Romanian Times | Februarie 2026

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Iubite cititor, vreu să înțelegi că ceea ce scriu aici nu este un exercițiu intelectual ci o revelatie. Atitudinea ta față de o situație depinde de modul în care definești sau accepți definirea situației respective. Trebuie să recunoști că starea haotică a societății de azi, depravarea până la absurd a omului “post modern” a pornit de la redefinirea lucrurilor de către valeții puterilor întunericului. Redefinirea lucrurilor a avut ca scop răsturnarea ordinii firești a lucrurilor până acolo că astăzi nefirescul este văzut ca normal iar normalul ca o aberație. Au fost create “științe” care să servească acestui scop. Avem azi, ca urmare, o masă nebuloasă de “descoperiri”care nu sunt altceva decât străvechile tertipuri de ascundere a adevărului. Pavel vorbea din Dumnezeu când îi scria lui Timotei: “ferește- te de îmotrivirile științei pe nedrept numite astfel!” Dumnezeu știa de acum 2000 de ani că asemenea “științe” vor fi fabricate tocmai cu scopul de a nimici adevărul. Care este răspunsul lui Dumnezeu la o astfel de intenție? “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înădușe adevărul lui Dumnezeu în nelegiuirea lor.”(ROM. 1:18) Așa zisele combateri ale “îngustimii intelectuale” ale celor ce cred în Dumnezeu nu sunt doar niște “căutări” ale adevărului ci niște, cu viclenie pregătite și premeditate “necinstiri” la adresa Creatorului nostru. Teoria Evoluției a fost ridicată la rang de știință ca să scuze comportamentul animalic al omului cauzat de nelegiuire. Mintea umană a fost atât de sălbatic bombardată de această minciună încât aberația evoluționismului a devenit ceva “evident” pentru omul de rând. Și iată că Dumnezeu a fost eliminat din gândirea umană. “Științele” au redefinit stări de perversiune și le-au numit “orientări”. Conceptul de familie a fost reevaluat și s-a “largit prin adăugarea de noi “modele” ale acesteia. Știți bine despre ce vorbesc… Este atât de diabolică această mișcare încât, iubite cititor, ține-te bine de adevărul lui Dumnezeu și de “definițiile” date de El cu privire la ce este bine și ce este rău, la ceea ce este adevăr și ce este minciună. Adevărul Lui este clar și răspicat, plătit și sfințit cu sângele nevinovat al Mielului lui Dumnezeu. Și fiindcă vorbeam despre “libertate” sau slobozenie, haideți să vedem ce zice RobiaAscunsă (2) Cuvântul despre asta: “ Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El și a zis iudeilor cari crezuseră în El: Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei: veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:30-32). Acum dar nu vorbim despre un fel de slobozenie, despre o categorie a slobozeniei, ci noi vorbim despre slobozenia, depre singura stare care poate fi numită întru totul slobozenie. Este vorba despre o descătușare totală în vederea trăirii din belșug, în vederea bucuriei care întrece orice închipuire. Haideți deci să vedem cum de sântem liberi prin cunoașterea adevărului și în ce constă deci libertatea mea și a ta ca urmare. Cunoașterea, după cum am spus mai sus, este crearea unui raport, a unei relații a interiorului nostru cu exteriorul. Acest raport sau relație implică o schimbare lăuntrică, o definire a persoanei implicate în proces. Sunt două moduri de cunoaștere pe care gânditorii veacului acestuia le-au pus înaintea noastră: cunoașterea paradisiacă și cunoașterea luciferică. Cunoașterea paradisiacă este cunoașterea prin relație și atinge deplinătateaei în iubire. Cunoașterea luciferică implicădisecția saudistrugerea. Cealaltă formă a cunoașterii este prin contemplare și aceasta duce la stabilirea unui raport între subiect și obiect. Iubirea este cea mai adâncă formă a acestei cunoașteri iar raportul stabilit este indentificare… Isus Christos ne-a iubit pe deplin și S-a identificat cu starea noastră umană, și a creat un raport cu ramificații eterne. Același lucru se întâmplă și cu noi, de cealaltă parte a ecuației. Deci prin identificare noi devenim din Dumnezeu și primim atributele Lui prin înfiere. Prin cunoașterea adevărului noi devenim curați (vezi Ioan 15). Schimbarea noastră se produce începând cu însuși miezul ființei noastre, cu inima. Aceasta duce la transpunerea atributelor, a caracterului lui Isus Christos în ființele noastre, și prima mare libertate câștigată este eliberarea de propriul nostru eu. Prin lucrarea Duhului în noi, noi ne eliberăm de deșertăciunea gândurilor noastre și primim gândul lui Christos (vezi 1 Cor. 2:16). Devenim prin această cunoaștere născuți din nou, deci liberi de păcat. Prin lucrarea la care suntem chemați noi devenim liberi de limitele puterilor noastre, adoptând puterea nelimitată a lui Dumnezeu prin armătura pe care suntem chemați s-o purtăm (vezi Efeseni 6). Devenim pe această cale liberi de pedeapsa pe care o merităm, de blestemul adamic, de limitele vârstei, ale timpului, ale celor trei dimensiuni, ale poftelor, și în ultima instanță liberi de moarte. Iubite cititor, acum că ai citit toate acestea, privește înlăuntrul tău și vezi cât de grele sunt lanțurile robiei tale. Nu contează cât de grele sunt, cunoașterea adevărului le va rupe. Cuvântul Lui este adevărul, legea Lui este adevărul, și El însuși esteAdevărul. Libertatea ta este doar la o bătaie de inimă