietenul meu Bob Hepburn spunându-mi odată: “Când ești singur ești liber!” Ca paranteză, Bob a fost însurat de două ori și în cele din urmă a ajuns la convingerea că obigațiile de familie stăteau pre mult între el și patima alcoolului așa că a ales “libertatea”. Pentru Bob, deci, libertatea este lipsa de obligații și de responsabilități. Un răspuns atât de RobiaAscunsă “axiomatic” pare că nu mai trebuie cercetat dar eu am alte convingeri, și nu le-aș numi ”convingeri” ci descoperiri. Nu pentru că este atât de simplu si “evident” nu-l accept cu ușurință ci pentru faptul că este generat de o lene intelectuală și pentru că estemai mult o scuză decât o concepție. Bob avea nevoie de un astfel de răspuns ca să-și justifice robia față de patima alcoolului și ca urmare el preamăre singurătatea și o numea “ libertate”. Și apoi, lipsa totală lipsa totală de răspundere față de o a doua sau a treia prsoană este un simptom al unei stitudini antisociale, secular vorbind, și o negare a ordinii divine din punct de vedere spiritual. “N-am față de cine să greșesc…” Vedeți? Dintr-un singur foc avemminciuna diabolică facută să sune ca un adevăr de căutat! Singurătatea pe care prietenul meu o preamărește este o crasă pervertire a solitudinii care este atât de benfică unui suflet prins în travaliul vieții dedicate adevăratei libetăți. Da, solitudinea este de râvnit dar nu ca un mod de viață ci ca un “respiro” de la interdependența noastră ca ființe sociale și de la o intensă interactiune cu cei de-o seamă cu noi în domeniul spiritual. Solitudinea este de fapt o audiență personală cu Sursa puterii noastre in efortul “de a ne fi unii altora”. În lumea seculară, libertatea este văzută deseori ca o însumare de drepturi…Cu cât e mai lungă lista acestora cu atât libertatea celui ce le posedă este mai mare. Bob, prietenul meu are dreptul de a nu-i păsa de nimeni altul în afară de propria lui persoană, eu am dreptul să conduc cu 120 km/h pe o șosea cu vitezamaximă de 120 km/h…Democrația este vazută ca o emblemă a libertății, tot astfel și grevele, protestele legale, și multe altele așa zilele derepturi care îți oferă libertatea să-ți alegi lanțurile. “ Sunt liber!” este mantra omului modern… Dumnezeu ar fi râs dacă s-ar manifesta ca și noi oamnenii pentru ca, numai cu o astfel de libertate, noi suntem liberi de lanțuri dar numai inăuntrul coliviei. Observăm ca nici singurătaea, deci lipsa de obligații, nici o listă aricât de lungă de drepturi nu pot satisface dorința de liberă mișcare dincolo de spațiul coliviei. Că-ți numești colivia cu nume bombastice nu va schimba stare jalnică a omului neîmpăcat cu Dumnezeu. Aș putea numi drept colivie puterile extrem de limitate ale trupului, scurtimea vieții pâmântești, entitatea noastră fizică minusculă în comparație cu mareția de necuprins a universului, neputința minții noastre de a cuprinde și pricepe realitatea dincolo de reperele noastre interioare, și multe altele precum puterea de a alege codul tău genetic, de a-ți alege trecutul, de a-ți controla viitorul care fac din dreptul nostru de a alege și a lua decizii nimic mai mult decât o glumă. Aș dori să ne oprimpentru o clipă la ceea ce comunismul, acest model satanic al societații, spune ca este libertatea. Profesorul meu de filosofie și economie politică obișnuia să accentuieze cu vocea lui solemnă: “Libertatea este o necesitate înțeleasă!” Respectiva definiție ne era întotdeauna turnată în minte ca un postulat, ca un REVOLUȚIA TĂCUTĂ A SUFLETULUI Tot mai des avem senzatia ca lumea in care traim ne apasa din toate partile si ne goleste pe dinauntru. Existenta noastra pare redusa la un singur criteriu: utilitatea. Traim pentru a produce, pentru a fi eficienti, pentru a livra rezultate masurabile. Munca noastra este fragmentata in indicatori, rapoarte si grafice, iar valoarea noastra ca oameni ajunge sa fie confundata cu valoarea noastra economica. Departamentele de resurse umane nu mai administreaza persoane, ci „capital uman”. Suntem evaluati ca niste mecanisme, iar recompensele sau sanctiunile depind de cat de bine functionam in sistem. In acest proces, omul nu mai este subiect, ci obiect; nu mai este persoana, ci materie prima, extrasa, consumata si inlocuita. Aceeasi logica patrunde tot mai adanc si in educatie. Sub pretextul progresului, scoala si universitatea sunt invadate de tehnologie, de inteligenta artificiala, de ecrane si platforme digitale. Ni se spune ca acestea sunt inevitabile, ca trebuie sa tinem pasul cu viitorul. Si