Biserica Confiscată - Marian Mușat

126 Marian Mușat Iar când puterile l-au părăsit, n-a cerut să fie plâns. A cerut doar ca cineva să ducă mai departe crucea. Atunci am înțeles și altceva. Găujani nu este povestea unei biserici. Este povestea unor oameni. Casa de Rugăciune a putut fi confiscată. Grădinița a putut lua locul bisericii. Dosarele au putut umple arhivele Securității. Dar credința n-a putut fi confiscată. Ea a trecut din tată în fiu. Din mamă în fiică. Din generație în generație. Astăzi o vezi în băncile bisericii. În copiii care se joacă în curte. În bătrânii îngrijiți în Așezământ. În oamenii care încă rostesc cu respect numele lui Petre Popescu. Am plecat din Găujani cu sentimentul că nu am scris doar despre un om. Am scris despre o Evanghelie trăită. Despre un zidar care a înțeles că cea mai trainică zidire nu este din cărămidă, ci din oameni. Și poate că acesta este adevăratul lui monument. Nu crucea de piatră. Ci oamenii care, după atâția ani, duc mai departe ceea ce el n-a lăsat să cadă. Petre Popescu a căzut sub cruce. Dar crucea merge mai departe.