Biserica Confiscată - Marian Mușat

71 Biserica confiscată Cum s-a ridicat Casa de Rugăciune Nimeni nu și-a imaginat că biserica avea să înceapă cu o mică... strategie. Vechea casă de rugăciune era departe de sat. Se ajungea greu la ea, urcând un deal abrupt, pe o potecă pe unde nu putea trece nici căruța. Pentru bătrâni era un chin, iar pentru familiile cu copii, drumul devenea și mai anevoios. Petre Popescu privea de multă vreme spre un teren aflat chiar în centrul satului și se gândea că acolo ar trebui să fie biserica. Numai că, în România acelor ani, nimeni nu primea autorizație pentru construirea unei biserici baptiste. Atunci i-a venit o idee. Fiul său, Samson, era aproape de terminarea facultății. Au hotărât să ceară autorizație spunând că vor să ridice o casă pentru el, unde urma să locuiască după absolvire. La început, autoritățile au părut dispuse să accepte. Dar, pe măsură ce planurile au fost văzute de mai mulți oameni, s-a răspândit vestea că nu era vorba despre o locuință obișnuită. Autorizația nu a mai venit niciodată. Petre Popescu nu a renunțat. A strâns frații din biserică și câțiva tineri din sat. Au hotărât să înceapă lucrările fără aprobare, asumându-și toate riscurile. Au săpat fundația, au turnat betonul și au ridicat zidurile cu mâinile lor. Cărămidă după cărămidă, zidul a crescut, iar odată cu el a crescut și speranța unei comunități care visa de zeci de ani la propria Casă de Rugăciune.