Biserica Confiscată - Marian Mușat

53 Biserica confiscată Tribunalul din Brezoi. Îmi amintesc și astăzi clădirea aceea rece, băncile de lemn, mirosul de fum și de dosare vechi. Oamenii vorbeau în șoaptă. Grefierul ne-a strigat numele și am intrat împreună în sala de judecată. Judecătorul a început să răsfoiască dosarul. La un moment dat și-a ridicat privirea. M-a văzut. S-a oprit. A urmat o tăcere pe care n-am uitat-o niciodată. — Cine a adus acest minor aici? Nu era doar o întrebare. Era revolta unui om care înțelesese, într-o clipă, până unde mersese zelul autorităților. Ca să-l lovească pe tatăl meu, aduseseră în boxa acuzaților un copil de zece ani. Judecătorul a dispus imediat să fiu scos din sală. Am ieșit fără să spun un cuvânt. Ușa grea s-a închis în urma mea. Am rămas singur pe coridor. Nu înțelegeam legile. Nu înțelegeam procesul. Dar înțelegeam că ceva nu era drept. Procesul s-a încheiat fără condamnare. Însă lecția a rămas pentru toată viața. Atunci am înțeles că regimul comunist nu judeca faptele. Judeca oamenii. Nu fagul era problema. Ci omul care îl tăiase. Nu lemnul. Ci faptul că tata refuzase să-și plece capul.