Biserica Confiscată - Marian Mușat

6 Marian Mușat Tata avea o viziune. Se baza pe făgăduința din Cuvânt, că Dumnezeu „Se îndură până la al miilea neam de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.” - Exodul 20:6. Și se ruga pe temeiul acesta. Și iată că lucrul acesta s-a adeverit. Mare parte dintre urmașii lui duc și astăzi mai departe lumina adevărului. Unii sunt plecați prin orașe din Transilvania și Banat. Unul dintre nepoți, Emanuel - parcă cu nume predestinat - tocmai se întoarce dintr-o misiune în Africa Centrală. Sunt lucruri caare te pun pe gânduri. De când am scos, în 2007, dosarul tatălui meu de la CNSAS, am purtat în gând scrierea acestei cărți. Voiam să arăt prin ce a trecut biserica și comunitatea din Găujani, prin ce a trecut tata și familia noastră. Pentru că sunt lucruri rar întâlnite și am crezut că merită împărtășite cu generațiile care vin. Am făcut mai multe încercări în cei aproape 20 de ani, cu dif- eriți oameni. Până la urmă, Providența cerească mi-a scos în cale un om, pe Marian Mușat din Galați, care m-a ajutat să duc la capăt această carte. Retrăind acum, cu emoție, cu ocazia scrierii ei, evenimentele de acum mai bine de 40 de ani, încerc să înțeleg cauza și felul cum au decurs. Și nu găsesc decât o singură explicație. Tata avea o expresie: „Dumnezeu ne poartă în Carul Său de biruință.” Dacă l-a purtat pe el prin toate încercările, cred că tot așa i-a purtat și îi poartă și pe urmașii pentru care se ruga să fie purtați în Carul Lui de biruință. Altfel, singur, ca om, cu toate împotrivirile din jur, n-ar fi putut trece. Despre acest Car de biruință este, de fapt, cartea de față. Samson Popescu