Romanian Times | Septembrie 2026

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 de Preot Aurel Sas DUMNEZEU TATĂLESTE IZVORULLUMINII NECREATE, PRECUM ESTE ȘI CAUZANAȘTERII FIULUI ȘI PURCEDERII DUHULUI SFÂNT Cap. III - DUMNEZEUTATĂLESTE LUMINĂ, ÎN UNICALUMINĂASFINTEI TREIMI (12) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecut) Despre cunoașterea lui Dumnezeu pe calea teologiei apofatice și catafatice În Biserică pentru cunoașterea lui Dumnezeu se folosește teologai apofatică sau negativă pentru ieșirea și mai bine în evidență a celor despre Dumnezeu, și teologia catafatică care are calea afirmativă în cunoașterea lui Dumnezeu. Am tratat despre aceste două teme teologice anterior în acest volum, astfel aici voi face o referire în mare, dar necesară pentru că am scris mai sus despre dogma Sfintei Treimi ca izvor de lumină, de viață (Psalm 35, 9) și de toate. Referitor la teologia apofatică, Sf. Talasie Libianul, Filocalia, vol. IV, scrie că această cale teologică „propovăduieşte pe Dumnezeu nu prin ceea ce poate spune mintea, ci prin ceea ce este mai presus de minte. Ea e cea mai înaltă teologie de sub cer şi face minţile iscoditoare să nu mai iscodească despre Dumnezeu. Căci ea zice: Ce este Dumnezeu, minte? Nu! Dumnezeu este izvor a toată mintea şi mai presus de toată mintea. Ce este Dumnezeu, putere? Nu-i putere. Dar ce? Este Dumnezeul puterilor, izvor a toată puterea. Ce este Dumnezeu, frumuseţe? Nu! Dumnezeu este izvor a toată frumuseţea şi mai presus de toată frumuseţea. Ce este Dumnezeu, bunătate? Nu! Dumnezeu este izvor a toată bunătatea şi mai presus de toată bunătatea. Ce este Dumnezeu, milă? Nu-i milă. E izvor a toată mila şi mai presus de toată mila. Ce este Dumnezeu, înţelepciune? Nu! Este izvor a toată înţelepciunea şi mai presus de toată înţelepciunea. Ce este Dumnezeu, pronie divină sau purtare de grijă? Nu! E izvorul a toată pronia şi mai presus de toată pronia. Astfel se odihneşte mintea când spune că Dumnezeu este mai presus de minte”. „Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat” (Psalm 85, 14). „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta” (Psalm 103, 25). Referitor la teologie numită catafatică , afirmativă, sau pozitivă. Ea spune tot ce se poate vorbi de Dumnezeu în mod pozitiv. În această teologie noi zicem aşa: Dumnezeu este atotbun, atotmilostiv, atotîndurat, atotputernic, atotştiutor, nemărginit, neînscris împrejur, şi celelalte. Dar când veţi auzi că Dumnezeu este adâncul milei şi atotbun şi atotputernic, să nu crezi că vorbim de fiinţa Lui. Vorbim de-abia de însuşirile sau atributele fiinţei lui Dumnezeu şi de tot ce se poate spune că este împrejurul fiinţei lui Dumnezeu. Iar a voi să vorbim de însăşi esența fiinţei lui Dumnezeu, ar fi o nebunie! (Sf. Grigore Teologul, de Nazianz). Că fiinţa lui Dumnezeu este neapropiată minţii îngereşti şi cu atât mai mult minții omeneşti şi nu se poate vorbi de fiinţa Lui, că dacă s-ar putea vorbi totul cu mintea omenească mărginită, n-ar mai fi Dumnezeu. Ceea ce se poate circumscrie de vreo minte nu mai este Dumnezeu, fiindcă este mărginit. De aceea, Dumnezeu, fiind mai presus de mintea omului și nemărginit, nu poate fi tâlcuit de ea şi nici nu poate fi supus vreodată de mintea sau de limba omenească ceea ce este El după esența fiinţei Sale. Ci noi vorbim despre însuşirile sau atributele lui Dumnezeu prin care se arată spre lume, tratate la fel într-o temă anterioară a volum, despre care am mai aflat că ele sunt lumină. Iar de ceea ce este Dumnezeu după esența fiinţei Sale nu se pricepe nici o minte omenească să vorbească în toată definirea. De aceea Sf. Grigore Palama, 1296-1359, scrie că pe Dumnezeu Îl putem cunoaște prin energiile Sale divine sau lucrările Sale, prin care se arată spre noi și spre lume, și nu după ființa Sa. Astfel, pe Dumnezeu Îl cinstim și Îl slăvim prin credință, iubire și tăcere sau, cum zice Sf. NicodimAghioritul, după teologia catafatică, sau afirmativă; mintea vorbeşte despre Dumnezeu cu toată puterea ei, cât poate pricepe: că Dumnezeu este îndelung răbdător, că e atotcreator, că e veşnic, că e izvorul luminii şi orice ar vrea să spună ea; dar după teologia apofatică, tace şi amuţeşte şi-L propovăduieşte pe Dumnezeu nu prin cuvânt, ci prin altceva. În teologia apofatică, mintea proslăveşte SfântaTreime numai prin frică, credință, iubire, minunare şi tăcere. Se înspăimântă de oceanul negrăit al fiinţei lui Dumnezeu, se minunează şi tace în smerenie. Căci noi cinstim pe Dumnezeu prin cuvânt până la un loc, iar mai departe prin frica care naște înțelepciune (Psalm 110, 10), iubire, credință, minunare şi tăcere și contemplare. Abia atunci ne dăm seama că Dumnezeu este negrăit de mintea omenească, că este Dumnezeu a toată