Biserica Confiscată - Marian Mușat

123 Biserica confiscată În serile lungi de iarnă, la gura sobei, tatăl le citea din Sfânta Scriptură și le vorbea despre Dumnezeu. Nu și-a dorit doar să le lase o casă sau un petic de pământ, ci o credință pe care nimeni să nu le-o poată lua. Poate cea mai mare împlinire a vieții lui a fost că toți cei șapte copii L-au mărturisit pe Domnul Isus Hristos în apa botezului. Samson Popescu spune cu emoție: „Ca fiu al său, țin să spun că am un motiv de mare satisfacție. Tatăl meu, care s-a încrezut în Domnul Cerurilor, nu a putut fi învins de mai marii vremii. În anul 1989, când i-au închis dosarul la Securitate, n-au putut scrie că l-au făcut să spună ceea ce doreau ei. Au consemnat doar că este prea bătrân și că nu mai prezintă un pericol.” Recuperarea Casei Domnului În zilele tulburi ale lui decembrie 1989, Petre Popescu n-a stat să aștepte. Aadunat câțiva tineri și amers să recupereze Casa de Rugăciune confiscată în 1984. După cinci ani de tăcere, ușa s-a deschis din nou. Biserica s-a întors acasă. Au existat și oameni care îl îndemnau la prudență. — „Să mai așteptăm. Să vedem cum evoluează lucrurile...” Petre Popescu i-a numit pe aceștia, după cuvintele Scripturii, „oameni care moaie inima poporului” și a spus că, atunci când Dumnezeu deschide o ușă, credinciosul nu trebuie să rămână pe prag. Visul împlinit Harul lui Dumnezeu i-a mai dăruit încă zece ani de viață. Destul cât să-și vadă visul împlinit. Casa de Rugăciune era din nou plină de credincioși.