totusi, dovezile arata ca, in multe cazuri, invatam mai putin, mai superficial si mai fragmentat. Studentii ajung sa piarda abilitati umane fundamentale: atentia sustinuta, dialogul real, rabdarea, capacitatea de a gandi in profunzime. Mintea este antrenata sa proceseze rapid informatii, dar sufletul este lasat in urma, epuizat si ignorat. Viata simpla, asezata, pare sa se retraga tot mai mult din orizontul nostru. Tehnologia ne-a inconjurat complet si a devenit indispensabila: avem nevoie de telefoane pentru a avea acces la bani, la munca, la servicii de baza, chiar si la agricultura sau transport. Platformele digitale ne mediaza aproape fiecare gest. Suntem permanent conectati, dar din ce in ce mai dezorientati. Ne intrebam tot mai des ce drum ar trebui sa urmam si daca mai exista repere sigure. Mai are traditia ceva de spus? Mai este intelepciunea veche relevanta intr-o lume dominata de algoritmi?Are sens sa ne construim viata in jurul unor promisiuni — o casa, o cariera, o pensie — care par tot mai fragile sau chiar iluzorii? Pe langa aceasta criza a sensului, traim si o criza a cunoasterii. Nu mai putem avea increderedeplinanicimacar inceea cevedemsauauzim. Imaginilegeneratede inteligenta artificiala, videoclipurile false, vocile imitate perfect submineaza rolul simturilor noastre ca surse ale adevarului. O fotografie sau un film nu mai sunt dovezi; pot fi fabricate in cateva secunde si raspandite instantaneu. Realitatea devine instabila, iar granita dintre adevar si fictiune se estompeaza. Aceasta situatie poate duce fie la apatie si cinism — nimic nu mai pare sigur —fie la o trezire, la o cautare mai atenta a adevarului. Fabricarea informatiei false nu mai este un proces complicat, limitat la cateva canale de propaganda. Astazi, cu cateva clickuri, putem crea materiale vizuale si video, le putem raspandi instantaneu si le putem face virale. Propaganda circula cu viteza internetului si poate proveni chiar de la oameni obisnuiti – creatorii de meme sau influenceri. Ea exista pentruatentiesiclicuri,darpoatefifolositasipolitic.Politicacontemporananumai seamana cu vechile razboaie, cu transee sau cu ziare: astazi, psihopolitica – emotiile,impulsurile si atentia – conduce jocul. Intr-o lume in care imaginile nu mai sunt demne de incredere, suntem obligati sa redescoperim alte forme de cunoastere. Observatia ramane importanta: vedem un copac si stim ca exista, observam tipare si formulam legi. Asa functioneaza stiinta. Dar nu toate adevarurile pot fi reduse la ceea ce se vede si se masoara. Exista adevaruri fundamentale care preced experienta: identitatea, logica, sensul. Stiu, fara experiment, ca nu pot fi si sa nu fiu in acelasi timp. Stiu ca unele lucruri sunt pur si simplu imposibile.Aceste adevaruri nu vin din simturi, ci din ratiune. La fel, o mare parte din ceea ce stim vine din marturia generatiilor precedente si traditie. Ne bazam pe cuvintele celor dinaintea noastra: parinti, bunici, profesori, comunitati. Nu verificam totul personal; nu am putea trai astfel. Unele lucruri le credem pentru ca ele dau sens vietii si se dovedesc adevarate in timp. Increderea, desi fragila, este o conditie a existentei umane. In acest context, lumea pare sa ne goleasca de spirit si sa ne transforme in fiinte automate, orientate doar spre functionare. Intunericul pare dens si persistent. Si totusi, apar semne discrete de lumina. Tot mai multi oameni incep sa simta ca tehnologia, desi puternica, nu este suficienta. Stralucirea ecranelor se estompeaza. Zgomotul informational creste, dar sensul lipseste. Nu putem si nici nu trebuie sa renuntam complet la tehnologie, dar putem invata sa nu ne mai supunem orbeste ei. Incepem sa realizam ca productivitatea nu echivaleaza cu implinirea si ca abundenta nu aduce automat fericire. Exista tineri care cauta altceva: intalniri reale, conversatii fara ecrane, scrisori, comunitati mici, ritualuri simple. Sunt inca putini, dar sunt reali. Ei refuza sa-si reduca viata la fluxuri digitale si algoritmi si cauta o existenta mai adanca, mai umana. Am ajuns sa credem ca doar ceea ce poate fi masurat conteaza. Am inlocuit magia cu stiinta si apoi ne-am temut de tot ceea ce nu produce progres vizibil. Dar nu tot ce este esential poate fi cuantificat. Cine a masurat vreodata un suflet? Cine a pus spiritul pe o scara numerica?Asa cumobservaMaryMidgley, pierderea limbajului simbolic si spiritual ne-a saracit mai mult decat ne-am dat seama. (continuare in pagina 20) (continuare in pagina 20)