departe. Alegerea este a ta. Vrei lanțurile în schimbul slobozeniei? Vrei pedeapsa eternă? Nici una nici alta nu au fost rânduite de Domnul pentru tine. Tu ți le alegi singur prin neascultare. Libertatea este în El și numai în El! REFUZUL DE A TRĂI ÎN MINCIUNĂ Recentul discurs susținut de Mark Carney, prim- ministrul Canadei, la Forumul Economic Mondial de la Davos, a fost primit cu un entuziasm aproape mesianic de către mulți comentatori politici și mediatici. Unii l-au numit „cel mai important discurs politic al ultimilor ani”, alții l-au prezentat drept semnul unei noi epoci și chiar al unei „renașteri morale” a Occidentului. Într-o lume dezorientată, în căutare de lideri și sens, Mark Carney a fost rapid portretizat drept un posibil „lider al lumii libere”. Discursul este, fără îndoială, bine rostit: calm, articulat, coerent. Însă, dintr-o perspectivă creștină, întrebarea esențială nu este cât de bine sună un mesaj, ci dacă adevărul rostit este trăit , iar dacă speranța propusă este una autentică sau doar o formă rafinată de autoamăgire. Cu aproape un deceniu în urmă, tot la Davos, un alt prim-ministru canadian, Justin Trudeau, ținea un discurs asemănător, centrat pe valori progresiste și idealuri generoase. Și acela a fost lăudat. Totuși, realitatea Canadei de astăzi arată că retorica morală, lipsită de temelii spirituale solide, nu poate susține o societate pe termen lung. Mark Carney a numit vechea ordine mondială „o ficțiune plăcută” și a recunoscut deschis că sistemul internațional bazat pe reguli a fost selectiv, ipocrit și menținut prin forță. Dintr-o perspectivă biblică, această recunoaștere este importantă. Scriptura ne avertizează constant împotriva structurilor de putere care pretind dreptate, dar practică nedreptatea (Isaia 10:1–2). Totuși, problema fundamentală nu este doar defectul sistemului , ci natura inimii omului care construiește sistemele (Ieremia 17:9). Carney propune o „nouă ordine” întemeiată pe valori precum drepturile omului, solidaritatea și sustenabilitatea. El invocă ideea lui Václav Havel despre „a trăi în adevăr” și cheamă națiunile să renunțe la minciună. Însă, din punct de vedere teologic, adevărul nu este un concept abstract sau negociabil. Adevărul este o Persoană (Ioan 14:6). Fără raportare la Hristos, apelul la „adevăr” rămâne inevitabil relativ și vulnerabil la compromis. Discursul devine problematic tocmai aici: Carney vorbește despre principii, dar practica politică a Canadei — alianțe cu regimuri autoritare, relativizarea vieții umane, restrângerea libertății de exprimare— intră în tensiune directă cu aceste valori declarate. Scriptura ne avertizează clar: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:16). O mare parte a presei a ratat semnificația profundă a afirmațiilor sale. Mult timp s-a promovat ideea că ordinea globală a funcționat impecabil până la apariția lui Donald Trump, văzut ca principal perturbator. Ironia este că însuși Carney confirmă acum că acea ordine a fost o ficțiune. Mai mult, cei care au susținut acest lucru în trecut au fost etichetați drept conspiraționiști sau extremiști; astăzi, când mesajul vine din interiorul elitei, devine brusc un adevăr acceptabil. Comentatorul Konstantin Kisin a surprins bine această ironie: „Davos este practic locul unde toți cei care au creat problemele, le-au negat existența și ne-au jignit pentru că le-am semnalat…explică acum care sunt problemele și cât de disperat avemnevoie să le rezolvăm.” Incoerențele nu se opresc aici. Cu doar un an în urmă, Carney descria China drept cea mai mare amenințare de securitate pentru Canada; astăzi, aceasta este prezentată drept „partener strategic”. El declară sprijin pentru Ucraina, dar semnează acorduri cu state care susțin financiar și militar Rusia. De asemenea, parteneriatul cu Qatar — inclusiv în domeniul apărării — ridică întrebări serioase privind compatibilitatea cu valorile drepturilor omului, având în vedere rolul acestui stat în susținerea terorismului și natura sa autoritară. Un discurs centrat pe adevăr ar trebui să reflecte realitatea. Însă prezentarea Canadei ca model de societate pluralistă și de libertate de exprimare este greu de susținut. Protestele camionagiilor din 2022, soldate cu arestări și blocarea conturilor bancare, sau rata ridicată a eutanasiei aprobate de stat ridică semne de întrebare profunde. În mod tragic, celor vulnerabili li se oferă adesea moartea ca soluție. Canada ilustrează consecințele abandonării fundamentelor creștine. „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău” (Isaia 5:20). La fel cum globaliștii au subminat globalismul, progresiștii își erodează propria ideologie. Oamenii încep să vadă efectele și caută alternative — unele dintre ele extrem de periculoase. Carney nu este un profet din afara sistemului, ci un produs al lui. Experiența sa în marile structuri financiare globale îl face un reprezentant autentic al elitei care, acum, declară eșecul propriei construcții. Această dinamică amintește de Babilonul biblic: un imperiu prosper, sofisticat, dar lipsit de pocăință, sortit prăbușirii (Apocalipsa 18). Din perspectivă creștină, nu ne surprinde faptul că noile „ordini mondiale” eșuează. Istoria biblică este o istorie a imperiilor care se ridică și cad. Speranța Bisericii nu a VAURMA (continuare in pagina 22)