mintea şi mai presus de toată mintea. Dumnezeu S-a arătat în vechime în felul în care oamenii pot să-L priceapă. Proroocul Daniel zice: „Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise” (Daniel 7, 9-10). Dumnezeu Cel necompus, Cel nemărginit, Cel fără de ani, a binevoit să Se arate omului credincios aşa cum poate să-L înţeleagă el. S-a arătat ca un om vechi de zile, ca un moş bătrân de tot. Şi înaintea Lui stăteau mulţimi nenumărate de îngeri şi de oameni slujind Lui. Dacă aşa a binevoit să Se arate lui Daniel, şi în alte chipuri S-a arătat şi lui Moise, şi lui Ilie, în Horeb, aşa L-au pictat pictorii. Așa avem o Icoană în Biserică veche cu Sfânta Treimie, unde Dumnezeu Tatăl apare ca Cel de zile multe și ani imposibil de numărat și Fiul cu Crucea și Duhul Sfânt în chip de porumbel deasupra, Care nu au început pentru că sunt din veci și până în veci. Pentru că Dumnezeu, ştiind neputinţa noastră de a-L înţelege după fiinţă, S-a arătat asemenea nouă, ca să putem să-L pictăm, să-L înţelegem măcar din cele ale noastre, ca să ne putem sui cu mintea la cele mai presus de noi. De ce pe Duhul Sfânt Îl pictăm în chip de limbi de foc sau de porumb? Fiindcă aşa a binevoit să Se arate la botezului Domnului la Iordan ca un porumbel, iar la pogorârea Sa la Rusalii în chip de limbi de foc (Fapte 2, 1-10). Şi deci, dacă aşa a binevoit să Se arate Cel nemărginit, Cel veşnic şi fără de început, aşa Îl pictăm. În Bisericile vechi pe Iconostas sus, este Icoana Sfintei Treimi după vederea lui Daniel 7, 9-10, unde Tatăl, apare ca Cel vechi de zile, Fiul, apare ca Om cum S-a arătat și cu Crucea în mână, și Duhul Sfânt în chip de porumbel, cum S-a arătat la Botezul Domnului de către Ioan în Iordan (Luca 3, 21-22). Sf. Ioan Damaschin, în cele trei tratate ale sale despre Sfintele Icoane, scrie că, de n-ar fi venit Hristos în trup omenesc, nu ne-am închina la icoane. Dar Hristos venind, ni S-a arătat ca icoana Tatălui şi ca chipul ipostasului Său viu, şi fiindcă aşa s-a închipuit ipostasul lui Dumnezeu în Hristos, aşa Îl pictăm şi noi. De aceea pictăm şi în icoane Sfânta Treime și sub chipul a trei oameni pentru că așa S-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-2). Dar menționăm că, închinându-ne în fața unei Icoane ne închinăm Sfântului sau Sfintei pe care o reprezintă Icoana respectivă și Nu ne închinăm materialul pe care este făcută Icoan, precum uitându-ne la poza părinților, nu rămânem cu gândul la materialul din care e făcută poza, ci gândul pleacă la părinții noștrii. Sfinții Părinți despre Dumnezeu în Sfânta Treime Sf. Grigorie Teologul explică felul unirii Persoanelor în Sfânta Treime astfel: „Se deosebesc fără să se împartă, și se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea și trei fac una”. „Treimea este unitate simplă, fiindcă este fără calitate și necompusă. Dar este Treime în unitate”. Așadar, după Sf. Grigorie Teologul, trebuie să păstrăm și pe Dumnezeu cel Unul, dar să mărturisim și cele trei Ipostasuri; și pe fiecare cu proprietatea Lui personală. Căci se împarte, dar neîmpărțit, și se împreună, dar deosebindu-se”. „Că Dumnezeirea este Tata, Fiu și Duh Sfânt, și dumnezeirea este în Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. De aceea sunt un singur Dumnezeu. Că una și aceeași este ființa, puterea și lucrarea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, nefiind și neînțelegându-se unul fără Celălălt” (Sf. MaximMarturisitorul). Așa precum S-au arătat Persoanele lui Dumnezeu în Treime la Botezul Domnului: fiul, Care se boteza, Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-se peste Fiul și vocea Tatălui care S-a auzit pentru Fiul (Marcu 1, 9-11). Sf. Grigore de Nazianz, sau Teologul spune că, poate filozofa despre Dumnezeu numai cel care, mai înainte de aceasta, s-a curățit și trupește și sufletește de păcat: trupește prin adormirea simțurilor prin apatie; sufletește prin ridicarea minții la Dumnezeu, prin contemplație, fiindcă cel care nu este curat trupește și sufletește nu se poate apropia de Dumnezeu, Care este puritatea cea desăvârșită, după cum un ochi bolnav nu poate să privească drept razele soarelui. Această afirmație o găsim exact după revelația Mântuitorului, zicând: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Tot Sf. Grigore zice că, nu se poate filozofa despre Dumnezeu oricând, ci numai atunci când avem liniște sufletească, când ne dă răgaz lutul din care suntem făcuți (Facere 2, 7) și plăcerile înșelătoare. Și cum Dumnezeu în Sine este imposibil de a fi cuprins cu mintea omenească, să nu forțăm priceperea, ci să se filozofeze despre Dumnezeu numai în hotarele minții omenești, vorbindu-se tainic despre cele tainice și cu sfințenie despre cele sfinte. Tot (continuare în pagina 22)